La Bruxelles, NATO a expulzat ieri opt diplomați din misiunea rusă de pe lângă Alianța Nord Atlantică și a redus numărul membrilor delegației ruse la zece (acum câțiva ani, erau încă peste o sută). Cum o scrie, la Londra, Financial Times, NATO a explicat că măsura, surprinzătoare, a fost luată pentru că respectivii „diplomați” erau în realitate agenți nedeclarați ai serviciilor secrete din Rusia. Spioni, de fapt, cum o rezumă scurt Washington Post.
Că Bruxelles, sediul NATO și UE, dar și al altor mari instituții internaționale, este o placă turnantă a spionajului mondial de tot felul nu e câtuși de puțin o noutate (vezi și cronica de aici din final, din Le Monde, a ultimului episod al francizei James Bond).
Delegația rusă pe lângă NATO a fost înființată în 1998 și are ca pandant o misiune militară a Alianței la Moscova. După ocuparea Crimeei de către Rusia în 2014, însă, cooperarea formală între NATO și Rusia a încetat.
La Moscova, Kommersant precizează (într-un articol intitulat «Dați afară din NATO»: «Из НАТО — на выход») că „diplomații” ruși în cauză nu au fost expulzați din Belgia (cum se întâmplă de obicei cu spionii), ci doar că li s-au retras acreditările pentru sediul NATO.
(Legat de asta, se poate pune întrebarea de ce în română se spune NATO — folosind sigla englezească, de la North Atlantic Treaty Organization — iar nu OTAN, cum e acronimul francez (Organisation du traité de l'Atlantique nord), mai ales că avem în română aceleași inițiale ca în franceză: Organizația Tratatului Atlanticului de Nord: OTAN. La urma urmei, noi folosim siglele românești, iar nu englezești, pentru ONU, OMS, FMI și atâtea altele… De ce așadar, în acest caz, nu zicem OTAN? Ei bine, explicația e simplă: rușii spun NATO («НАТО») dintotdeauna, încă de la crearea Alianței militare occidentale în 1949 (Pactul de la Varșovia, incluzând RDG, a fost creat ulterior în 1955, după ce RFG-ul intrase în NATO).
Așa încât, faptul că spunem NATO în română se explică prin aceea că l-am luat din rusă în anii comunismului, nu pentru că România ar fi fost englezită și americanizată de pe atunci. Din perspectiva românilor anilor 1950 — «NATO» era cum ziceau - și cum zic încă - rușii. Despre NATO, amintesc rubrica specială pe care o țin în fiecare marți la Europa Liberă și care poate fi regăsită sonor aici.)
Schnittmengen: Afinitățile (s)elective
În Germania, „Verzii”, ecologiștii (die Grünen) au anunțat că sunt gata să intre într-o alianță cu social-democrații (SPD), învingători în alegerile de luna trecută, și cu liberalii din FDP.
Șeful partidului verde, Cem Özdemir, spune chiar într-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung că el vede multe “afinități” (Schnittmengen) între partidul său, situat foarte la stânga, și liberali, cu toate că aceștia sunt pentru o economie de piață în care statul ar trebui să intervină cât mai puțin și în care, contrar a ceea ce doresc ecologiștii și socialiștii, impozitele și taxele n-ar trebui să crească deloc.
Es ist mir wurst: corupția în țara Conchitei Wurst
La Viena, în acest timp, presa se ocupă pe larg de acțiunea fără precedent de ieri care a fost percheziția efectuată de procuratură în birourile cancelarului Sebastian Kurz, bănuit de corupție și abuz de putere.
Procurorii au deschis o anchetă asupra lui Kurz și anunță că printre altele Kurz e acuzat că ar fi încercat să mituiască presa pentru a publica false sondaje favorabile guvernului.
Cum o scrie Der Standard, nu este vorba numai de Kurz, ci și de încă nouă persoane din anturajul lui. Die Presse, la rândul său, numește asta o „Ibiza a ÖVP ”. ÖVP este partidul conservator al lui Kurz, aflat la putere, însă denumirea de „Ibiza” e o trimitere directă la o altă afacere de corupție, cea în care a fost implicat aliatul său Heinz-Christian Strache, fostul șef al partidului extremist intitulat Partidul Libertății (FPÖ), al răposatului Jörg Haider. Strache a trebuit să demisioneze din toate funcțiile după ce a fost filmat în mai 2019 în Ibiza, în Spania, pe când încerca să-și vândă influența în guvern unei false milionare din Rusia.
Legăturile dreptei din Austria cu Kremlinul sunt de asemenea vechi, iar cu un an înainte de “afacerea Ibiza,” Putin a produs senzație, în august 2018, mergând ca musafir la nunta lui Karin Kneissl, pe atunci ministra de externe a Austriei. Ba chiar Putin a dansat atunci, în târgul Gamlitz, cu mireasa, care conducea diplomația țării ei ce tocmai preluase președinția rotativă a UE (cf. foto, click pe poză pentru a o mări). Între timp, fosta mireasă îmbujorată din Austria a devenit colaboratoare la Russia Today.
Cum o scrisese atunci la München Süddeutsche Zeitung (făcând, fără să-l numească, o aluzie și la fostul cancelar socialist german Gerhard Schröder, numit de Putin în conducerea Gazprom), iată încă un politician occidental care acceptă să fie întreținut pe banii contribuabililor ruși. Sigur, Karin Kneissl va putea oricând să pretindă că nu a făcut toate acestea pentru bani, ci din recunoștință pentru darul lui Putin, care la nunta ei i-a adus cu avionul Corul Cazacilor de pe Don.
