Se destramă Imperiul? Minoritățile etnice din Rusia și războiul din Ucraina

În octombrie, Rustam Ajiev, originar din Cecenia - cunoscut sub numele de război Abdul-Hakim Șișani - s-a dus în Ucraina și s-a alăturat unei unități cecene care lupta alături de Kiev împotriva invaziei rusești. Acum are 41 de ani, dar a pornit războiul împotriva Rusiei încă de pe când avea 19 ani. Conflictul din Ucraina este pentru el doar o continuare a cauzei pe care și-a asumat-o atunci.

„În 1999, a început războiul”, a spus Azhiyev, referindu-se la Al doilea război cecen, în timpul căruia a ajuns să devină comandantul frontului central al statului separatist nerecunoscut Icekeria - iar Vladimir Putin, pe atunci un nou și puțin cunoscut prim-ministru rus , a jucat rolul principal la Moscova.

„Iar în 2000, la 19 ani, m-am alăturat rezistenței populare. Toată viața mea a fost legată de confruntarea cu Rusia. Pentru noi, războiul nu s-a terminat", spune el.

Ajiev a părăsit Rusia pentru Turcia în 2011, dar în curând s-a trezit alături de alți luptători separatiști ceceni în Siria, luptând din nou împotriva forțelor Moscovei. „Îl vom urmări pe inamic oriunde vom putea”, spune el.

„Am venit aici pentru a lupta pentru dreptate istorică”, își explică el decizia de a merge în Ucraina. „Pe vremuri, un mic grup de ucraineni a venit să ne ajute să luptăm împotriva rușilor, iar noi nu am uitat asta. Pentru noi, este o chestiune de supraviețuire”, conchide Ajiev. „Atâta timp cât există Rusia, nu putem trăi în pace”.

Ajiev este departe de a fi singurul din Rusia care vede în războiul din Ucraina o șansă pentru minoritățile etnice din interiorul țării de a face presiuni pentru o mai mare autonomie sau chiar independență.

„Poporul Erzya a fost ocupat de imperiu timp de 800 de ani”, spunea Sires Boleian, un bătrân din Erzya, în iulie, la o reuniune a Ligii Națiunilor Libere, organizație care reunește reprezentanți ai grupurilor minoritare din interiorul Rusiei care încearcă să se separe. El spune că grupul său etnic care are aproximativ 800 de mii de persoane și a cărui patrie istorică se află în ceea ce este acum Republica rusă Mordovia, a trimis, de asemenea, voluntari pentru a lupta pentru Ucraina.

Războiul lui Putin în Ucraina a durat deja mult mai mult și s-a dovedit mult mai costisitor decât a anticipat Moscova în multe privințe. Pe măsură ce continuă fără niciun semn că s-ar apropia de sfârșit, mulți observatori spun că forțele centrifuge sunt în creștere în vasta și extrem de centralizată Federație Rusă. Aceste forțe, susțin ei, se vor întări pe măsură ce presiunile războiului și sancțiunile economice fără precedent vor eroda influența Moscovei asupra regiunilor Rusiei, de la Marea Baltică și Marea Neagră până la Pacific.

„Scopul acestui forum", se afirma în declarația adoptată la reuniunea din iulie de la Praga a Forumului popoarelor libere din Rusia - o reuniune a grupurilor anti-Putin și anti-război care s-a întâlnit de patru ori de la începutul războiului - „este decolonizarea completă și ireversibilă a Rusiei. Obiectivele noastre vor fi fost atinse doar atunci când Federația Rusă va înceta să mai existe ca subiect al dreptului internațional și se va transforma în 25-35 de țări independente, libere și - sperăm noi - democratice".

### Vezi și... ###

Războiul din Ucraina „zguduie” lumea academică occidentală

Încotro se îndreaptă Imperiul?

Opiniile cu privire la cât de probabil ar putea fi un astfel de scenariu diferă fundamental. Mulți analiști sunt de acord că războiul zdruncină structura centralizată a puterii pe care Putin a creat-o de-a lungul a aproape un sfert de secol ca președinte sau prim-ministru. Estimările occidentale indică faptul că cel puțin 20 de mii de soldați ruși au fost uciși și zeci de mii au fost răniți, capturați sau dați dispăruți. Sute de mii de oameni - mulți dintre ei în floarea vârstei - au fugit din țară. Comunitatea internațională a impus sancțiuni radicale împotriva Rusiei, iar măsurile dure care vizează veniturile vitale ale Moscovei din petrol și gaze încep deja să se facă simțite.

„Sesizez o anumită dezordine în sistemul de guvernare”, a declarat analistul politic Dmitri Oreșkin. „Verticala de putere pe care au construit-o... începe să se clatine într-un moment critic.”

„Dacă Putin pierde războiul - și aceasta este un pronostic foarte realist - atunci nu văd niciun mijloc legal de a schimba guvernul. Ca urmare, siloviki vor rezolva lucrurile între ei", a spus el, referindu-se la capii armatei și ai agențiilor de securitate.

Unii analiști subliniază slăbiciunea elitelor regionale din interiorul Rusiei, spunând că sistemul lui Putin i-a făcut pe liderii regionali mult mai dependenți de Moscova decât de alegătorii lor locali. În multe cazuri, adevărații lideri ai minorităților etnice din Rusia fie au fugit din țară, fie s-au confruntat cu persecuția ca „extremiști” în cadrul represiunii exercitate de Putin în ultimii ani împotriva disidenței.

„Spre deosebire de sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, nu se vede niciun actor capabil să construiască ceva pe baza tendințelor centrifuge", a declarat analistul Nikolai Petrov, comparând situația actuală cu cea de la prăbușirea Uniunii Sovietice, când liderii locali au devenit focare ale acțiunilor de independență în majoritatea celor 15 republici ale sale.

Cu toate acestea, a adăugat el, „prăbușirea imperiului sovietic nu este finalizată și ar putea continua pe mai departe”. În termen de 15 ani, am putea vedea un stat „cvasi-federativ sau confederativ”, a spus el. „Sau chiar regiuni separate care să ducă o existență autonomă”.

Elise Giuliano, specialistă în probleme de identitate etnică în Rusia la Institutul Harriman al Universității Columbia și autoare a cărții Constructing Grievance: Ethnic Nationalism In the Russia's Republics, a declarat că atitudinile antiguvernamentale variază considerabil de la o regiune la alta din Rusia, iar condițiile de trai sub Putin fac imposibilă măsurarea opiniei publice în chestiuni sensibile precum aceasta.

„Este posibil ca opoziția față de război să ducă la o opoziție mai largă față de statul rus. Cu toate acestea, în prezent nu vedem acest lucru, astfel că prăbușirea statului rus pare puțin probabilă”, a declarat Giuliano. „Dar este imposibil de prezis ce evoluții ar putea aduce viitorul”. Aceasta este un avertisment extrem de important.

Paul Goble, fost analist la CIA, la Departamentul de Stat al SUA și la RFE/RL, atrage atenția că mulți observatori nu au reușit să prezică destrămarea Uniunii Sovietice „nici măcar cu câteva luni sau săptămâni” înainte de a se întâmpla.

Putin, a argumentat Goble, a accelerat potențialul colaps al Rusiei deoarece „acțiunile sale nu reprezintă învierea Uniunii Sovietice, ci recrearea condițiilor care au dus la prăbușirea acesteia - inclusiv antagonismul minorităților și înstrăinarea Rusiei de lume”.

Între timp, în cadrul mișcărilor pentru autodeterminarea minorităților etnice, există concepția larg răspândită că Rusia este pe marginea prăpastiei - o evoluție pe care unii activiști o descriu ca fiind „inevitabilă”.

„Prăbușirea imperiului este evidentă”, consideră Arslang Sandjiev, care a prezidat un congres al poporului kalmîk în octombrie, care a adoptat o declarație de independență pentru Republica Kalmîkia, o regiune predominant budistă din sudul Rusiei, situată de-a lungul cursului inferior al râului Volga, care include și o parte din coasta Mării Caspice. „Este un proces istoric natural care a fost accelerat în mod radical de politicile interne și externe nebunești și ineficiente ale Kremlinului.”

În decembrie, Forumul popoarelor libere din Rusia a fost redenumit Forumul popoarelor libere din post-Rusia (FSNPR) și a organizat o reuniune - a patra de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie - în orașul suedez Helsingborg. Reprezentanți ai cecenilor, tătarilor, bașkirilor, nogașilor, circassienilor, karelienilor, cazacilor și ai altora au semnat o declarație prin care proclamau Rusia „un stat falimentar” și cereau „sfârșitul existenței Federației Ruse”.

Același forum a emis declarații de independență pentru Karelia și pentru „Confederația Siberiană”, o regiune independentă propusă de mult timp care ar cuprinde cea mai mare parte a teritoriului estic al Rusiei, bogat în petrol și gaze.

Moscova pare să privească cu seriozitate amenințarea mișcărilor secesioniste, luând măsuri drastice împotriva organizațiilor politice și sociale minoritare și persecutând activiștii. Această activitate s-a intensificat considerabil cu puțin înainte de invazia în Rusiei în Ucraina și a continuat în cele 10 luni de atunci. În luna iulie, Moscova a declarat mișcarea civică „Eliberați Idel-Ural", care susține un stat independent în regiunea centrală Volga drept „organizație indezirabilă”. Cu o lună mai devreme, Centrul public al tuturor tătarilor a fost închis și catalogat drept „extremist”.

Istoricul Maksim Kuzahmetov locuiește la Sankt Petersburg și conduce canalul Telegram Ingria fără frontiere. El pledează pentru independența regiunii istorice Ingria, adică zona din jurul Sankt Petersburgului care a fost cucerită de Petru cel Mare la începutul secolului al XVIII-lea. El a declarat că, până de curând, activiștii au protestat în mod deschis cu steaguri și sloganuri din Ingria.

„Timp de mai mulți ani, m-am întâlnit fără opreliște cu oameni care gândesc la fel ca mine și am discutat despre posibilitățile de separare”, a declarat Kuzahmetov. „Doar recent acest lucru a fost considerat inacceptabil și trădare care atrage o pedeapsă penală”.

„Genocid împotriva minorităților naționale”

Resentimentele minorităților etnice din Rusia au fost resuscitate încă de la începutul invaziei în Ucraina, adică din februarie anul trecut, și s-au intensificat când Moscova, pentru că nu a reușit să cucerească Kievul și să subjuge Ucraina în primele săptămâni, a început să arunce tot mai mulți oameni în luptă. A fost tot mai evident că bărbații din comunitățile lor erau selectați în mod disproporționat pentru a lupta și a muri pentru ambițiile Moscovei.

Citând ceea ce el a spus că este „o documentație destul de cuprinzătoare privind numărul de victime pe regiuni” publicată de BBC, analistul Oreșkin a declarat că „orice geograf poate compara de îndată aceste informații cu cifrele populației din acele regiuni și poate vedea rezultatele catastrofale”. „De exemplu, în Tiva, a fost ucis un soldat la 3300 de adulți, în timp ce în Moscova această cifră este de un soldat la 480.000 de adulți", a spus el. „Este un raport de unul la 100".

Impulsul pentru mișcările de independență a crescut dramatic în septembrie, când Putin a anunțat mobilizarea militară. În ciuda sistemul represiv din Rusia, a fost nevoie de intervenția brutală autorităților pentru a stăvili protestele împotriva mobilizării din sudul Rusiei și din Caucazul de Nord. Mai bine de zece birouri de recrutare din întreaga țară au fost incendiate. Până la 700 de mii de tineri ruși au părăsit țara, scria Forbes în octombrie, citând o sursă de la Kremlin.

„Mobilizarea a stimulat tendința împotriva războiului”, a declarat Batir Boromangnaiev, un activist separatist kalmîk. „Nu se putea spune asta înainte de mobilizare”.

Jurnalistul bașkir Aigul Gimranova-Lion a numit mobilizarea o politică de „genocid împotriva minorităților naționale”. „Rusia omoară acum doi iepuri dintr-o lovitură”, scria ea într-o postare din septembrie pe rețelele de socializare, „folosindu-se de minoritățile naționale pentru a purta războiul lor din Ucraina”.

Anatoli Nogovițîn, șeful filialei din Republica Saha (Iakutia) a partidului liberal Iabloko, a declarat, de asemenea, că „ceea ce fac autoritățile poate fi numit genocid”.

„Suntem aproximativ 400 de mii de iakuți", spune Nogovițîn. „Nu sunt mulți, având în vedere că mare parte dintre ei sunt bătrâni sau copii. Dacă numărați doar bărbații capabili să muncească, să întemeieze familii, să crească copii, atunci vorbim de 100 de mii, maximum. „Extermină națiunile mici”, a conchis el.

Analistul rus Grigori Golosov a susținut pe Facebook, în august, că, forțând regiunile să recruteze și să trimită batalioane pentru a lupta în Ucraina, guvernul lui Putin grăbește prăbușirea Rusiei și crește probabilitatea ca aceasta să fie violentă.

„Când voluntarii se vor întoarce - și unii dintre ei se vor întoarce - în fiecare regiune va apărea o forță mică, dar consolidată și dezamăgită, cu experiență militară și, cel mai probabil, cu arme, care, din cauza caracterului lor local, vor deveni un instrument convenabil pentru grupurile care caută puterea locală”, a scris el. „O asemenea opține se naște în orice criză politică sau socială, dar nu duce nicăieri fără a se sprijini pe o forță armată locală”.

O evoluție extremă care, afirmă Golosov, nu poate fi exclusă: Posibilitatea ca Rusia să se transforme, cel puțin pentru un timp, în peste 80 de „țări independente” care ar fi în realitate, în mare parte, „autocrații criminale”.

Euforia suveranității

În octombrie 1552, orașul Kazan, de pe râul Volga, a căzut în cele din urmă în mâinile forțelor rusești, care asediaseră capitala hanatului Kazanului de 10 ori din 1469. Deși luptele de gherilă au continuat mulți ani după căderea Kazanului, acel moment a marcat sfârșitul hanatului reprezentând un eveniment de referință în expansiunea Rusiei în Eurasia și în subjugarea popoarelor indigene.

Dispariția hanatului Kazanului a dus la încorporarea în Rusia a teritoriilor care formează, în prezent, regiunile rusești Tatarstan, Bașkortostan, Mordovia, Udmurtia și Mari El. Până la jumătatea secolului al XVIII-lea, Rusia s-a extins din regiunea centrală a Moscovei și a anexat teritoriile istorice a zeci de popoare din sudul și nordul Rusiei, Siberia și Orientul Îndepărtat. În multe cazuri, rușii au aplicat politici devastatoare împotriva popoarelor indigene într-un model care nu se deosebește de cucerirea europeană a Americilor.

La începutul perioadei sovietice, când guvernul bolșevic era relativ slab și avea nevoie de sprijinul minorităților etnice, guvernul central a semnat tratate de autonomie cu multe dintre republicile și regiunile autonome apărute în Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă (RSFSR), prima dintre acestea fiind Republica Sovietică Autonomă Bashkir în 1919. În cadrul acestor tratate, regiunilor li s-a acordat o autoritate largă în ceea ce privește administrația locală, educația, cultura și agricultura.

Aceste realizări au fost anulate pe măsură ce guvernul central a câștigat putere sub conducerea dictatorului Iosif Vissarionovici Stalin. Au fost impuse politici discriminatorii împotriva grupurilor etnice non-rusești. Acestea au fost rusificate în mod activ, iar limbile și culturile lor au fost suprimate. Între 1941 și 1944, germanii de pe Volga, karacaii, kalmușii, cecenii, ingușii, balcanii și turcii mesteceni, precum și tătarii din Crimeea, au fost catalogați ca nefiind de încredere și deportați din ținuturile lor tradiționale, suferind pierderi catastrofale.

Pentru a marca sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Stalin a ținut un toast celebru pentru „sănătatea poporului nostru sovietic și, în primul rând, pentru poporul rus... cea mai remarcabilă națiune dintre toate națiunile din Uniunea Sovietică”.

Ca un ecou al acestei declarații, unul dintre numeroasele amendamente constituționale pe care Putin le-a impus în 2020 prevede că limba rusă este limba națiunii „formatoare de stat”.

Când Uniunea Sovietică a început să se clatine pentru a se prăbuși la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, șubrezirea puterii centrale nu numai că a alimentat impulsurile de autodeterminare în republicile sovietice non-ruse, dar și în rândul minorităților etnice non-ruse din cadrul Rusiei însăși. Inițial, Rusia a încercat să se refacă ca o federație autentică, Moscova acordând drepturi extinse pentru regiunile autonome ale țării. A fost o perioadă pe care sociologul din Tatarstan, Midhat Faroukșin, a numit-o în 1993 „o euforie a suveranității”, caracterizată de directiva adesea citată a președintelui rus Boris Elțîn către regiuni de a „acapara cât de multă suveranitate puteți înghiți”.

Cu toate acestea, Moscova nu a fost defel tolerantă cu amenințările la adresa integrității sale teritoriale. În noiembrie 1991, Elțîn a trimis trupe în Cecenia, declanșând primul război cecen, după ce regiunea a ales cu o majoritate covârșitoare o legislatură și un președinte pro-independență în octombrie.

În martie 1992, Tatarstanul a organizat un referendum în care peste 62% dintre alegători au fost de acord că „Tatarstanul este un stat suveran, subiect al dreptului internațional, construindu-și relațiile cu Federația Rusă și cu alte republici (state) pe baze egale”.

O lună mai târziu, toate cele aproape 90 de regiuni ale Rusiei, cu excepția Tatarstanului și a Cecenia, de facto independentă, au semnat un Tratat al Federației cu Moscova.

„Crima” lui Putin împotriva Rusiei

Sub conducerea lui Putin, pe care Elțîn l-a numit președinte interimar în ultima zi a anului 1999, Rusia a asistat la demolarea constantă a sistemului său federal, guvernele regionale devenind strict subordonate Moscovei, iar instituții precum Consiliul Federației - camera superioară a parlamentului, care include reprezentanți din fiecare regiune - pierzând cu totul orice putere.

Kremlinul a justificat astfel de mișcări atrăgând atenția asupra dimensiunii țării. De asemenea, oficialii au invocat și fragilitatea fundamentală a Rusiei spunând că forțele externe sunt hotărâte să destrame țara.

În 2005, Dmitri Medvedev, pe atunci șef al administrației prezidențiale a lui Putin, cel care va fi mai târziu președinte al Rusiei, în perioada 2008-2012, a declarat într-un interviu: „Dacă nu reușim să consolidăm elita, Rusia ar putea dispărea ca stat unic.... Dezintegrarea Uniunii [Sovietice] ar putea părea o joacă de grădiniță în comparație cu prăbușirea statală a Rusiei moderne”.

În 2011, Putin a declarat în cadrul unei reuniuni guvernamentale a Districtului federal al Caucazului de Nord că, dacă regiunea ar părăsi Rusia, consecințele ar fi devastatoare. „Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci în acel moment - nu o oră mai târziu, ci o secundă - vor exista cei care vor dori să facă același lucru cu alte entități teritoriale ale Rusiei”, a spus el. „Va fi o tragedie care va afecta fiecare cetățean al Rusiei, fără excepție”.

Însă mulți observatori consideră că adevărata sursă a fragilității actuale a Rusiei este faptul că Putin de destrămat federalismul rusesc din epoca Elțîn și a construit în locul lui un sistem politic hipercentralizat și personalizat. „Distrugerea federalismului de către Putin a fost o crimă împotriva Rusiei”, e de părere Oreșkin, „care ne va bântui pentru următorii cinci-șapte ani. Prin distrugerea tuturor instituțiilor care ar putea remedia problemele sau inechitățile regionale, Putin a creat potențialul pentru distrugerea țării”, a adăugat el.

Unele personalități din opoziția rusă, cum ar fi Ilia Ponomariov, fost deputat din Duma de Stat - cel care conduce Congresul Deputaților Poporului, o organizație în exil care include câteva zeci de foști aleși parlamentari - și-au exprimat speranța pentru „recrearea democratică a Rusiei” în era post-Putin.

„Trebuie să distrugem tot ceea ce este legat de funcționarea Rusiei ca imperiu”, este el de părere. „Imperiul trebuie să moară. Acesta este principalul nostru obiectiv. Iar după aceea, construcția unei țări democratice va fi rodul muncii noastre colective”.

Cu toate acestea, mișcările naționale din Rusia nu au uitat faptul că Rusia are o întreagă istorie de respingere a federalismului.

„Vrem să părăsim imperiul”, spune naționalistul bașkir Ruslan Gabbasov. „Nici măcar nu o voi numi Federația rusă. Șansa istorică [pentru federalismul rusesc] a fost pierdută atunci când președintele Boris Elțîn nu a reușit să interzică Partidul Comunist și nici nu i-a lustrat pe oficialii comuniști și pe agenții KGB, a adăugat Gabbasov. „Iar mai târziu, el i-a predat puterea ofițerului KGB Putin”.

„Moscova nu s-a dovedit a fi un partener de încredere", spune și Sandjiev, un activist kalmîk.

Liga Națiunilor Libere a intrat în conflict cu grupul lui Ponomariov, despre care consideră că își propune o Rusie post-Putin din care să facă parte toate regiunile în mod automat, deși cu dreptul de a se retrage. Liga, dimpotrivă, insistă că mișcarea anti-Putin trebuie să se angajeze mai întâi la independența reală a regiunilor care o doresc, cu perspectiva ca acestea să se alăture, de bunăvoie, unei confederații, pe baza unor referendumuri democratice la o dată ulterioară.

"Mai întâi independența și apoi referendumuri [privind viitorul statut], nu invers", a declarat Gabbasov. „Numai după multe luni de discuții active despre consecințele politicilor coloniale și starea în care acestea au lăsat poporul nostru, despre ceea ce oferă independența și despre perspectivele de viitor pe care le deschide - numai atunci poate fi organizat un referendum. Așa trebuie să fie pentru toate popoarele înrobite.” În cazul unor regiuni precum Bașkortostan, Tatarstan, Kalmucia și Buriația, Gabbasov are în vedere referendumuri privind statutul abia după doi sau trei ani.

Este o dispută în care se întrepătrund ecourile istorice ale eforturilor în cele din urmă nereușite ale fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov de a convinge republicile sovietice să rămână în cadrul unei Uniuni Sovietice "reformate" și "democratice".

„O astfel de șansă nu se va mai repeta”

Când Uniunea Sovietică s-a prăbușit, a existat un consens puternic în rândul comunității internaționale că Rusia ar trebui să rămână intactă și să fie statul moștenitor al Uniunii Sovietice să își asume inclusiv responsabilitatea pentru armele nucleare și alte arme de distrugere în masă ale acesteia.

„Occidentul a privit războiul din Cecenia ca pe un conflict intern care a fost descris public ca fiind restaurarea ordinii constituționale", a declarat Sandjiev, activistul kalmîk. „La acea vreme, Rusia era o țară care tocmai se lepădase de viciile comuniste ale totalitarismului și se străduia să se alăture lumii libere. Exista un credit mare de bunăvoință”.

Această situație este complet diferită acum, adaugă el. Guvernarea lui Putin a consumat integral acea bunăvoință, iar acum mai multe țări și oficiali occidentali au descris Rusia ca fiind un „stat terorist”.

În plus, Occidentul consideră iresponsabilă și periculoasă dansul lui Putin cu săbiile nucleare și faptul că Moscova nu și-a respectat angajamentul din Memorandumul de la Budapesta din 1994 de a asigura integritatea teritorială a Ucrainei. Comunitatea internațională este îngrozită de dovezile substanțiale ale crimelor de război comise de Rusia în Ucraina și de faptul că, începând din octombrie, Moscova a țintit fără menajamente infrastructura civilă prin atacuri aeriene masive.

„Sunt sigur că astăzi situația politică este complet diferită”, susține Sandjiev. „În mod natural, politicienii occidentali și comunitatea globală vor privi independența popoarelor din Rusia dintr-o perspectivă complet diferită”, adăugând că „aceste popoare au dobândit dreptul moral și legal deplin de a se separa de țara agresoare”.

Istoricul și susținătorul independenței Ingriei, Kuzahmetov susține că războiul din Ucraina va duce „inevitabil” la descompunerea Rusiei în mai multe state mici, într-un proces pe care îl compară cu prăbușirea Imperiului Austro-Ungar după Primul Război Mondial. Acest proces, susține el, a lăsat Austria mult mai mică, dar fără îndoială mai bine decât a fost ca centru imperial.

„Putin face totul pentru a destrăma țara”, a declarat Kuzahmetov. „S-ar putea ca prăbușirea să nu înceapă cu Sankt Petersburg, unde populația nu este foarte militantă. Poate că prăbușirea va începe cu Caucazul de Nord. Sau cu alte republici etnice de la granițe. E posibil ca mișcările separatiste să apară în regiuni bogate precum Tatarstan și Bașkortostan. Kazan a fost cândva capitala unui stat independent, iar mulți din regiunea Volga centrale își amintesc bine acest lucru.

„În plus, există o regiune deja izolată fizic de Rusia - Oblastul Kaliningrad”, a adăugat el, referindu-se la exclava situată între Polonia și Lituania. „Prăbușirea ar putea începe acolo”.

În cazul în care două sau trei regiuni se despart de Moscova, se va produce efectul de domino, a concluzionat istoricul.

Războiul lui Putin împotriva Ucrainei și slăbirea continuă a autorității centrale din Rusia par să fi declanșat procese imprevizibile, consideră analiștii, care ar putea avea nenumărate efecte.

„Centrul începe să cedeze”, a spus Oreșkin. „După ce se va prăbuși centrul, regiuni vor avea loc turbulențe. Dar nu știm cum vor arăta. Dacă în centru izbucnește o reglare de conturi sângeroasă, aceasta se va răsfrânge asupra regiunilor. Asta este sigur”.

Activiștii minorităților etnice spun că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a adus țara într-un punct de cotitură și că evenimentele care vor urma ar putea fi la fel de importante ca și prăbușirea Imperiului Rus sau a Uniunii Sovietice.

„Lupta noastră pentru independență nu a început încă”, a declarat Rafis Kashapov, care reprezintă regiunea Tatarstan în calitate de viceprim-ministru al guvernului tătar autoproclamat din exil. „Dar războiul din Ucraina ne-a oferit cu adevărat o oportunitate unică. Este posibil ca o astfel de șansă să nu se mai repete”.