Linkuri accesibilitate

Alex. Slusari(PPDA): alternativa Andrei Năstase ar „împiedica aruncarea țării în brațele aliaței toxice Dodon-Șor”


Numirea unui nou premier sau alegeri generale anticipate? Problema va fi rezolvată, poate, la Curtea Constituțională dar până atunci continue „războiul acuzațiilor”.

Discutăm cu vice-președintele Platformei „DA” deputatul Alexandru Slusari, despre decizia șefei statului de a o desemna repetat, joi, pe Natalia Gavrilița la funcția de premier. Socialiștii, care și-au formalizat chiar și o coaliție cu Pentru Moldova inluzând formațiunea Șor pentru a putea avansa un alt candidat, au solicitat Curții Constituționale anularea decretului semnat de Maia Sandu. Platforma Demnitate și Adevăr a contribuit și ea la criticile aduse președintei Sandu, spunând că aceasta ar fi avut, dacă ar fi vrut, o altă cale: un guvern minoritar cu Andrei Năstase în frunte. Îl vom întreba pe Alexandru Slusari cu ce e mai bună această soluție?

Interviul matinal cu Alexandru Slusari
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:36 0:00
Link direct

Alexandru Slusari: „Această soluție ar fi fost mai bună, întrucât era o prevenire a aruncării țării în brațele alianței toxice Șor-Dodon. Noi în permanență am pledat pentru alegerile anticipate, cu remarca precum că ar fi bine ca pe câteva luni să fie învestit un guvern anticriză pentru a rezolva unele probleme stringente ale Republicii Moldova și să curățăm sistemul de agenții electorali ai lui Igor Dodon și mulți oameni de-ai lui Andronachi și Nichiforciuc, care într-o veselie acum fură, delapidează proprietatea publică și bunurile publice atât în Republica Moldova, cât și peste hotare. Dar câteva zile în urmă situația s-a schimbat radical, întrucât undeva luni noi am aflat că „băieții șmecheri” nu au de gând să meargă la alegeri anticipate, mă refer aici la dodoniști și șoriști și în fracțiunea socialiștilor tot a venit revolta, mulți deputați nu acceptau alegerile anticipate și asta cumva l-a impus pe Dodon să caute soluții. Unica soluție legală pentru dânșii era această alianță toxică între Dodon și Șor.

Probabil erau și alte opțiuni cu participarea Partidului Democrat, „Pro Moldova”, dar, totuși, prima opțiune era această alianță, deși foarte mulți socialiști în culoare se apropiau de noi și spuneau că ei tare nu vor să meargă în alianță cu Șor, dar, totodată, ei nu acceptă ideea alegerilor anticipate. Până la urmă, luni noi am înțeles că această alianță, cel mai probabil, dacă nu găsim altă soluție, această alianță va fi încropită, va fi formalizată. Iată de ce a doua zi, marți seară, noi am mers la unica noastră întâlnire de negocieri, așa cum spunem noi, cu dna președintă Sandu. Noi am venit s-o informăm pe dna Sandu că, în primul rând, noi nu avem de gând miercuri s-o votăm pe dna Gavriliță, așa cum a și fost înțelegerea, pe de altă parte, noi am avertizat-o pe dna președintă că socialiștii și șoriștii deja au pus la cale și sunt foarte aproape de formalizarea unei alianțe, care va înainta un candidat susținut de 50 și ceva de deputați, care, conform normelor constituționale, dna Sandu trebuia să-l accepte.

Ne asumăm responsabilitatea pentru un guvern minoritar, anticriză, pe câteva luni.

Și am întrebat-o pe dna președintă dacă are planul „B” și, totodată, am venit și cu soluția pentru a preveni acest dezmăț, am spus că noi suntem gata să ne asumăm responsabilitatea pentru un guvern minoritar, care o să fie unul mult mai bun – proeuropean, unul anticriză pe câteva luni, astfel încât să curățăm binișor sistemul, să deblocăm relațiile cu partenerii externi, să oprim falimentul la Calea Ferată, să vedem ce facem cu mai multe scheme, să eliminăm mai multe scheme ale lui Andronachi și Nichiforciuc și după asta să mergem la alegeri anticipate. Asta a fost soluția noastră pentru a preveni aruncarea țării sub controlul grupărilor politico-criminale Șor, Dodon și Plahotniuc.”

Europa Liberă: Dar, uitați-vă, dle Slusari, dacă admitem că Maia Sandu ar fi acceptat această propunere, ea oricum ar fi neglijat o propunere a unei coaliții create în parlament, adică socialiștii oricum ar fi mers la Curte. Cum în situația aceasta s-ar fi evitat intrarea în această catastrofă, în acest blocaj constituțional?

Alexandru Slusari: „În situația când noi am discutat cu dna Sandu, alianța încă nu era formalizată, nu erau acumulate semnăturile. Dacă a doua zi, repede până la acumulare, că aici era vorba de o diferență de câteva ore, dacă a doua zi, când era absolut clar că dna Gavriliță nu acumulează numărul necesar de voturi și undeva la orele 13-14, dna Sandu venea, după nevotarea dnei Gavriliță, și anunța că a doua inițiativă, iată, ea propune pe candidatul Platformei DA în funcția de prim-ministru, eu cred că socialiștii și șoriștii nu ar fi reușit, decretul ar fi fost semnat până atunci.”

Europa Liberă: Până la crearea coaliției, asta vreți să spuneți?

Alexandru Slusari: „Până la crearea coaliției sau, chiar dacă ar fi fost anunțată coaliția, ei n-ar fi reușit să acumuleze semnăturile, dacă dna Sandu ar fi venit undeva la orele 13-14 cu alt decret.”

Europa Liberă: Și socialiștii nu ar fi mers la Curte?

Cred că diferența era de câteva ore, dar noi am fi reușit.”

Alexandru Slusari: „Dar dacă decretul deja ar fi fost până la prezentarea semnăturilor la dna Sandu, dna Sandu ar fi acționat mai repede, în anticiparea acestor procese, mai ales că noi marți am avertizat-o pe dumneaei. Eu cred că diferența era de câteva ore, dar noi am fi reușit.”

Europa Liberă: Ați luat în calcul că o astfel de propunere ar putea fi și votată în parlament, eventual de socialiști, eventual de altcineva? Ați luat în calcul o astfel de opțiune?

Alexandru Slusari: „Noi am luat în calcul două lucruri importante – primul moment, că noi am văzut foarte mulți socialiști de rând, nu acei care fac parte din clanul banal, nu acei care sunt legați de criminalul Dodon, dar o parte din socialiștii de rând de acolo tare nu voiau să meargă în alianță cu Șor și dacă ar fi fost propus un guvern minoritar, noi presupuneam că o parte din ei ar fi votat pentru acest guvern minoritar. Dar al doilea moment, noi l-am spus și la dna Sandu, dacă presupunem că noi am greșit, este a doua tentativă, presupunem că Dodon, totuși, cumva ar fi strâns șuruburile și n-ar fi permis ca o parte din socialiști să voteze, atunci candidatura noastră nu ar fi acumulat voturile, eșua a doua tentativă și se mergea la anticipate. Iată care au fost raționamentele noastre, dar era șansa reală să anticipăm crearea acestei alianțe care teoretic este legală, dar practic este toxică și aruncă Republica Moldova sub controlul grupărilor criminale.”

Europa Liberă: Aș vrea să precizăm niște lucruri, ca să înțeleg corect ceea ce spuneți. Dvs. spuneți că ați mizat că ar putea vota anumiți socialiști contrar voinței formațiunii pentru un guvern Năstase?

Alexandru Slusari: „Exact! Luni, noi am simțit pulsul, noi am văzut că Dodon și Șor negociază și o parte din socialiști nu sunt de acord cu această idee. Chiar dacă au făcut multe păcate, ultimul păcat – să meargă în coaliție oficială cu Șor – nu au vrut. Și erau foarte nemulțumiți de chestia asta. Noi am simțit acest lucru și asta era miza noastră, calculele noastre erau că vreo 10-15 socialiști nu erau mulțumiți de această alianță eventuală cu Șor, că pentru dânșii varianta votării unui guvern minoritar proeuropean era mai preferabilă, cel puțin așa am simțit noi.”

Europa Liberă: De ce atunci credeți că un grup de vreo 15 socialiști ar fi putut vota pentru un guvern minoritar în frunte cu dl Năstase și nu au făcut lucrul acesta pentru Natalia Gavriliță sau n-ar face-o a doua oară?

Alexandru Slusari: „Dna Gavriliță a venit cu ideea că vă rog frumos eu să nu fiu votată și în asemenea condiții clar lucru: cum poate fi votat un guvern care nu vrea să fie votat? Dar eu repet încă o dată: o parte din socialiști erau departe de fericirea să pună semnăturile alături de Marina Tauber și Serioja Sîrbu. Asta eu știu precis. Și iată asta era ideea noastră - decât să mergem și să fie creată alianța Dodon-Șor, mai bine să încercăm cu guvernul minoritar. Asta era ideea!”

Europa Liberă: Și acum nu pot să nu vă întreb – de ce credeți că Maia Sandu nu a acceptat o astfel de variantă?

Alexandru Slusari: „Probabil trebuie s-o întrebați pe dna Sandu. Noi acum riscăm să amânăm alegerile anticipate și mai mult. Dacă Curtea Constituțională îi dă dreptate grupării socialiste, atunci noi putem să ne pomenim într-o situație foarte stupidă, când, pe de o parte, dna Sandu nu acceptă candidatura acestei alianțe, și politic procedează corect, pe de altă parte, juridic dna Sandu nu poate dizolva parlamentul, întrucât Curtea Constituțională poate să nu confirme circumstanțele pentru dizolvarea parlamentului. Și spuneți-mi, vă rog, încotro noi mergem – fără guvern, în plină criză social-economică, pandemică și fără posibilitatea declanșării alegerilor anticipate? Cine și ce a câștigat, vreau să înțeleg. Dă Doamne, Curtea Constituțională să dea alt verdict, dar nu știu. Dacă noi citim hotărârile Curții Constituționale din 2013 și cea recentă, din 6 august 2020, ne putem aștepta că Curtea Constituțională, chiar dacă nu este tare de acord cu chestia asta, dar o să confirme propria hotărâre din 6 august 2020.”

Europa Liberă: Există voci de anumiți politicieni în devenire, ca să zicem așa, care zic că, dimpotrivă, cumva formațiunea Dvs. a făcut parte din acest joc, că ar lovi și ea în poziția președintei nou-alese.

Alexandru Slusari: „Prin ce noi am lovit în poziția dnei președinte, că noi am realizat, adică am simțit pulsul și am văzut că această alianță se „coace”? Noi, după primele consultări din noiembrie-decembrie, nici nu ne-am propus să fie candidatura prim-ministrului de la Platforma DA, noi mergem cu ideea sau alegerilor anticipate imediate sau, totuși, eram pe poziția că învestirii unui guvern anticriză pe câteva luni. Asta a fost poziția noastră consecventă și eram pregătiți pentru orice scenariu, dar, repet încă o dată, imediat când am aflat că se „coace” această alianță, nu am mers la altcineva decât la fosta noastră parteneră, la dna Sandu. Noi suntem un partid care nu vine doar cu constatări fizice, critice, noi tot timpul avem soluția. Și în situația această, noi am reacționat exact așa – noi am venit cu soluția. Noi niciodată nu facem partea de jocuri ale nimănui, nici de dreapta, nici de stânga, noi avem linia noastră – pro-europeană, pro-democratică – și noi absolut sincer, când am simțit că poate să se întâmple această alianță rușinoasă, am mers la dna Sandu.”

Europa Liberă: Și credeți că ar fi avut ceva la îndemână ca să oprească la modul serios?

