Linkuri accesibilitate

Israelul anunță extinderea operațiunilor militare. Gaza a rămas fără telecomunicații


O explozie la granița dintre Israel și Gaza, pe fondul conflictului dintre Israel și gruparea islamistă palestiniană Hamas, văzută din partea israeliană, 27 octombrie 2023
O explozie la granița dintre Israel și Gaza, pe fondul conflictului dintre Israel și gruparea islamistă palestiniană Hamas, văzută din partea israeliană, 27 octombrie 2023

Israelul a anunțat sâmbătă o operațiune terestră extinsă, după ce a întrerupt comunicațiile și a bruiat aproape total telecomunicațiile în Fâșia Gaza prin bombardamente și tiruri de artilerie sporite în timpul nopții.

Armata israeliană a anunțat că extinde operațiunile terestre în teritoriu, semn că este pe punctul de a lansa invazia totală în Gaza, menită să zdrobească gruparea militantă Hamas.

Furnizorul palestinian de telecomunicații, Paltel, a declarat că bombardamentele au cauzat „întreruperea completă” a serviciilor de internet, telefonie mobilă și fixă, cele 2,3 milioane de locuitori ai enclavei asediate fiind în mare parte izolați de contactul cu lumea exterioară. Unele telefoane prin satelit au continuat să funcționeze.

Bilanțul victimelor palestiniene a depășit 7300 de morți. Ministerul Sănătății din Gaza, controlată de Hamas, care urmărește bilanțul, a publicat joi o listă detaliată, inclusiv nume și numere de identificare. În Cisiordania ocupată, peste 110 palestinieni au fost uciși în violențe și raiduri israeliene de la începutul războiului, în urmă cu trei săptămâni.

Peste 1400 de persoane au fost ucise în Israel în timpul incursiunii Hamas, inclusiv cel puțin 310 soldați, potrivit guvernului israelian. Cel puțin 229 de ostatici au fost luați în Gaza, patru ostatici fiin eliberați între timp.

150 de obiective subterane ale Hamas, lovite de avioanele israeliene

Atacul israelian din noaptea de vineri spre sâmbătă din Fâşia Gaza a fost cel mai puternic de până acum, de la declanşarea războiului. O sută de avioane de luptă au lovit 150 de ţinte subterane ale Hamas, anunţă forţele armate israeliene.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Armatei israeliene, atacurile lansate de cele 100 de avioane au vizat tuneluri, spaţii de luptă subterane şi infrastructură subterană ale organizaţiei.

Informaţiile disponibile sunt însă limitate, după ce Israelul a oprit comunicaţiile şi internetul, fiind disponibile doar unele canale de comunicare prin satelit.

Israelul anunţă că l-a ucis pe coordonatorul atacului aerian al Hamas din 7 octombrie

Armata israeliană a anunţat că l-a ucis pe cel care ar fi comandat luptătorii Hamas care s-au infiltrat cu parapanta în Israel în 7 octombrie.

Acesta ar fi fost responsabil şi pentru atacurile cu drone asupra posturilor militare israeliene, notează BBC.

„Peste noapte, avioanele de luptă ale IDF l-au lovit pe Asem Abu Rakaba, șeful operaţiunilor aeriene ale Hamas”, a anunţat Armata israeliană (IDF) pe platforma de social media X.

„Abu Rakaba a fost responsabil de UAV-urile [vehicule aeriene fără pilot] Hamas, drone, parapante, detectare aeriană și apărare. El a luat parte la planificarea masacrului din 7 octombrie și a comandat teroriștii care s-au infiltrat în Israel cu parapante și a fost responsabil pentru atacurile cu drone asupra IDF.”

Legături întrerupte cu Fâșia Gaza

După atacurile terestre și aeriene intensificate ale Israelului, din seara și noaptea de vineri spre sâmbătă, comunicațiile din Fâșia Gaza au picat. Liniile de internet și telefon nu mai pot fi folosite, au rămas doar câteva linii speciale prin satelit. Informațiile despre ce se întâmplă pe teritoriul palestinian sunt din ce în ce mai puține.

Nimeni nu poate estima impactul ofensivei Israelului, nici starea civililor sau a celor internați în spitalele din Gaza.

Potrivit BBC, organizația Medici fără Frontiere declară că a pierdut contactul cu unii dintre colegii săi palestinieni de pe teren.

Într-un mesaj distribuit pe rețelele de socializare, organizația umanitară a spus că este „îngrijorată pentru pacienți, personalul medical și miile de familii care se adăpostesc la spitalul Al Shifa și alte unități medicale și a lansat un apel.

XS
SM
MD
LG