Cu un statut juridic complicat, multora li s-au refuzat drepturile celorlalți refugiați și au sfârșit prin a trăi în adăposturi colective. Cu toate acestea, un an mai târziu, cu ajutorul unor organizații maghiare, mulți dintre ei își reconstruiesc viețile.
Rozina stă la o masă și învață să-și scrie numelui într-o școală din cel de-al optulea district al capitalei maghiare. Are pistrui pe față, un zâmbet luminos și se luptă cu litera "k" atunci când își scrie numele de familie, Farkas. Mama ei se află la celălalt capăt al mesei, brodând.
Rozina are 38 de ani și face parte din comunitatea miilor de refugiați maghiari romi din Ucraina care, după invazia pe scară largă a Rusiei din februarie 2022, au fugit în Ungaria.
Lecția de scris este organizată de Taleta, un ONG pe care două unguroaice, Szilvia Moldovan și Agnes Pletser, l-au înființat imediat după începerea războiului, cu scopul de a ajuta la educarea tinerilor romi refugiați din regiunea Transcarpatia din vestul Ucrainei.
În urma invaziei Rusiei în Ucraina, milioane de cetățeni au fugit în țări din Uniunea Europeană, inclusiv mii de romi în această țară, unde, în conformitate cu Directiva privind protecția temporară la nivelul UE, li s-a oferit drept de ședere și permise de muncă pentru ei și familiile lor.
Cu toate acestea, romii din Transcarpatia nu au fost tratați la fel. În ciuda interdicției Ucrainei privind dubla cetățenie, mulți romi din regiune dețin, de asemenea, pașapoarte și documente de identitate maghiare și, prin urmare, nu au fost eligibili pentru protecția temporară a UE, ceea ce înseamnă că mulți dintre ei au ajuns să fie găzduiți în adăposturi colective. Cu toate acestea, un an mai târziu, mulțumită în parte ONG-urilor maghiare, mulți romi din Transcarpatia își refac viața și consideră Ungaria noua lor casă.
Mulți dintre adulții cu care lucrează organizația Taleta sunt parțial sau complet analfabeți. „Încercăm să-i aducem pe adulți la un nivel astfel încât copiii lor să aibă o șansă”, a declarat Pletser, coordonator și manager în domeniul educației. „Acești adulți vor avea o viață cava mai ușoară decât acasă.”
„Iar copiii lor vor avea șanse să meargă la o școală bună”, a spus Moldovan, care pregătește profesori la nivel universitar, terminând fraza colegului său.
Învecinată cu Ungaria, Slovacia, Polonia și România, regiunea Transcarpatia a fost de-a lungul istoriei mereu jucăria ocupațiilor, anexărilor și înțelegerilor diplomatice. În prima jumătate a secolului al XX-lea, a făcut parte - în succesiune rapidă - din Imperiul Austro-Ungar, Cehoslovacia, Republica Ungară și apoi din Uniunea Sovietică. De la căderea URSS, a aparținut Ucrainei.
Potrivit unui recensământ din 2021, în Transcarpatia trăiesc până la 150 de mii de etnici maghiari și zeci de mii de romi. Fiind cel mai sărac și mai defavorizat grup, numărul exact al romilor maghiari nu este cunoscut, dar experții îl estimează la aproximativ 30-40 de mii.
Potrivit celei mai mari organizații de romi din Ungaria, Romaversitas, majoritatea romilor din Transcarpatia vorbesc maghiara ca limbă principală, mai degrabă decât romani, ucraineană sau rusă. Mulți dintre ei trăiesc în sărăcie, în sate segregate și îngrădite, iar aproximativ o treime trăiesc fără apă curentă, încălzire și electricitate.
Locuri de muncă pentru romii din Transcarpatia sunt puține. Potrivit estimărilor ONG-urilor ucrainene, doar 38% din populația romă era angajată și, din cauza lipsei de locuri de muncă la nivel local, mulți dintre bărbații din regiune lucrau deja în Ungaria înainte de război.
Acest lucru nu i-a pregătit însă nici pe ei și nici pe familiile lor pentru condițiile pe care mulți le-au întâlnit în Ungaria. „Refugiații au fost primiți de un sistem la pământ”, a declarat Lilla Eredics, purtătoarea de cuvânt a Romaversitas. „Iar romii din Transcarpatia se află într-o situație extrem de vulnerabilă”.
Chiar dacă romii din Transcarpatia nu aveau dreptul la protecție temporară din partea UE, Comitetul Helsinki din Ungaria, un grup pentru drepturile omului, a descoperit că aceștia erau totuși eligibili pentru unele beneficii de stat. Totuși, din cauza lipsei de informații, mulți romi nu erau conștienți de acest lucru. De asemenea, aceștia s-au întâmpinat dificultăți legate de cazare, confruntându-se adesea cu discriminare și cu infracțiuni motivate de ură.
„Nu știm câți refugiați romi sunt în Ungaria, dar probabil că sunt mii”, a spus Eredics subliniind că mulți dintre aceștia locuiesc încă la comun în spații de cazare mari, ceea ce nu este o soluție sustenabilă pe termen lung. Cele mai multe dintre aceste instituții sunt conduse de organizații neguvernamentale, consilii locale sau grupuri religioase, adaugă Eredics, ceea ce face ca experiența refugiaților să fie foarte variată, depinzând adesea de resursele și bunăvoința localnicilor.
În Csermajor, un sat situat în apropiere de granița de vest a Ungariei cu Austria unde situația este cea mai gravă, zeci de refugiați trăiesc în condiții descrise de Eredics ca fiind catastrofale. Găzduiți într-o școală abandonată de mult timp, fără încălzire, chiar și la temperaturi sub zero grade iarna, refugiații împart băi și toalete comune murdare, adesea lipsite de apă caldă și electricitate.
În ciuda condițiilor adesea îngrozitoare, unele comunități s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe refugiații romi, permițându-le acestora să părăsească adăposturile comune. Un grup de romi din Transcarpatia și-a asigurat o locuință temporară într-o clădire cu trei etaje deținută de municipalitatea din Budapesta în Fonyod, un oraș-stațiune de pe malul sudic al lacului Balaton, la aproximativ 90 de kilometri de capitală. Proprietățile din jurul lacului sunt pe locul al doilea în topul celor mai scumpe din Ungaria, prețurile medii fiind mai mari doar în capitală.
Clădirea din Fonyod a fost folosită anterior drept cămin pentru copiii romi care veneau în vizită de la Budapesta, spune Mario Kiss, un asistent social. În prezent, el locuiește acolo, alături de 13 familii de romi, 56 de persoane în total, toți din Transcarpatia și înghesuiți în cele trei etaje.
În timpul săptămânii, în timp ce copiii merg la școală, adulții se duc la muncă, lucrând adesea în construcții, la curățenie sau ajutându-i pe localnici la treburi casnice și la grădinărit. „Fonyod este o așezare foarte primitoare. Nu am fost de fel discriminați aici”, spune Kiss, care este el însuși rom. La sfârșit de săptămână, femeile și bătrânii stau și se relaxează, unii dintre ei fumează, în timp ce copiii se joacă în grădina spațioasă, chiar dacă este puțin cam neîngrijită.
„Un milion de mulțumiri Ungariei pentru că ne-a acceptat, suntem foarte recunoscători”, spune Margit, o femeie în vârstă care locuiește aici împreună cu soțul ei. Nepoata ei, pe care a crescut-o, s-a căsătorit cu un bărbat maghiar și locuiește în apropiere. „În Ucraina, abia dacă reușeam să trăim", a spus ea. „Dar veneam aici de multe ori pentru a munci. Era singura modalitate de a supraviețui”.
De cealaltă parte a lacului Balaton, pe malul opus al Fonyodului, se află o zonă mai pestriță, o destinație pentru turiștii la modă din Budapesta, atrași de satele pitorești, de hotelurile de tip boutique și de magazinele de delicatese care vând mâncăruri locale, artizanale și produse de import scumpe.
O familie de romi ucraineni și-a găsit o casă într-unul dintre aceste sate mici, Vorosto, nu departe de malul lacului. Ivan Nyerges are ochi de un albastru profund și un tatuaj cu o pasăre pe gât. El este parțial rom și a venit în Ungaria din Feketepatak, un sat din Transcarpatia. Vorbește maghiara cu un ușor accent, iar unele dintre cuvintele sale sunt influențate de ucraineană, dar are obiceiul de a se corecta des. Avea doar 17 ani când a început războiul și a părăsit Ucraina împreună cu bunica sa, partenera sa și cei trei copii ai acesteia.
Au ajuns în Vorosto cu ajutorul unui bărbat din Budapesta, care s-a oferit voluntar să găzduiască o familie în casa sa de vacanță pentru câteva luni. După aceea, locuitorii satului i-au ajutat pe Nyerges și familia sa să renoveze și să închirieze o casă alături. „A fost dificil să ne integrăm la început, pentru că nu cunoșteam pe nimeni în Ungaria. Când am trecut granița, nici măcar nu știam unde să mergem, ce se va întâmpla cu noi”, a spus el.
La început au fost găzduiți într-un adăpost comun, înainte de a fi mutați la Budapesta, unde au stat în casele unor familii de romi mai înstăriți. Acolo l-au întâlnit pe patronul lor, care a aranjat mutarea lor la Vorosto.
