La 9 februarie, la Judecătoria Cahul au avut loc discuții despre lucrările de construcție a sediului Palatului de Justiție, care ar putea găzdui instanța de fond și Curtea de Apel Cahul. La discuții au participat membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorii instanței, conducerea Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești și autoritățile locale.
Reprezentanții Agenției au informat că sediul Judecătoriei Cahul este grav deteriorat și nu poate fi reparat după prăbușirea tavanului în 2019. Agenția a obținut autorizația pentru demolare, însă lucrările încă nu au început.
Astfel, pentru cei cinci judecători ai instanței se închiriază câteva birouri de la o companie privată, generându-se costuri anuale de aproximativ 450.000 de lei.
- Te-ar putea interesa și: În căutarea unui nou sediu pentru Procuratura Anticorupție
Vicepreședintele Judecătoriei Cahul, Leonid Turculeț, a subliniat că clădirea actuală are o singură sală de ședințe, ceea ce duce la amânări și creează condiții proaste de muncă nu doar pentru judecători, dar și pentru avocați, procurori și părțile implicate pe dosar. De asemenea, birourile alocate judecătorilor sunt supraaglomerate.
O magistrată a povestit că nu are safeu în birou și este nevoită să țină dosarele pe pervaz. „Aici în sala de ședință am avut un inculpat care și-a tăiat venele, iar în biroul meu a încercat să scoată bateria pentru căldură. La colega mea, i-a rupt masa. Sunt condiții foarte și foarte deplorabile”, a adăugat ea.
Președintele raionului Cahul, Pavel Groza, a declarat: „Pentru un raion atât de mare, situația în care ne aflăm este o rușine”.
Argumentele primarului
Primarul orașului Cahul, Nicolae Dandiș, consideră că în locul vechiului sediu al judecătoriei ar trebui construită o filarmonică, nu un Palat al Justiției. El susține că lucrările ample pentru o construcție cu 5-6 etaje pun în pericol casele vecine, care sunt deja avariate. Totodată, Dandiș crede că construirea unui Palat al Justiției în centrul orașului ar duce la o lipsă de locuri de parcare pentru justițiabili și angajații instanței.
„Nu sunt împotriva unei instituții frumoase, dar să o lăsăm cu două nivele, maxim - trei, cum este în prezent. Însă, pentru o instanță regională, eu, în calitate de primar, sunt categoric împotrivă pentru că am paraliza acel perimetru”, a declarat primarul.
Dandiș susține că Agenția Proprietății Publice ar trebui să desemneze o persoană care să caute un teren potrivit pentru construcția palatului. El a explicat că palatul necesită o suprafață de 40 de ari, iar în oraș nu există terenuri atât de mari. O soluție ar putea fi ca persoana desemnată de APP să inițieze negocieri cu proprietarii terenurilor din centrul orașului și să le ofere, în schimb, terenuri la periferie.
„Domnule primar, trebuie să închidem acest cerc. Trebuie să ne asigurăm că cetățenii din regiunea de Sud a Moldovei să aibă încredere că va exista o instanță mare, iar judecătorii și angajații instanței vor avea condiții adecvate de lucru", a declarat membrul CSM Ion Guzun. El a subliniat că primul pas pentru rezolvarea acestei probleme este identificarea unui teren. "Există donatori dispuși să construiască de la zero, dar fără teren, nimeni nu va putea să o facă", a adăugat Ion Guzun.