Potrivit procurorilor, Bîrcă a acționat în interesele unui grup criminal. El ar fi falsificat șapte ordine de plată efectuate prin sistemul internațional de plăți (SWIFT) și a sustras din BEM 100 de milioane de dolari americani.
Dosarul a ajuns în instanță pe 11 martie 2021, iar sentința a fost pronunțată pe 29 ianuarie 2024. Conform deciziei judecătorești, Bîrcă urmează să execute pedeapsa într-un penitenciar de tip închis. Totodată, el trebuie să restituie prejudiciul cauzat băncii și să achite statului 32.500 de lei pentru cheltuieli judiciare.
Pentru a garanta recuperarea prejudiciului, instanța a menținut sechestrul pe bunurile bancherului, în valoare de aproximativ 4 milioane de lei.
Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
Viorel Bîrcă a devenit vicepreședinte al BEM în 2012, iar din 2014 până în martie 2015 a fost președinte interimar. În anul 2020, el a fost reținut în cadrul acestui dosar, iar ulterior a fost eliberat.
Bancherul mai este judecat într-o altă cauză penală, unde, împreună cu fosta conducere a Băncii Naționale a Moldovei, este acuzat de complicitate în frauda bancară din 2014, cunoscută ca „furtul miliardului”.
Pe 22 ianuarie 2024, instanța a conexat această speță cu dosarul oligarhului Vladimir Plahotniuc învinuit de escrocherie, spălare de bani și conducerea unei organizații criminale.