„Nu am vrut să stăm în locuințe comunitare. Dacă nu am fi găsit ceva, cred că ne-am fi întors în Ucraina”, a spus Nyerges. El a primiti de lucru într-o fabrică, nu departe de Vorosto, ca traducător pentru refugiații ucraineni nou angajați. Partenera sa, Kati, o femeie ucraineană de etnie romă, se ocupă de lucrări de curățenie.
„Nu vreau să mă întorc acasă. Va fi nevoie de mult timp pentru ca toate acestea să se rezolve, pentru ca totul să fie ca înainte”, a declarat Nyerges. Ei caută să obțină cetățenia, cu ajutorul bunicii maghiare a lui Nyerges, care l-a crescut și care i-a luat cu ea când a fugit din țară, în urmă cu mai bine de un an. „Am fost norocoși? Eu cred că da. Sunt religios, așa că îmi place să spun că Dumnezeu a fost cu noi”, a spus el.
Nu toată lumea este atât de primitoare. O vânzătoare din apropierea gării locale din Fonyod, unde refugiații locuiesc în clădirea cu trei etaje, spune că vede mereu refugiați care se plimbă pe acolo, cheltuindu-și alocația - echivalentul a 66 de dolari pe lună de cap de adult - pe băuturi alcoolice și țigări.
La doar câțiva metri de magazinul ei, o familie de romi dintr-un sat din apropiere se bucură de niște prăjituri rămase de la o cafenea locală. Ei întreabă dacă pot lua ceva de băut - tot gratuit. „Le dai degetul mic, iar ei îți vor și cotul”, a remarcat proprietarul cafenelei, cu un proverb folosit adesea de unguri.
Astfel de prejudecăți împotriva romilor sunt frecvente în Ungaria. Potrivit unei cercetări realizate în 2019 de Uniunea Europeană, 90 la sută dintre aceștia au declarat că în Ungaria, discriminarea bazată pe etnie este larg răspândită.
Fără a pune la socoteală refugiații, în Ungaria există 876 de mii de romi, reprezentând aproape 9 la sută din populație, cea mai mare minoritate, potrivit unui studiu din 2018. Locuind în regiune încă din secolul al XV-lea, romii stau mai ales în zonele rurale, în special în nord-estul și sud-vestul mai sărace. O mare parte dintre ei sunt needucați și șomeri, mulți dintre ei trăind în sărăcie.
Se estimează că doar 25 % dintre romii din Ungaria au absolvit liceul, față de 75 % în cazul populației non-rome. De asemenea, romii se confruntă cu o discriminare semnificativă pe piața locuințelor, la locul de muncă și în ceea ce privește accesul la asistență medicală.
Unele partide politice susțin în mod deschis politici rasiste. Mișcarea de extremă dreapta „Patria noastră”, care este unul dintre cele mai populare partide printre persoanele sub 30 de ani, susține segregarea educației - împărțind romii și etnicii maghiari - și încetarea finanțării de stat pentru ONG-urile care sprijină romii.
În timp ce refugiații din Fonyod se relaxau în grădina lor, Legio Hungaria, un grup radical de extremă dreapta, găzduia la Budapesta celebrul European Fight Club, un eveniment internațional de luptă la care participau grupări neonaziste.
După afluxul de refugiați romi în urma începerii războiului din 2022 din Ucraina, „doar o mică parte dintre familiile de romi a reușit să obțină un apartament pe piața închirierilor în mod independent", a declarat Eredics de la Romaversitas. Acest lucru, spune ea, se datorează parțial costului tot mai mare al chiriei, precum și discriminării pe piața imobiliară. „Cea mai presantă problemă este că mulți refugiați încă locuiesc în adăposturi colective după un an. Iar această problemă îi afectează, în primul rând, pe refugiații romi din Transcarpatia."
Într-un bloc de apartamente în stil sovietic de la periferia Budapestei, Levente Resz, managerul unui adăpost de grup, confirmă acest lucru. Locuințele sunt puse la dispoziție de Centrul Metodologic de Politică Socială și Instituțiile sale din Budapesta (BMSZKI), unul dintre cei mai mari furnizori de servicii sociale din Ungaria. Aceștia oferă adăposturi temporare pentru persoanele care dorm în stradă, locuințe pentru familii și servicii ginecologice pentru femeile fără adăpost. De la începutul războiului, au oferit, de asemenea, adăposturi pentru refugiați.
„Încă de la început, au sosit mulți romi din zona Transcarpatia", a spus Resz. „Toți ceilalți aveau cunoștințe și bani pentru a merge mai departe, dar acest grup nu avea nimic. Pentru ei, lumea se întindea doar până la Budapesta”.
