Linkuri accesibilitate

Spitale avariate în ultimele bombardamente din Gaza


Potrivit armatei israeliene, bombardamentul de la spitalul Al Shifa, din Gaza, ar fi descoperit intrarea într-un sistem de tuneluri folosit de Hamas. Personalul spitalului neagă informația.
Potrivit armatei israeliene, bombardamentul de la spitalul Al Shifa, din Gaza, ar fi descoperit intrarea într-un sistem de tuneluri folosit de Hamas. Personalul spitalului neagă informația.

Armata israeliană (IDF) a anunțat că-și extinde operațiunile în Fâșia Gaza, în timp ce surse palestiniene preluate de BBC relatează despre lupte în apropierea unui spital din nordul enclavei și bombardarea altui spital în sud, în apropiere de Rafah.

Potrivit agenției AFP, care a relatat despre „extinderea” operațiunilor militare israeliene, concentrate inițial în nordul Fâșiei Gaza, Israelul i-a avertizat pe locuitorii celei mai mari tabere de refugiați din Jabalia și ai unei tabere de coastă din apropiere să se evacueze.

Un oficial Hamas din domeniul sănătății a declarat că peste 80 de persoane au fost ucise sâmbătă în două atacuri asupra taberei Jabalia, inclusiv asupra unei școli ONU care adăpostea persoane strămutate.

Hamas este desemnată organizație teroristă de către Statele Unite, Uniunea Europeană și o serie de state occidentale. Războiul a izbucnit pe 7 octombrie, când Hamas a atacat sudul Israelului: în jur de 1.200 de persoane, militari și civili, au fost ucise, peste 230 au fost luate ostatici și duse în Gaza. A fost cel mai ucigaș atac, într-o singură zi, din istoria Israelului.

Videoclipurile din tabăra Jabalia, postate pe rețelele de socializare și verificate de AFP au arătat corpuri acoperite de sânge și praf pe podeaua unei clădiri, unde saltelele au fost prinse sub mesele școlii.

Armata israeliană a spus că Jabalia se numără printre zonele de interes, deoarece trupele „țintesc teroriști și lovesc infrastructura Hamas”.

Fără a menționa loviturile, armata israeliană a spus că „un incident în regiunea Jabalia” este în curs de a fi analizat.

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a condamnat duminică presupusul atac asupra școlii ONU drept „îngrozitor”.

Două spitale în vizor?

Luni, agenția palestiniană de presă Wafa a relatat că Spitalul Indonezian de lângă Jabalia a fost, de asemenea, bombardat. S-au raportat 12 decese în acel atac, relatează BBC, care între timp a informat și despre posibile victime ale unui alt atac, din apropierea spitalului din Rafah, din sudul Fâșiei Gaza.

Tot potrivit agenției palestiniene Wafa, preluată de BBC, 15 persoane au fost ucise, inclusiv copii și femei, după ce au fost bombardate case în apropierea spitalului Abu Youssef Al-Najjar din Rafah. Sunt informații și despre zeci de răniți.

Armata israeliană nu a comentat incidentul, dar afirmă că vizează în continuare „infrastructura teroristă” din Fâșia Gaza.

Crește numărul refugiaților din Gaza

Aproape 884.000 de persoane strămutate intern se adăpostesc în numai 154 de clădiri UNRWA (Agenția ONU pentru Refugiați Palestinieni), a anunțat duminică agenția.

Potrivit ONU, situația securității alimentare este „catastrofală, iar stocurile Programului Alimentar Mondial din Gaza se epuizează”.

În total, 1,7 milioane de palestinieni au fost strămutați în ultimele șase săptămâni din nordul Fâșiei Gaza, unde s-au concentrat intervențiile militare terestre ale armatei israeliene.

Duminică, Națiunile Unite au mai informat că doar nouă din cele 22 de centre de sănătate ale UNRWA sunt operaționale.

Între timp, președintele francez Emmanuel Macron i-a spus duminică premierului israelian Benjamin Netanyahu că au existat „prea multe pierderi civile” în războiul Israelului împotriva Hamas.

Potrivit președinției franceze, Emmanuel Macron i-a transmis lui Benjamin Netanyahu că este „absolut necesar” să se facă o distincție între „teroriști și populația civilă” și că este nevoie de „un armistițiu umanitar imediat care să ducă la o încetare a focului”, relatează AFP.

Macron a condamnat și violența împotriva civililor palestinieni din Cisiordania.

Militari și coloniști israelieni ar fi ucis peste 200 de palestinieni în Cisiordania de la începutul războiului, potrivit Ministerului Sănătății din Ramallah, controlat de Autoritatea Palestiniană.

Washingtonul, preocupat de soarta refugiaților

Washingtonul a avertizat Israelul că e responsabil pentru locuitorii strămutați din Gaza. Casa Albă a cerut Israelului să nu înceapă operațiuni ofensive în sudul Fâșiei Gaza până când nu se cunoaște situația sutelor de mii de refugiați care au fugit din nord spre sudul enclavei.

Între timp, o delegație de miniștri de externe ai Autorității Palestiniene, Indoneziei, Egiptului, Arabiei Saudite și Iordaniei se află la Beijing în această săptămână pentru discuții care vizează o „detensionare” a actualului conflict din Orientul Mijlociu.

Ministrul chinez de externe Wang Yi a declarat cu această ocazie că este nevoie de o intervenție urgentă a comunității internaționale pentru a opri „dezastrul umanitar” din Gaza, în timp ce diplomații arabi și musulmani au cerut luni o încetare imediată a focului.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG