Linkuri accesibilitate

New START | Tratatul Rusia-SUA pentru controlul armelor nucleare este în pericol


Lansator rusesc de rachete balistice intercontinentale Topol M în Pieței Roșii la parada de Ziua Victoriei, Moscova, 9 mai 2017
Lansator rusesc de rachete balistice intercontinentale Topol M în Pieței Roșii la parada de Ziua Victoriei, Moscova, 9 mai 2017

Ce impact are autosuspendarea Rusiei din tratatul New START? Schimbă acest anunț stabilitatea și echilibrul de forțe la nivel global?

Anunțul făcut marți de președintele rus Vladimir Putin, care a spus că Moscova își suspendă participarea la ultimul tratat viabil de control al armelor dintre SUA și Rusia, va avea un impact imediat asupra capacității SUA de monitorizare a activităților nucleare rusești, dar pactul era deja menținut în viață artificial.

Decizia lui Putin de a suspenda cooperarea Rusiei cu inspecțiile privind focoasele nucleare și rachetele prevăzute de tratat urmează anulării de către Moscova, la sfârșitul anului trecut, a negocierilor pentru salvarea acestui acord pe care ambele părți s-au acuzat reciproc că l-au încălcat.

În discursul său despre starea națiunii adresat poporului rus, Putin a declarat că Rusia se retrage din tratat din cauza sprijinului acordat de SUA Ucrainei și a acuzat SUA și pe aliații acestora din NATO că cooperează în mod deschis pentru distrugerea Rusiei.

SUA se retrăsese anterior din tratat. În timpul administrației Trump, SUA au refuzat să se angajeze în negocieri pentru prelungirea acestuia, acuzând Moscova de încălcări flagrante. Dar, după ce președintele Joe Biden a preluat mandatul în 2021, administrația sa a semnat prelungirea tratatului cu cinci ani.

Iată o sinteză a problemelor din tratatul New START și ce înseamnă anunțul Rusiei pentru menținerea sub control a armelor nucleare americane și rusești:

Ce reprezintă tratatul nuclear dintre Rusia și SUA?


New START, cunoscut în mod oficial sub numele de „Tratatul dintre Statele Unite ale Americii și Federația Rusă privind măsurile pentru reducerea și limitarea în continuare a armelor strategice ofensive”, a fost semnat de administrația Obama în 2010 și a intrat în vigoare în februarie 2011 ca un acord pe 10 ani. Tratatul obliga atât Rusia, cât și SUA să se angajeze să comunice periodic informații despre situația arsenalului lor nucleare, să permită inspecții la fața locului și să respecte plafoanele privind numărul de focoase desfășurate și nedislocate pe care fiecare dintre ele le-ar deține.

Conform plafoanelor de armament, cele două țări pot avea maxim 700 de rachete balistice intercontinentale (ICBM), rachete balistice instalate pe submarine (SLBM) și bombardiere nucleare; 1550 de focoase nucleare instalate pe ICBM, SLBM și bombardiere; 800 de lansatoare ICBM, lansatoare SLBM și bombardiere instalate și/sau neinstalate.

La câteva ore după discursul lui Putin, Ministerul rus de Externe a declarat că Rusia va respecta plafoanele privind armele nucleare, chiar dacă Putin a suspendat participarea la acest pact. De asemenea, Rusia va continua să facă schimb de informații cu privire la lansările de testare a rachetelor balistice, conform acordurilor anterioare cu Statele Unite, a precizat Ministerul de Externe.

Ce va însemna această suspendare pentru inspecțiile nucleare și schimbul de informații?


De la semnarea tratatului New START, Rusia și SUA au permis echipelor de conformitate ale celeilalte țări să efectueze 328 de inspecții la fața locului, în silozurile și depozitelor lor de arme nucleare și, lucru important, cele două națiuni au oferit schimburi de date și 25 311 notificări cu privire la statutul programelor lor, a declarat Departamentul de Stat.

Anunțul lui Putin și clarificarea ulterioară din partea Ministerului de Externe păreau să indice că inspecțiile sunt suspendate permanent - dar au lăsat neclar ce schimburi de date și notificări ar putea continua.

Statele Unite vor primi primele indicii la 1 martie, ziua în care ambele părți ar trebui să facă schimb de date cu privire la numărul total al forțelor lor nucleare, a declarat Hans Kristensen, directorul proiectului de informații nucleare de la Federation of American Scientists.

De asemenea, SUA și Rusia au schimbat zilnic mesaje privind mișcările și exercițiile, ceea ce a ajutat ca ambele puteri nucleare să aibă o imagine clară asupra acțiunilor celeilalte, au declarat atât Kristensen, cât și William Alberque, director pentru strategie, tehnologie și controlul armamentului la Institutul Internațional pentru Studii Strategice.

„Există notificări care vin în fiecare zi”, a spus Alberque. În cazul SUA, mesajele transmise online sunt procesate de o echipă militară-civilă de la Centrul național și de reducere a riscurilor nucleare din cadrul Departamentului de Stat.

În cazul în care Rusia decide să nu mai furnizeze notificările, „vom începe imediat să pierdem date și nu mai putem urmări exact câte arme strategice au, dacă acestea se află sau nu în locul în care ar trebui să fie și dacă acționează sau nu așa cum ar trebui”, a spus Alberque.

Care era situația înainte de anunțul lui Putin?

Inspecțiile unităților militare americane și rusești prevăzute de New START au fost suspendate de ambele părți în martie 2020 din cauza răspândirii coronavirusului. Comisia americano-rusă care supraveghează punerea în aplicare a tratatului s-a reunit ultima dată în octombrie 2021, dar Rusia și-a suspendat apoi unilateral cooperarea cu prevederile de inspecție ale tratatului în august 2022 protestând astfel împotriva sprijinului SUA pentru Ucraina.

Aceste discuții ar fi trebuit să fie reluate în Egipt la sfârșitul lunii noiembrie, dar Rusia le-a anulat brusc fără a oferi un motiv anume, după cum susțin oficialii americani.

La sfârșitul lunii ianuarie, administrația Biden a anunțat Congresul că Rusia nu respectă termenii acordului, refuzând să permită inspecții pe teritoriul său și să accepte noi negocieri privind reluarea acestor verificări.

La momentul respectiv, Departamentul de Stat a declarat că "Rusia are o cale clară pentru a reveni la respectarea deplină" și că tot ce trebuie să facă este să accepte noi inspecții.

Ce măsuri va lua administrația Biden?

Rămâne de văzut dacă administrația Biden decide să continue respectarea tratatului.

Marți, secretarul de stat Antony Blinken a calificat mișcarea Rusiei drept „profund nefericită și iresponsabilă”. „Vom urmări cu atenție pentru a vedea ce va face de fapt Rusia”, a spus el. „Desigur, ne vom asigura că, în orice caz, vom fi pregătiți să asigurăm securitatea țării noastre și a aliaților noștri."

Luna trecută, Departamentul de Stat a raportat că nu a putut certifica faptul că Rusia respectă New START din cauza faptului că Moscova nu a permis inspecții la fața locului anul trecut. Acum, că tratatul a fost respins în totalitate de Rusia, există riscul unei acumulări de arme.

„Atât SUA, cât și Rusia și-au planificat cu atenție programele de modernizare nucleară respective, bazându-se pe ipoteza că niciuna dintre țări nu va depăși nivelurile de forțe dictate în prezent de New START”, a declarat Federația Oamenilor de Știință Americani într-un raport din februarie care a analizat riscurile în cazul în care cele două părți nu vor reuși să reînnoiască tratatul. Organizația spune că va fi aproape imposibil să prezici fără o verificare reciprocă, după 2026, care este starea și dinamica arsenalului nuclear al celor două țări.

XS
SM
MD
LG