El este, în același timp, al cincilea premier în doar șase ani, ceea ce a făcut presa să vorbească de o “italienizare” a Marii Britanii.
Rishi Sunak, fostul ministru de finanțe al lui Boris Johnson, a devenit în același timp șeful majorității parlamentare care este formată de partidul conservator (Tory). „În această zi de Diwali, una din cele mai importante sărbători din India, Rishi Sunak devine primul șef de guvern britanic de origine indiană”, subliniază tabloidul The Sun. Cel mai tânăr, de asemenea, din 1812 încoace.
«Imperiul Indiilor»
La fel, alt paradox doar aparent, Rishi Sunak și întreaga lui familie se învârt în cercurile celor mai bogați britanici. Asta nu l-a împiedicat pe noul premier de origine indiană să promită, cum o subliniază conservatorul cotidian The Times, că el va conduce țara «cu onestitate și umilință».
Sunak va fi primul lider de culoare care va prezida guvernul Marii Britanii. În timpul zilei, astăzi, marți, cum o detaliază The Guardian, el va fi primit în audiență de regele Charles.
Soția lui este fiica fondatorului Infosys, un miliardar în India. Cuplul este printre cei mai bogați din Marea Britanie. Sunak e absolvent al Universității Stanford și fost angajat al Goldman Sachs.
Familia lui este originară din Goa, explică peste ocean The Washington Post într-un articol în care vorbește despre «curiosul arc al istoriei». Cum o amintește același Washington Post, Winston Churchill i-a catalogat odinioară pe indieni “niște animale cu o religie de animale” (“a beastly people with a beastly religion”).
Revista Time scrie: «Amploarea provocărilor cu care se confruntă Sunak riscă să ascundă natura istorică a mandatului său de premier. El nu va fi doar primul lider non-alb al Marii Britanii, ci și primul său șef de guvern asiatic și hindus - o realizare care este deosebit de semnificativă, deoarece coincide cu sărbătoarea Diwali. Victoria sa se va alătura lungului șir de premiere politice realizate de-a lungul timpului de Partidul Conservator, inclusiv aceea de a da primul șef de guvern evreu al țării, Benjamin Disraeli, și primul, al doilea și al treilea prim-ministru de sex feminin, Margaret Thatcher, Theresa May și Liz Truss.
Cine este Rishi Sunak?
- La 42 de ani, Rishi Sunak este cel mai tânăr premier britanic din 1812.
- Primul premier britanic din Asia. Părinții lui au venit în Marea Britanie din Africa de Est și ambii sunt de origine indiană. Rishi Sunak s-a născut în Southampton, Marea Britanie, în 1980, unde tatăl său era medic de familie, iar mama sa conducea o farmacie.
- Al 57-lea prim-ministru al țării (după numărul standard).
- Este unul din cei mai bogați parlamentari/ premieri. Soția lui este Akshata Murthy, fiica miliardarului indian Narayana Murthy. Rishi Sunak a lucrat pentru banca de investiții Goldman Sachs și la două fonduri speculative. „The Sunday Times Rich List” estimează averea cuplului la peste 830 de milioane de euro.
- Cea mai rapidă ascensiune de la parlamentar la funcția de lider de partid/premier: numai șapte ani. Rishi Sunak a fost ales pentru prima dată ca deputat în 2015. În februarie 2020 a fost numit ministru de finanțe în guvernul condus de Boris Johnson.
- A fost arhitectul ajutoarelor financiare în timpul pandemiei de Covid-19, inclusiv al programului „Mănâncă în oraș ca să ajuți” („Eat Out to Help Out”) pentru restaurante.
- A susținut ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), proces care a durat între 2016 și 2021.
(sursă: BBC)
«Disraeli Gears»
The Independent consideră la rândul său că opoziția laburistă ar trebui să se teamă foarte-foarte tare de Rishi Sunak, mai ales în condițiile actuale în care întreaga națiune este în plin burn-out post-Brexit. Și, da, continuă The Independent, «faptul că Rishi Sunak e prim-ministru este o veste bună pentru țară, deoarece el va curăța mizeria lăsată în urmă de predecesorii săi imediati – și, în calitate de prim premier de la Benjamin Disraeli încoace provenit dintr-o minoritate etnică, el este un simbol modest, dar încurajator, al schimbării într-o societate încă desfigurată de rasism.»
Ce se întâmplă acum este oricum o mixtură ciudată (“Strange Brew”), cum o cânta primul mega-grup pop-rock britanic Cream, pe bine-numitul album «Disraeli Gears».
Iran: “Așa pălit-a Zarathustra”
La mai bine de o lună de la moartea tinerei nevoalate Mahsa Amini în Iran, protestele nu încetează, în ciuda represiunii, presa de peste tot se întreabă: — Ce scenarii urmează?
„Când veți citi aceste rânduri, s-ar putea să fiu în închisoare. Mi se poate întâmpla asta oricând, așa cum li s-a întâmplat atâtor prieteni, bărbați și femei. De fiecare dată când ieșim în stradă pentru a ne alătura protestelor, știm că s-ar putea să trăim ultima noastră zi de libertate.”
Aceste rânduri au fost scrise de o jurnalistă iraniană (rămasă anonimă) care povestește în The Sunday Times cum în Iran, de-a lungul săptămânilor, frica a trecut de partea cealaltă. „Curajul este contagios, ne infectează unul câte unul”, spune ea.
La o lună de la declanșarea protestelor, în ciuda represiunii, revolta nu slăbește și se simte, citind presa de mai peste tot, că e vorba de ceva diferit în această mișcare față de cele care au precedat, în 1999, 2009 sau chiar 2019. Pentru prima dată în patruzeci și trei de ani și la venirea la putere a ayatollahului Khomeini, Republica Islamică iraniană pare zguduită până la temelii.
Cum poate evolua situația? Toate articolele din presa persană sau de limbă engleză engleză (presa independentă iraniană fiind în cea mai mare parte stabilită în străinătate), sunt de acord asupra unui punct: ceva s-a schimbat, iremediabil, în societatea iraniană. Regimul mullahilor nu poate opri asta. Deoarece această mișcare de protest este o mișcare prnită de la bază, ea „nu s-a limitat la un oraș, un cartier sau o stradă, ceea ce o face cu atât mai dificil de suprimat”, explică IranWire.
Pentru că este purtată de femei, din toate categoriile sociale și de toate vârstele, că bărbații le susțin, și mai ales pentru că tinerii, foarte mulți, iau parte la răscoală. „Generația Z a Iranului nu este o generație ca oricare alta”, spune canalul în limba persană Iran International. Nemiloasele forțe de securitate ale țării au înțeles acest lucru imediat ce au pus piciorul pe străzile transformate în câmpuri de luptă. Ei sunt prima generație de iranieni cărora nu numai că nu le este frică să înfrunte forțele de securitate, ci care ripostează după fiecare atac.”
„Protestatarii sunt întărâtați de certitudinea că Republica Islamică este aproape de sfârșit”, analizează IranWire. Mai nuanțat, site-ul independent Zeitoons evocă, într-un articol în persană, trei scenarii pentru consecințe: se menține regimul, cu condiția să se realizeze reforme profunde; este posibilă și o tranziție politică ca în 1979, scrie webzine-ul; ultima varianta, cea mai întunecată: izbucneste un razboi civil. „Dacă represiunea va continua, cel mai costisitor scenariu (războiul civil) va fi probabil inevitabil”, se îngrijorează Zeitoons.
La Paris, în acest timp, Libération scrie despre prima feministă din istoria Iranului, care deja în 1848 a refuzat să poarte voalul islamic: în secolul al XIX-lea, poetesa Tahéreh Qorrat ol-Eyn a susținut egalitatea de gen și libertatea pentru toți și nu a ezitat să-și repudieze soțul și să-și înlăture vălul în timpul unei conferințe publice.
Cert este că iranienii pot conta doar pe ei înșiși (și pe diaspora care a fost mobilizată pe scară largă și continuă să o facă). The National, un cotidian din Abu Dhabi, denunță astfel o tăcere complice din partea Occidentului, prea ocupat cu aranjarea acum foarte ipoteticul acord nuclear iranian. Aceeași tăcere stânjenită în rândul țărilor arabe, unele neascunzându-și totuși ostilitatea față de Teheran.
În final, de ce se tem autocrații din Orientul Mijlociu? De o nouă „primăvară arabă” și de o contagiune democratică care să-i amenințe definitiv.
