Asociația horticultorilor din Rusia cere autorităților de la Moscova să interzică accesul merelor din R. Moldova pe piața rusă. Asta după ce Rossehoznadzor a ridicat, pentru o parte din fermierii moldoveni, embargoul impus produselor agricole moldovenești pe 15 august. Presa rusă scrie că, în acest fel, producătorii ruși de mere încearcă să scape de concurență, în condițiile în care au avut o recoltă-record în 2022.
Asociația a trimis o scrisoare în acest sens premierului rus Mihail Mișustin, în care se plânge pe „concurență neloială” din partea importatorilor de fructe din R. Moldova. „Costurile de producție au crescut cu 50% în ultimii 3 ani, însă prețurile de vânzare au rămas aceleași”, se arată în adresare.
Horticultorii ruși susțin că agricultorii moldoveni nu doar își vând marfa mai ieftin și le strică piața, dar îi bănuiesc că reexportă mere poloneze.
Problema a fost discutată și la un forum specializat care a avut loc în orașul Krasnodar, la sfârșitul lui noiembrie. Primul punct din rezoluția aprobată de horticultori figura solicitarea să fie interzis importul în Federația Rusă, în timpul perioadei de recoltare și de comercializare, a prunelor (din iulie până în septembrie) și a merelor (din august până în aprilie).
Pe 1 decembrie, Rosselhoznadzor a permis importul de produse agricole în Rusia pentru 20 de companii din R. Moldova. Alte 12 au primit undă verde pe 2 decembrie.
Pe de altă parte, în R. Moldova recolta de mere a fost în acest an cu 40% mai mică, din cauza secetei și a înghețurilor. Exporturile de mere din R. Moldova au scăzut dramatic în noiembrie, inclusiv din cauza recoltei slabe, a prețurilor mici de pe piețele externe și a embargoului rusesc.