Nu sunt integrați în societatea ucraineană. Și nici în minoritatea maghiară
În prezent, BMSZKI lucrează cu 81 de refugiați din Budapesta. Cele mai mici camere găzduiesc trei-patru persoane, iar în cea mai mare locuiesc 11 persoane. Aici, refugiații romi primesc trei mese pe zi și, grație unei bucătării finanțată din donații, rezidenții își pot găti dacă vor, propriile mese. Adăpostul oferă, de asemenea, consiliere psihologică, educație sexuală și chiar masaje pentru bebeluși. În timp ce unii copii merg la școală, este o provocare să îi faci pe toți să meargă la școală, spune Resz.
„Dacă totul merge bine, s-ar putea să nu le fie ușor să se întoarcă într-o zonă segregată, înconjurată de un zid de 2,5 metri și cu un singur robinet de apă”, a spus Resz, referindu-se la condițiile de trai ale unor refugiați romi din Ucraina. „Este un grup extrem de defavorizat. Ei nu sunt integrați în societatea ucraineană. Și nici în minoritatea maghiară”.
„Se pare că nu au fost integrați social de cel puțin 100 de ani, de la monarhia austro-ungară”, a spus el. „Vorbesc maghiara, pretind că sunt maghiari, plâng în timpul imnului național în noaptea de Anul Nou, dar au învățat aceste cunoștințe cu cel puțin o sută de ani în urmă."
Resz crede că cei mai mulți romi din adăpost vor dori să se mute înapoi în Ucraina după ce războiul se va încheia. Ei au rude acolo, pe care încă le susțin financiar și mulți sunt îngrijorați de faptul că locuințele lor vor fi jefuite de persoanele strămutate intern din alte părți ale Ucrainei.
Înapoi la școala din cel de-al optulea district al Budapestei, Moldovan și Pletser, fondatoarele organizației Taleta, vorbesc despre cele mai mari succese ale lor: Niciunul dintre copiii de aici nu mai vrea să fie manichiuristă, spun cele două, și au ajutat multe familii să închirieze apartamente în apropiere.
„Sunt niște copii foarte talentați. Dacă primesc ceea ce primesc și copiii mei, atunci vor ajunge la același nivel. Dacă nu, atunci nu vor reuși", spune Moldovan.
Pe lângă faptul că îi ajută cu nevoile lor educaționale și îi pregătește pentru piața muncii, Taleta se ocupă și de bunăstarea lor fizică și mentală. Rozina, care învață să-și scrie numele, suferea anterior de atacuri de panică. Anita, în vârstă de 25 de ani, cu doi copii și un soț, suferă de epilepsie, care s-a agravat din cauza stresului. „Nu îndrăzneam să merg nicăieri de una singură”, a spus Anita. „Dar, mai întâi, am ajuns să cunosc străzile, apoi stațiile de autobuz, iar acum merg în locuri pe care nu le cunosc.”
Moldovan și Pletser spun că fac tot ce pot, dar recunosc că nu prea au speranțe atunci când vine vorba de obținerea de fonduri. Taleta, alături de alte ONG-uri maghiare care desfășoară activități similare, primește contribuții financiare și mese gratuite din partea primăriei din Budapesta. Taleta a primit, de asemenea, o plată unică din partea primarului Budapestei și a Ministerului Inovării și Tehnologiei. Dar această finanțare este, totuși, o picătură în ocean în ceea ce privește nevoile lor ca organizație, iar atât Moldovan, cât și Pletser, împreună cu ceilalți educatori, își oferă timpul și serviciile în mod gratuit.
Unul dintre tinerii care fac voluntariat aici este Romany, unul dintre cei 11 copii și primul din familia sa care a absolvit liceul. Acum este singura persoană de etnie romă din grupa sa la Universitatea din Budapesta. În afară de voluntariatul cu Taleta și de participarea la cursuri, el trebuie să muncească pentru a-și întreține familia. „Dacă am avea bani, l-am plăti”, a spus Pletser.
Este veșnica poveste: resurse insuficiente și capacitate insuficientă de a ajuta. În prezent, Taleta lucrează cu aproximativ 20 de copii și familiile lor, dar „ar putea fi 100”, a spus Pletser. „Sprijinul pe care îl putem oferi este încă mult mai mult decât ceea ce le-ar putea oferi statul maghiar. Practic, noi îndeplinim o funcție de stat aici”.
„Acești copii au nevoie de tot ce este mai bun”, a spus Pletser. „Au nevoie de o casă mai vesel colorată, mai frumoasă... nu una cu pereți dărăpănați”.