Prin țara shqipetarilor: UE și Balcanii de Vest
Ieri a avut loc, în Slovenia, țara care deține în acest moment președinția rotativă a Uniunii Europene, summitul UE dedicat viitorului european al țărilor din Balcanii de Vest. Albania, Serbia, Macedonia și Muntenegru sunt candidate la intrarea în UE. Bosnia și Kosovo ar dori asta de asemenea, dar statutul lor nu este recunoscut, mai ales că în cazul celei mai noi țări europene care este Kosovo situația e fără ieșire, deoarece cinci din cele 27 de țări ale UE nici măcar cu recunosc independența acestei foste regiuni a Serbiei. E vorba de: Cipru, Grecia, România, Slovacia și Spania.
După Afganistan și criza submarinelor franceze, liderii europeni s-au reunit „pentru un brainstorming de introspecție: care e locul UE în lume”, cum a rezumat-o Le Soir, la Bruxelles. Europenii „au confirmat că Europa nu mai este azi prioritatea Statelor Unite. Și că probabil ar fi bine să ne trezim”, notează Le Soir.
Premierul sloven Janez Janša, sprijinit în asta de maghiarul Viktor, ar fi dorit ca summitul să se încheie cu o declarație comună, care să le promită țărilor din Balcani că vor intra cu toatele în UE până în 2030, un plan deloc realist, potrivit aprecierii generale. principalul cotidian sloven, Delo.
În declarația publicată la încheierea întâlnirii, UE își repetă „sprijinul lipsit de echivoc pentru perspectiva europeană a țărilor din Balcanii de Vest”, dar în practică e limpede că nu se anunță niciun mecanism sau vreun calendar al felului în care s-ar putea ajunge la asta.
Ceva putred, dar tăios, în Danemarca
Cei 27 au căutat să se pună de acord și în chestiunea primirii refugiaților. Libération, în Franța, publică astăzi, punând și video-uri exclusive pe site, o întreagă anchetă despre violența poliției frontierelor, la hotarele UE, în Croația sau în România, pentru a respinge migranții. Cei care folosesc deseori o violență nemăsurată împotriva migranților sunt deseori militari din forțele speciale, o adevărată „armată din umbră” (Schattenarmee), cum îi numește în Germania Der Spiegel.
Este vorba, în mod limpede, de brutale expulzări ilegale (illegal pushbacks), iar Amnesty International a anunțat că va investiga asta.
La fel, vorbind despre asta, săptămânalul politico-satiric francez Le Canard enchaîné scrie (doar în ediția pe hârtie) despre cum Danemarca a oferit Lituaniei o mare cantitate de sârmă ghimpată, pentru a ridica un gard împotriva migranților din Orientul Apropiat pe care regimul bielorus de la Minsk îi trimite în UE, peste granița sa cu Lituania și Polonia.
La granița Poloniei cu Bielorusia, cinci migranți au murit în ultimele săptămâni.
Sârma ghimpată din democratica Danemarcă, scrie Le Canard, este de mare calitate și extrem de tăioasă, fiind acoperită cu lame ca cele de ras. Scrie Le Canard: «Acum șase ani, în 2015, Ungaria lui Orbán folosise același gen de sârmă ghimpată pentru a-și bloca frontiera cu Serbia. Pe atunci, povestea a stârnit mare scandal... Cum se vede, nu putem opri progresul.»
“Shaken or stirred?”
În sfârșit, Le Monde, în Franța, anunțase deja că ultimul episod al francizei James Bond, amânat cu un an din pricina pandemiei și care tocmai a debarcat pe ecranele sălilor de cinema, ar putea fi semnalul care salvează cinematografele, ruinate de Netflix și alte HBO-uri. Acum însă, după ce a văzut filmul, Le Monde găsește că este „un film fără anvergură, cu un scenariu leneș”.
E drept că filmul avea dubla sarcină, ingrată și strivitoare, de a readuce oamenii în sălile de proiecție și de a-și lua rămas bun în același timp de la actorul Daniel Craig, care a reinjectat vitalitate în personajul James Bond (cum am mai scris-o aici). Vitalitate, dar și stil, cum o scrie revista Variety, explică, cu ilustrații fotografice foarte convingătoare, evoluția «stilului vestimentar James Bond».
Prezentasem aici episodul anterior, cel din 2015: «Spectre». Cum o spune Le Monde, ultimul Bond era așteptat ca un soi de Mesia pentru cinematografie, la fel cum fusese anul trecut extrem de dezamăgitorul «Tenet» al lui Christopher Nolan.
Le Monde găsește însă în film multă „ipocrizie deghizată în corectitudine politică”. Libération, tot în Franța, se arată însă mai tolerant (ba chiar un pic complezent), iar site-ul cotidianului intelectualilor parizieni trimite la un interviu, readus acum la zi, realizat în Paris în 2006, în momentul lansării în Franța a episodului care rămâne cel mai bun film cu James Bond dintotdeauna: Casino Royale, interviu în care Daniel Craig se arată surprins când i se spune că e surprinzător cât de mult seamănă cu Putin! – «Ah, ofițerul ăla din KGB cu mutră sinistră... Chiar vi se pare că eu aduc cu un rus?»
Da, desigur, unul care în mod clar ar fi fost expulzat din misiunea de pe lângă NATO.
