Linkuri accesibilitate

Rusia dezminte pregătirea unui atac în Ucraina, după ce Statele Unite și-au avertizat aliații


Imagine din satelit cu mișcări de trupe în apropiere de granița Ucrainei, aprilie 2021. Maxar Technologies, Courtesy Image.
Imagine din satelit cu mișcări de trupe în apropiere de granița Ucrainei, aprilie 2021. Maxar Technologies, Courtesy Image.

Statele Unite au împărtășit aliaților europeni săptămâna aceasta temeri în legătură cu noi manevre militare ale Rusiei la granița cu Ucraina. Dar Kremlinul a răspuns că în cadrul propriilor granițe își poate trimite militarii oriunde consideră necesar, și a criticat „inflamarea tensiunilor”.

Surse diplomatice citate de agențiile internaționale de știri au spus la 12 noiembrie că, la o întâlnire la Bruxelles la nivel de ambasadori a aliaților NATO cu două zile mai devreme, oficiali americani și-au exprimat temerea cu privire la un posibil atac rusesc în Ucraina. Nu se cunosc detalii. Dar îngrijorările americane privind masarea de trupe ruse la granița ucraineană au fost împărtășite europenilor și săptămâna trecută, la o ședință a Consiliului Nord Atlantic de către Karen Donfried. Asistenta secretarului de stat pentru afaceri europene și eurasiatice a vorbit după ce s-a întors dintr-o vizită la Moscova

Kremlinul a reacționat la aceste relatări, spunând, tot pe 12 noiembrie, că este la latitudinea Moscovei să decidă în privința manevrelor militare de pe propriul teritoriu. „Asemenea titluri de presă nu fac decât să inflameze tensiunile fără temei. Rusia nu reprezintă o amenințare pentru nimeni”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus.

Peskov a acuzat la rândul său Statele Unite de acțiuni agresive în Marea Neagră, inclusiv zboruri ale avioanelor spion. „Dacă este necesar, luăm măsuri pentru a ne asigura securitatea, când și oponenții iau măsuri de-a lungul granițelor noastre”, a spus Peskov.

Separatiștii susținuți de Rusia continuă să controleze zone extinse din estul Ucrainei într-un conflict de șapte ani, care a urmat invaziei și anexării Crimeii de către Rusia în 2014, iar masarea periodică de trupe rusești în zonă a cauzat îngrijorare la Kiev și în capitalele occidentale.

Declarațiile de acum survin și pe fondul implicării tot mai mari a Rusiei în confruntarea dintre liderul belarus Alexandr Lukașenka și Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană acuză Minskul de „atac hibrid” la granița cu Polonia, care este luată cu asalt de sute de migranți, încercând să pătrundă în blocul comunitar. Varșovia și alte capitale europene spun că autoritățile belaruse ar aduce intenționat imigranți din Orientul Mijlociu și alte regiuni pentru a „instrumentaliza” o criză.

A creat noi îngrijorări știrea că Moscova și Minskul tocmai au început exerciții militare comune, implicând forțe de parașutiști, în apropierea graniței poloneze.

Ministerul apărării din Belarus a declarat că aplicațiile unui „grup tactic comun” de parașutiști,la poligonul Gozhsky, în vestul țării, reprezintă un răspuns la „consolidarea activității militare” la granițele belaruse. La exerciții participă avioane rusești Il-76 și elicoptere belaruse. Ministerul rus al apărării a descris exercițiile drept o „verificare neanunțată a pregătirii pentru luptă”.

Lukașenka a spus că un alt răspuns ar putea fi oprirea tranzitului de gaze prin Belarus, dacă Uniunea Europeană impune Minskului moi sancțiuni.

În declarația sa din 12 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a încercat însă să prevină posibile îngrijorări. L-a citat pe președintele rus Vladimir Putin cu afirmația recentă că concernul rus de stat Gazprom și-a îndeplinit întotdeauna angajamentele contractuale față de clienții săi europeni.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG