Linkuri accesibilitate

Alegeri în SUA: NATO între Biden și Trump


Un avion american F-22, la baza militară de la Siauliai, în Lituania
Un avion american F-22, la baza militară de la Siauliai, în Lituania

Cu toții știm că NATO se va destrăma dacă Donald Trump e reales pentru patru ani.” Așa suna un tweet al lui Joe Biden din iunie 2019 și, ca multe altele publicate sau spuse de candidatul democrat, asta ar putea fi luat drept încă una din exagerările retorice folosite de ambele părți. În privința viitorului Alianței militare occidentale în cazul realegerii lui Trump, însă, o majoritate a experților și responsabililor militari, ba chiar și politici, europeni ar tinde să-i dea dreptate lui Biden.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:11 0:00
Link direct

Joe Biden este în schimb un atlantist convins și a spus întotdeauna că NATO sprijină interesele SUA și că Alianța a reușit să întărească prosperitatea de ambele părți ale Atlanticului.

NATO a fost creat în 1949 (cu 12 membri inițiali) în scopul declarat a proteja Europa occidentală de amenințarea sovietică. Avea 16 membri înainte de căderea Zidului Berlinului, apoi s-a extins, cooptând țări foste comuniste și ex-sovietice, ajungând la cei 30 actuali. Joe Biden, senator între 1993 și 2009, a sprijinit activ extinderea NATO, ca membru al Comisiei pentru Afaceri Externe din Senat. În 2009, ca vicepreședinte al lui Obama, el a dat asigurări că SUA vor sprijini Ucraina dacă dorește să intre în Alianță.

Ucraina a introdus scopul aderării la NATO în Constituție încă sub președintele anterior, Petro Poroșenko.

Sloganul “America first” al lui Trump a schimbat toate acestea. Trump a prezentat în mod repetat NATO ca pe o povară pentru finanțele SUA și o structură europeană care nu aduce folos Americii; Biden, în schimb, a vorbit despre pericolul pe care îl reprezintă pentru Alianță „tendințele autoritare printre unii membri NATO”, aluzie la Ungaria și Polonia.

De altfel, atunci când Macedonia de Nord a devenit membru în NATO, anul trecut, în 2019, Joe Biden și-a exprimat speranța că acum, odată rezolvată problema numelui țării, Macedonia va putea deveni și membru în UE, el arătând astfel o preocupare directă pentru stabilitatea Vechiului Continent.

Trump și NATO

Trump a numit NATO o organizație învechită (obsolete) și a mai spus, împotriva oricărei evidențe, că „muntenegrenii agresivi” ar putea să ne tragă pe toți în al Treilea Război Mondial. În urma întâlnirii sale cu Putin la Helsinki, în 2018, Trump se întrebase, într-un interviu acordat Fox News, dacă ar merita ca fiul său să meargă să moară pentru Muntenegru (devenit între timp membru în NATO). În felul acesta, Trump a părut că pune în cauză chiar articolul 5 al cartei fondatoare a NATO, cel care asigură apărarea colectivă și reciprocă a membrilor.

Cotidianul New York Times, citând surse guvernamentale, a scris în câteva rânduri că Trump și-a exprimat în mod repetat dorința de a retrage SUA din NATO, ceea ce ar fi fost o lovitură fatală pentru Alianța nord-atlantică. El a început deja să retragă trupele SUA din Germania.

„[Germania] datorează miliarde de dolari, de ani de zile datorează", a tot insistat Trump. În realitate, contrar afirmațiilor lui Trump, Germania nu datorează acești bani Alianței Nord Atlantice. În 2014, țările europene și-au stabilit un obiectiv de a cheltui 2% din PIB-ul lor pentru apărare până în 2024. În 2019, Germania a atins 1,3 la sută în cheltuielile cu apărarea, potrivit Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm. Aici intervin însă tot soiul de neînțelegeri tehnice, mulți închipuindu-și că cei 2% din PIB pentru apărare ar fi fonduri destinate SUA, ca un soi de taxă.

Faptul că țările europene din NATO s-au angajat să-și ridice cheltuielile militare la 2% din PIB nu înseamnă însă că ele ar fi obligate prin asta de pildă să cumpere armament american, sau să verse acei bani Pentagonului. Cei 2% din PIB pe care trebuie să-i cheltuiască țările din NATO pentru apărare nu trebuie dați SUA, nu sunt o taxă de protecție, ci e vorba de un angajament securitar colectiv. Fiecare țară este liberă să cheltuiască cei 2% cum corespunde mai bine dispozitivului său militar. Cumpărând armament francez, de pildă.

Așa încât, cei 2% sunt într-adevăr pentru a face ca fiecare din membrii NATO să fie cât mai autonom posibil, dar și pentru a asigura, odată consolidată autonomia, acea faimoasă interoperabilitate între forțele tuturor țărilor membre.

Senatorul republican Jim Inhofe, din partea comisiei pentru apărare din Senatul SUA, a spus că reducerea forțelor americane în Germania a fost o idee atât de proastă încât nu a putut crede că Trump va merge până la capăt.

NATO la 70 de ani și relațiile cu Rusia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:42 0:00

Mulți se tem că retragerea, fie și parțială, a trupelor din Europa în situația de față va încuraja Rusia. Generalul american Ben Hodges, acum pensionat, dar care a comandat forțele SUA în Europa, a numit decizia lui Trump o „greșeală colosală”.

Până acum, aliații europeni au căutat totuși să meargă înainte, indiferent de tweet-urile irascibile și imprevizibile ale lui Trump. Un anunț public al președintelui SUA că ar dori ieșirea din NATO ar fi fost însă, cum a spus-o pentru New York Times fostul comandat suprem al forțelor Alianței, amiralul James G. Stavridis, „o eroare geopolitică de proporții epice”.

„Simplul fapt de a discuta ideea ieșirii din NATO — ca să nu mai vorbim de a o pune în practică — ar fi cadoul secolului pentru Putin,” a spus amiralul Stavridis. Votul strivitor din Camera reprezentanților în favoarea NATO pune capăt definitiv unor asemenea speculații.

Biden și NATO

Spre deosebire de Trump, Biden a spus în mod repetat că NATO sprijină prosperitatea SUA și securitatea continentului european.

In decembrie trecut, Comitetul pentru relațiile externe al Senatului, compus atât din republicani cât și din democrați, a adoptat o rezoluție bi-partizană prin care a blocat posibilitatea ca Trump să scoată SUA din NATO.

Întrucât Donald Trump a dat în mod repetat de înțeles că ar dori să scoată SUA din NATO, aleșii americani au intervenit pentru a-l împiedica să facă asta. Este vorba de un proiect de lege care afirmă sprijinul aleșilor pentru NATO și care, practic, interzice Washingtonului să părăsească Alianța Nord Atlantică.

Neobișnuita inițiativă a venit pe fundalul pomenit mai sus al preocupărilor în legătură cu angajamentul președintelui Donald Trump față de Alianța militară occidentală.

Acel NATO Support Act, inițiativă legală neobișnuită, care reafirmă sprijinul SUA pentru NATO și interzice folosirea fondurilor federale pentru a părăsi Alianța, a fost adoptat cu 357-22 din voturi, altfel zis a fost aprobat și de o majoritate uriașă a republicanilor.

Pe lângă reafirmarea controlului Congresului asupra banilor, proiectul de lege confirmă susținerea adusă de SUA pentru NATO, precum și clauza sa de apărare militară reciprocă pe care Trump a pus-o în mod repetat la îndoială.

Fiona Hill, fosta consilieră a lui Trump pentru relațiile cu Europa și Rusia, a spus pe 5 octombrie că Trump vede NATO „aproape ca pe o structură în care se plătesc bani pentru protecție” – ca și cum SUA ar practica un soi de racket în stilul mafiei, în care membrii mai firavi plătesc șefului pentru a-și asigura securitatea.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG