Linkuri accesibilitate

Moldovenii, îndemnați să fie precauți în Israel după atacul asupra Iranului. Legăturile aeriene cu Orientul Mijlociu, întrerupte

Locuitorii sunt evacuați dintr-o clădire lovită de un proiectil în orașul Tirat Carmel din nordul Israelului, la sud de Haifa, pe 28 februarie 2026.
Locuitorii sunt evacuați dintr-o clădire lovită de un proiectil în orașul Tirat Carmel din nordul Israelului, la sud de Haifa, pe 28 februarie 2026.

Statele Unite au anunțat sâmbătă lansarea de „operațiuni militare majore” în Iran, cu scopul declarat de a elimina „amenințări iminente” din partea regimului clerical de la Teheran. Atacurile, care ar putea dura câteva zile, au început la câteva ore după lovituri israeliene în Iran.

Teheranul a ripostat lovind locuri din zona Golfului unde se află baze militare americane (Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Qatar), dar mai ales principalul aliat al SUA în regiune, Israelul.

Extinderea geografică a conflictului, în prima parte a zilei de sâmbătă, a obligat companiile aeriene să anuleze de îndată cursele spre Tel Aviv, Dubai și alte destinații din Orientul Mijlociu. Unele companii anulaseră zboruri chiar mai înainte, pe fondul inormațiilor că ciocnirea militară este iminentă.

Într-o postare pe rețele, compania aeriană HiSky, care avea programat un zbor de la Chișinău spre Tel Aviv sâmbătă seară, l-a anulat și a anunțat că va proceda la fel și cu zborurile programate pentru zilele următoare, atât cele din capitala Moldovei, cât și cele de la București.

Anunțuri similare au făcut și alte companii aeriene care operează zboruri spre Orientul Mijlociu din Moldova și România, inclusiv Wizzair și Tarom.

Autoritatea Aeronautică Civilă din Moldova (AAC) a anunțat tot sâmbătă că este în contact cu autoritățile similare din întreaga Europă și va veni cu precizări privind eventuala reluare a zborurilor, situația fiind „foarte dinamică”.

Tabloul sosirilor și plecărilor la aeroportul Ben Gurion din Israel era sâmbătă la prânz o înșiruire de zboruri anulate.

„Este important să rămânem în adăposturi” (ambasadorul Roitman)

În Israel, autoritățile au declanșat procedurile obișnuite de protecție a populației civile în vreme de război, după ce Iranul a ripostat în mod previzibil, cu rachete, la atacul israelian de sâmbătă din zori asupra unor ținte iraniene.

Într-o postare pe rețele, ambasadorul R. Moldova în Irael, Alex Roitman, a spus: „Loviturile cu rachete balistice asupra teritoriului israelian sunt în desfășurare constantă. Este foarte important să rămânem în continuare în adăposturile antirachetă, nu părăsiți spațiile protejate până când Comandamentul Frontului Intern nu va anunța acest lucru. Această situație poate continua până la câteva ore.

Ministerul de Externe de la Chișinău a emis, la rândul său, o avertizare de călătorie, îndemnând oamenii să nu pornească spre Israel dacă nu e absolută nevoie.

„Atacuri izolate” în Israel

Sâmbătă după prânz, s-a anunțat că un bărbat a fost rănit într-un atac cu rachete iraniene asupra Israelului.

Serviciul de salvare israelian Magen David Adom a spus că bărbatul a suferit răni ușoare din cauza undei de șoc provocate de impact.

În plus, oamenii s-au rănit și în timp ce se îndreptau spre adăposturi, a declarat serviciul de salvare, adăugând că alții erau tratați pentru „anxietate”. Atacurile israeliene de ripostă au fost descrise de autoritățile israeliene ca „izolate”. Poliția a îndepărtat resturi metalice din Ierusalim și din orașul vecin Beit Shemesh, a declarat Magen David Adom pe X.

O clădire din orașul Tirat Carmel, la sud de Haifa, a fost avariată. Sirenele de raid aerian au sunat în multe părți ale Israelului și Cisiordaniei pentru a avertiza asupra rachetelor și proiectilelor care se apropiau.

Ciocnirile militare din Orientul Mijlociu provoacă bătăi de cap substanțiale rușilor, care locuiesc sau merg în vacanță în număr mare în regiune, mai ales după ce sancțiunile internaționale impuse din cauza invaziei ruse în Ucraina le-a cam blocat drumul spre alte destinații.

Interfax a relatat sâmbătă, citând asociația agențiilor de turism ruse, că aproximativ 50.000 de turiști ruși se află în Emiratele Arabe Unite. Aproape 1.000 de turiști ruși se află în Qatar, aproximativ 700 - în Oman și aproximativ 300 - în Bahrain, se arată în declarație.

În prezent, amenințarea la adresa turiștilor ruși din Emiratele Arabe Unite, Qatar și Bahrain este minimă, iar operatorii de turism din țările gazdă colaborează cu aceștia, se arată în declarație.

„Nu există persoane care să participe la tururi organizate în Israel și Iran. Interdicția de vânzare a tururilor către aceste țări este în vigoare”, se mai arată în comunicat.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG