Linkuri accesibilitate

Anatolie Golea (editorialist): Socialiștii sunt marii învinși de la Bălți


Bălți, 21 noiembrie 2021
Bălți, 21 noiembrie 2021

Deputata Marina Tauber, candidata formațiunii Șor, a obținut cel mai bun rezultat în scrutinul de duminică, 21 noiembrie și este foarte aproape să devină primar la Bălți – după Chișinău, al doilea oraș ca mărime și importanță din R. Moldova.

Dacă turul doi, în care se va duela cu Nicolae Grigorișin, îi va aduce peste două săptămâni victoria, va fi și prima femeie primar al unui oraș mare.

Discutăm despre succesul Marinei Tauber, dar și despre insuccesul partidului guvernării la scrutinul local anticipat din Bălți, precum și despre ceea ce a părut a fi neputința unui nou CEC de a curma metehne mai vechi ale competițiilor electorale moldovene – mituirea alegătorilor – cu jurnalistul și analistul politic, Anatolie Golea.

Interviu cu Anatol Golea, analist politic, despre alegerile de la Bălți
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:15:17 0:00

Europa Liberă: Dle Golea, am văzut un comentariu al deputatului PAS Dumitru Alaiba despre succesul mare al Marinei Tauber la Bălți. El zice că se bucură că Tauber se pare că va câștiga acest scrutin, pentru că astfel parlamentul scapă, zice d-lui, de o figurantă în furtul miliardului, dar păcat de Bălți, mai adaugă Alaiba. Eu însă v-aș întreba ce-i cu lipsa asta cumva de interes a partidului guvernării pentru victoria în niște lupte politice? Iată, mai degrabă s-a întâmplat în Autonomia Găgăuză, acum la Bălți. Cum vi se pare?

Anatolie Golea: „Mie, în primul rând, mi se pare cam deplasată afirmația dlui deputat Alaiba că este bine să scăpăm de tâlhari în parlament, urmează să se înțeleagă că este bine ca tâlharii să meargă în altă parte. Deci sau scăpăm de tâlhari în genere sau ne împotmolim aici, la mal, la începutul luptei împotriva corupției. Nu mi se pare OK această expresie, chiar dacă dânsul face paranteze și spune „păcat de Bălți”, pentru că cunoaștem noi toată istoria cu Partidul „Șor”.

PAS „nu stă atât de rău la Bălți”

Ceea ce ține de partidul de guvernare Partidul Acțiune și Solidaritate și zonele acestea așa-numite „roșii” ale Republicii Moldova, atunci când partidul de guvernare, chipurile, nu prea are mare interes să participe la luptele politice acolo unde nu prea are șanse, nu știu, nu mi se pare OK, chiar dacă nu ai șanse trebuie să participi, să-ți aduci mesajul și să spui ce crezi, inclusiv cred că ar fi trebuit s-o facă și la alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, și la alegerile din Bălți, pentru că încetul cu încetul lucrurile par să se schimbe în Republica Moldova și în anumite zone. Și alegerile parlamentare au demonstrat că Partidul Acțiune și Solidaritate nu stă chiar atât de rău la Bălți, acolo unde tradițional se vota masiv stânga cu 80-90 la sută, Partidul Acțiune și Solidaritate a reușit să ia 27 la sută și să depășească chiar și Partidul Nostru al lui Renato Usatîi, ceea ce a fost un succes pentru PAS la Bălți, trebuie s-o recunoaștem.”

Europa Liberă: Deci, e o greșeală a PAS-ului? Iată, în Autonomia Găgăuză în genere n-au avut candidați, aici candidatul cu care au mers nu a acumulat simpatiile bălțenilor.

Anatolie Golea: „Nu știu dacă e o greșeală, ei au înțeles că în Autonomia Găgăuză nu prea au șanse de a accede în Adunarea Populară, acolo partidele în genere nu prea au șanse, pentru că întotdeauna au votat independenții, chiar dacă de data aceasta Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a încercat să facă o coaliție și să-și formeze o fracție în număr de 9 persoane, acolo partidele nu prea au priză, mai ales partidele de la Chișinău, iar noi nu avem partide regionale, de aceea cu Găgăuzia situația este mai complicată. La Bălți nu putem spune că ei s-au eschivat, au renunțat la luptă, pentru că au avut un candidat care a fost înregistrat primul în listă, dl Boris Marcoci.

Alta este întrebarea, dacă dl Marcoci a vrut să devină primar, pentru că, din câte am înțeles, dânsul a participat mai mult pentru că a ordonat partidul, pentru că a spus partidul că trebuie și soldații partidului acceptă, dar dl Marcoci, din câte înțeleg, mai mult ține la mandatul de deputat decât ar fi vrut să obțină mandatul de primar și de aici și rezultatul, deși procentual nu este un rezultat tocmai prost, 14 la sută, chiar l-a devansat pe reprezentantul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cu două voturi, ceea ce pentru PAS la Bălți probabil nu este rău.”

Bălți: „catastrofă pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor”

Europa Liberă: Dar nu e o formulă învingătoare și știind acest lucru, că prima bătălie se dă întotdeauna într-un scrutin...

Anatolie Golea: „Nu avea șanse Partidul Acțiune și Solidaritate să obțină victorie la Bălți, suntem conștienți de acest lucru și ei au fost conștienți și cred că au acționat ca atare și locul trei pe care l-au ocupat nu este un loc prost pentru PAS la Bălți.

La Bălți, după mine, este catastrofă pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, ei au mizat foarte mult pe victorie la Bălți, au făcut tot posibilul, știm că președintele partidului, Igor Dodon, a fost de mai multe ori la Bălți, a participat la slujbele episcopului Marchel împreună cu candidatul său Nesterovschi; dna Greceanîi a fost acolo, deputații din fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor practic nu plecau din Bălți și, după mine, pentru dânșii la Bălți un rezultat de 14 la sută, acolo unde întotdeauna obțineau 80-90 la sută din sufragii, este o catastrofă și socialiștii au de gândit ce să facă și din ce cauză au un asemenea rezultat.

În genere, da, pentru mine a fost o surpriză, nu am crezut că societatea degradează atât de mult. Lucrurile stau prost în Republica Moldova, dacă electoratul continuă să judece conform principiului „las’ să fure, dar să ne dea și nouă, să se împartă și cu noi”. Acesta a fost considerentul din care au votat-o pe Marina Tauber la Bălți și trebuie să-și asume și consecințele.”

Principiul „Las’ să fure, dar să ne dea și nouă”

Europa Liberă: Trebuie să precizăm că va urma turul doi, încă nu sunt lucrurile tranșate, dar rezultatul e cumva previzibil. Spunea un jurnalist de la Bălți într-un interviu la Europa Liberă imediat după aflarea primelor rezultate că, ca și semnal, ceea ce se întâmplă în alegerile locale în Bălți se repetă în câteva zeci de localități din jurul acestui oraș, care și-a căpătat faima de capitală a nordului. Dvs. vedeți acest lucru ca și important?

Anatolie Golea: „Nu cred că este valabil sută la sută, eu cred că trebuie de atras atenție puțin la alte lucruri. Alegerile de la Bălți au demonstrat că lumea s-a cam săturat de alegeri și de politică, au participat la alegeri doar sub 33 la sută din electorat, dacă nu ar fi fost modificată legea acum câțiva ani, alegerile ar fi fost declarate nevalabile. Aceasta trebuie să pună pe gânduri toată clasa politică, lumea s-a cam săturat de politică și de alegeri, sunt trei scrutine în timp de un an, este prea mult, peste doi ani urmează iarăși alegeri locale generale, după care prezidențiale și parlamentare și tot așa, lumea obosește de alegeri și alegerile de la Bălți au demonstrat acest lucru. Pe de altă parte, cei care cunosc situația de la Bălți spun că acolo s-au cumpărat voturile masiv, se vorbește că alegătorii au primit câte 500 de lei, pentru că au votat-o pe Marina Tauber, nu pun mâna în foc și nu mă apuc să afirm aceste lucruri, vorba ceea rusească «не пойман - не вор», adică cel care nu e prins, nu e considerat tâlhar, dar cred că și Comisia Electorală Centrală, și poliția trebuie să acorde o atenție mai mare respectării legislației electorale.”

Europa Liberă: Mă bucur că ați adus discuția aici, pentru că aceste alegeri au fost supravegheate de a o componență nouă a CEC, față de care așteptările în mod firesc sunt mai mari. Un nou CEC, dar situația e aceeași?

Anatolie Golea: „Da, cred că situația a rămas în mare parte neschimbată, din păcate. Probabil că ar fi trebuit o mai mare atenție și din partea observatorilor internaționali și locali, ceea ce nu s-a întâmplat și au fost încălcări masive, unii dintre candidați se plâng pe o campanie electorală murdară, iarăși au fost promisiuni populiste, iarăși oligarhul fugar, deputatul fugar Ilan Șor a făcut agitație prin Skype, prin internet...”

Europa Liberă: Și iarăși, CEC neputincios.

Anatolie Golea: „Iar CEC este neputincios, pentru că legislația nu a fost modificată și nu interzice anumite lucruri. Păcat. Este mare păcat că și în secolul XXI, când sunt atâtea tehnologii și posibilități de a monitoriza alegerile și a organiza alegeri corecte, se persistă iarăși pe hrișcă și cumpăratul voturilor.”

Europa Liberă: Încă un pic aș vrea să discutăm despre cum se raportează partidul guvernării la electoratul cu simpatii pro-ruse, iar pretextul aici va fi acum vizita recentă a dlui Nicu Popescu la Moscova. Cei care au văzut în mesajele lui Nicu Popescu note prea prietenești în raport cu Rusia și-l critică pentru asta au zis că probabil strategia PAS e să câștige voturile rusofililor, dar ar putea pierde din voturile pro-europenilor. Dvs. ce ați remarca în primul rând, cum vi s-a părut Dvs.?

Anatolie Golea: Vizita dlui Popescu la Moscova mi s-a părut una bună. Dl Popescu a avut un mesaj mult mai clar, explicit, concret, dacă vreți, comparativ cu cel pe care l-a avut acum doi ani, în septembrie 2019, când ocupa același post important, la Moscova a spus tranșant tot ce a avut de spus, absolut deschis, ceea ce mi s-a părut corect, în speță a accentuat faptul că Republica Moldova insistă pe retragerea trupelor rusești, soluționarea conflictului transnistrean prin metode pașnice în limitele integrității teritoriale a Republicii Moldova, utilizarea munițiilor cu termenul expirat, activitatea în cadrul CSI și revenirea la Zona Economică Liberă din cadrul CSI, care ar scoate taxele impuse exportatorilor din Republica Moldova pe piața rusă, neparticiparea Republicii Moldova în cadrul Uniunii Euroasiatice.

Nicu Popescu, moldovenii și unirea

Apropo, în premieră a fost tranșant spus acest mesaj de către șeful diplomației de la Chișinău, niște lucruri absolut corecte, spuse cu destul de mult curaj la conferința de presă dată împreună cu Serghei Lavrov, după care a dat și explicațiile de rigoare în timpul acelui interviu la Eho Moscvî, ceea ce nu a plăcut unei părți a clasei politice, în special, unioniștilor e că a spus că majoritatea cetățenilor Republicii Moldova nu susțin ideea Unirii.

Poate că a făcut-o nediplomatic, dar a spus un adevăr, chiar și sondajele de opinie demonstrează că pentru Unirea Republicii Moldova cu România pledează cel mult 30 la sută, iar rezultatele alegerilor, unioniștii trebuie să înțeleagă că, conform tuturor alegerilor, nu au luat mai mult de câteva procente și nu au acces în parlament, de aceea în condițiile unei democrații au dreptul la opinie, au dreptul să critice, dar ceea ce a spus dl Popescu este purul adevăr, chiar dacă nu place. Da, am observat, Republica Moldova încearcă să fie foarte diplomatică în raport cu Federația Rusă, mesajele antirusești sunt mai mult în capul oponenților partidului de guvernare, care încearcă să spună că partidul de guvernare, președinta, ministrul de externe declară ceea ce de fapt ei nu au declarat în raport cu Federația Rusă.

Știm foarte bine că chiar și participarea președintei Maia Sandu la „Platforma Crimeea” la Kiev a fost una deosebită, pentru că, spre deosebire de toți ceilalți vorbitori, președinta Maia Sandu nu numai nu a vorbit despre ocupația de către Federația Rusă a peninsulei Crimeea, dar nu a numit Federația Rusă în discursul său, în genere nu a pomenit despre Rusia.

Acest lucru pare că a trecut neobservat în Federația Rusă, în schimb dânsa iarăși a fost criticată, pentru că nu a fost suficient de tranșantă. Până la urmă, chiar și dna Matvienko, președinta Consiliului Federației al Federației Ruse, a vorbit despre participarea la această „Platformă Crimeea”, iar oponenții spun că aceasta ar fi cauza majorării tarifelor la gaze, dar Republica Moldova în prezent nu ascunde orientarea sa pro-europeană, dar în același timp accentuează faptul că nu promovează o politică antirusească și nu este deloc rusofobă.

Acest lucru place unora, și nu place altora, întotdeauna există riscul să câștige niște voturi pe stânga și să piardă mult mai multe pe dreapta. Aceasta este soarta guvernării. De fapt, întotdeauna venind la putere partidele și președintele sunt vulnerabili și suportă o anumită erodare de imagine, ratingul, rezultatul obținut la alegeri inevitabil va scădea, mai ales în această situație foarte dificilă cu creșterea prețurilor, tarifelor la gaz și reacția în lanț care urmează, dar asta este soarta guvernării, guvernarea încearcă să facă o politică cât de cât echilibrată în raport cu Estul și Vestul. Reușește sau nu, urmează să vedem, cred că este prea devreme să facem concluzii.”

XS
SM
MD
LG