În Rusia continuă votarea pentru alegerile prezidențiale. Aceasta a început la 15 martie și se va încheia cu ziua principală a alegerilor, duminică, 17 martie.
Scrutinul are loc pe fondul războiului din Ucraina. Președintele în exercițiu, Vladimir Putin, candidează pentru un al cincilea mandat, în timp ce autoritățile ruse nu au înregistrat niciun candidat care să se opună războiului. Alegerile au loc și în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.
La unele secții de votare s-au semnalat incidente – alegători care au turnat în urna de vot o soluție antiseptică de culoare verde (verde de briliant), cunoscută sub numele de zelionka, sau alți coloranți similari. Radio Svoboda, Serviciul rusesc al Europei Libere, relatează că au fost consemnate deja aproximativ zece astfel de cazuri. Unul din acestea a avut loc la Moscova, unde o femeie a turnat zelionka în urna de vot.
Femeia a fost reținută, împotriva ei fiind deschis un dosar penal pentru „obstrucționarea exercitării drepturilor electorale”, a anunțat Comitetul de anchetă al Moscovei.
Cazuri similare au avut loc în regiunile Voronej și Rostov de la granița cu Ucraina, dar și în regiunile Volgograd, Novosibirsk, precum și în Karaceai-Cerkesia din Caucazul de Nord. Un incident similar a avut loc și la Simferopol, în peninsula ucraineană Crimeea anexată de Rusia.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a cerut forțelor de ordine să sporească „paza urnelor de vot”. Șefa CEC, Ella Pamfilova, a declarat că au existat „elemente de terorism” în acțiunile celor reținuți, deoarece aceștia ar fi fost „trimiși din străinătate”, sugerând că ar fi vorba despre Ucraina.
Și tot la Moscova, o femeie a încercat să dea foc unei cabine de vot, potrivit publicației „Baza”, care a difuzat o înregistrare video. Femeia a fost reținută. Se presupune că incidentul s-ar fi petrecut la o secție de votare din districtul moscovit Mariino. Un incident similar a avut loc în localitatea Kogalîm, din regiunea siberiană Tiumen.
La Sankt Petersburg, o localnică de 21 de ani a fost reținută după ce a aruncat un cocktail Molotov pe veranda unei școli unde au fost deschise două secții de votare, relatează Fontanka.
CEC a declarat că toate aceste cazuri nu vor afecta desfășurarea și rezultatul alegerilor.
Reacții externe și miza alegerilor
Oficialii europeni au criticat felul în care se desfășoară alegerile prezidențiale din Rusia.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, l-a felicitat vineri în mod ironic pe Vladimir Putin „pentru victoria sa zdrobitoare în alegeri”, în condițiile în care alegerile prezidențiale de abia au început.
„Aș dori să-l felicit pe Vladimir Putin pentru victoria sa detașată la alegerile care au început astăzi. Fără opoziție. Fără libertate. Fără posibilitatea de a alege”, a scris președintele Consiliului European.
La rândul său, ministrul francez însărcinat cu Afaceri Europene, Jean-Noël Barrot, a catalogat alegerile din Rusia drept o „farsă”.
Peste 112 milioane de ruși au drept de vot în alegerile prezidențiale din 15-17 martie, iar alte două milioane de alegători ruși se află în străinătate.
În afară de Vladimir Putin, pe buletinele de vot se află alți trei candidați care nu contestă politicile președintelui. Singurul candidat anti-război de opoziție, Boris Nadejdin, a fost împiedicat să candideze.
Observatori și experți independenți evaluează alegerile din Rusia nu sunt nici libere, nici corecte. Scrutinul nu este monitorizat de observatori ai OSCE.
Analiști independenți afirmă că, în aceste condiții, singura miză a alegerilor este prezența masivă la vot, menită să ilustreze „sprijinul masiv” pentru liderul de la Kremlin, care ar putea deveni cel mai longeviv președinte rus după dictatorul Iosif Stalin.
Surse informate, citate de Reuters, spun că Vladimir Putin va rămâne toată viața liderul Rusiei, și că rămânerea lui în funcție ține doar de starea lui de sănătate, care pare robustă.
Popularitatea lui Putin în sondaje este în prezent de 86%, în creștere de la 71% cu puțin timp înainte de războiul din Ucraina, potrivit datelor Centrului Levada, cea mai cunoscută instituție de sondare a opiniei publice din Rusia.