Linkuri accesibilitate

Primii bani pentru reforma universitară


Anatolie Topală - Ministrul Educației al R. Moldova
Anatolie Topală - Ministrul Educației al R. Moldova

Guvernul alocă o primă tranşă, de aproape 290 de milioane de lei, pentru reorganizarea și modernizarea sistemului de învățământ superior. Ministrul Educaţiei, Anatolie Topală, a precizat că banii vor fi repartizaţi în 13 instituţii publice, inclusiv șapte universități și șase colegii pedagogice.

Universitățile vor primi, în total, 233 de milioane de lei pentru a-și moderniza şi dota sălile de studii, laboratoarele, centrele de cercetare şi pentru a-și îmbunătăți programele de studii. „Peste 20.000 de studenţi şi 1.500 de cadre didactice vor beneficia de aceste investiţii”, a afirmat ministrul.

Colegiile pedagogice din Soroca, Cahul, Comrat, Chişinău, Orhei și Bălţi vor primi 55 de milioane de lei, bani care vor fi investiți în renovarea edificiilor şi dotarea sălilor de studii, a precizat Anatol Topală.

În total, Guvernul va aloca 500 de milioane de lei pentru procesul de reorganizare a învățământului superior, care presupune comasarea mai multor universități și institute de cercetare. A doua tranşă – de 210 de milioane de lei – va fi oferită la începutul anului viitor.

În domeniul cercetării, ar urma să fie finanțate mai multe proiecte, selectate în bază de concurs, în valoare totală de 23 de milioane de lei. „Aceşti bani vor fi investiţi în oameni, pentru a-i încuraja să facă cercetare aici, la noi acasă”, a spus ministrul.

Admiterea, în universitățile reorganizate

Sesiunea de admitere la studii superioare, care va începe pe 25 iulie, va avea loc în cele 13 universități rămase în urma reorganizării.

„Angajaţii instituţiilor absorbite vor fi transferaţi în instituţiile publice absorbante. Studenţii înmatriculați conform programelor de studii superioare de licenţă, master şi doctorat de la instituţiile de învăţământ superior absorbite vor fi transferaţi în instituţiile de învăţământ care fuzionează, la aceleaşi programe de studii, cu aceleaşi taxe stabilite anterior. Transferul studenţilor se va efectua până la 25 august. Vor fi transmise bunurile, inclusiv soldurile, conturile instituţiilor absorbite către cele în care sunt integrate”, a explicat Topală.

Potrivit hotărârii de Guvern aprobată miercuri, 13 iulie, Universitatea de Stat din Moldova va absorbi Academia de Administrare Publică și alte 13 institute de cercetare. Universitatea Tehnică a Moldovei va fuziona cu Universitatea Agrară de Stat din Moldova și cu alte trei institute de cercetare. Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău va absorbi Universitatea de Stat din Tiraspol, Institutul de Științe ale Educației și Institutul de Formare Continuă. Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) va fuziona cu Institutul Național de Cercetări Economice. Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și Institutul Patrimoniului Cultural au primit un statut aparte și urmează să fie transferate în subordinea Ministerului Culturii.

Alte două instituții – Academia „Ștefan cel Mare” a MAI și Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport – urmează să fuzioneze.

Reforma învățământului superior, lansată de guvern, a trezit multiple critici în societate, inclusiv din partea universităților comasate, studenţilor şi opoziţiei parlamentare, care au acuzat guvernarea că vrea să „lichideze mai multe universități”. Există şi voci, mai ales din mediul experţilor, care au criticat nu atât intenţia guvernului de a reforma universităţile, cât, mai ales, modul pripit şi lipsit de transparență în care această reformă ar fi fost demarată.

Guvernul și-a motivat decizia prin scăderea continuă a numărului studenților și a dat asigurări că, după concentrarea resurselor, mai mulți bani vor fi investiți în modernizarea instituțiilor, iar studenții și cadrele didactice vor avea parte de condiții mai bune.

XS
SM
MD
LG