Alexandru Slusari: „Noi am propus o variantă de alternativă. Ce putem noi să spunem? Ceea ce noi am prezis, s-a întâmplat a doua zi. Să nu fie niciun pic de suspiciune și aberații, precum că fracțiunea Platformei DA a avut ceva consultări despre coaliții, coalizări, formalizarea coaliției, semnarea pentru Durleșteanu – asta este o aberație mai mare decât minciunile lui Dodon. Platforma DA niciodată nu va participa în nicio coaliție cu grupările oligarhico-criminale. Asta să fie cert, dar acțiunile politice pentru noi era mai ușor să stăm la o parte și să privim ca spectatorii cum Șor, Dodon și Plahotniuc pun sub control Guvernul Republicii Moldova. Noi am preferat să venim cu soluția de alternativă și să salvăm țara.”

Europa Liberă: Acum Dvs. mai luați în calcul să se mai ajungă eventual la această propunere a Dvs. în următoarele 2-3 săptămâni sau nu?

Alexandru Slusari: „Acum e foarte greu de prognozat evenimentele. Deja trebuie să așteptăm verdictul Curții Constituționale și după asta să vedem ce se va întâmpla, e foarte greu de prezis mersul evenimentelor mai departe.”

Europa Liberă: Da? Chiar e greu, pentru că toți zic că, din moment ce există acea decizie a Curții din 2015, urmată în 2020 de o hotărâre care s-a dat la solicitarea deputatului din formațiunea Dvs., dl Igor Munteanu, cumva ar fi previzibilă hotărârea Curții?

Alexandru Slusari: „Nu vreau să mă dau cu părerea și, așa cum ați spus Dvs., să anticipez care va fi verdictul Curții Constituționale, doar presupun, adică noi putem admite cu o doză destul de mare de probabilitate că verdictul va fi în favoarea socialiștilor. Putem să admitem. Și atunci încotro mergem și la ce ajungem noi? Eu cred că oricum dna Sandu se va opune desemnării candidaturii care poate aparent e OK, dar ea provine din sânul unei coaliții vizate în raportul Kroll, adică a „krollicilor”, cum eu am spus nu o dată. Și noi avem un blocaj pe o perioadă nedeterminată când dna Sandu, pe de o parte, nu desemnează candidatura, nu cred că se vor găsi voturi pentru suspendarea dnei Sandu, dar, totodată, nu poate fi dizolvat parlamentul. Spuneți-mi, vă rog, ce facem noi mai departe?

Iată, noi avem probleme social-economice, pandemice, iată-iată, în martie apare întrebarea: ce facem cu indexarea pensiilor? Avem probleme cu fermierii, avem probleme cu protocolul din România, 60 de milioane [de euro], cu situația bugetară absolut incertă, cu 4 miliarde de lei, care deja au să fie pe 17 februarie împrumutate de la băncile comerciale și cu incertitudinea absolută când au să fie anunțate alegerile anticipate.”

Europa Liberă: Constituționaliștii se ceartă acum între ei pe tema dacă poate fi considerată o coaliție pe bune cea care s-a creat joi. Probabil, întrebarea e: dacă această coaliție funcționează în spiritul Constituției, care, probabil, are în vedere că trebuie să existe un sprijin parlamentar pentru un guvern, o coaliție în sensul acesta? Credeți că există în parlament sau cum vă poziționați Dvs. față de discuțiile acestea dintre constituționaliști?

Alexandru Slusari: „Coaliția neformalizată a fost creată încă în noiembrie 2020, lucru despre care noi, la fel, am avertizat opinia publică. În decembrie, această coaliție a fost consolidată, fortificată, când noi am văzut cum în două zile pe bandă rulantă au fost votate zeci de legi și proiecte de legi contradictorii, inclusiv legate de politica bugetar-fiscală pentru cele trei bugete și iată acum băieții și-au legalizat „căsătoria”.”

Europa Liberă: Dar în conferințe, ei zic că nu avem o coaliție pe bune. Pentru urechea alegătorului, probabil, e asta?

Alexandru Slusari: „Unul este mesajul politic și alta este acțiunea juridică. Cum va interpreta această „căsătorie” Curtea Constituțională, urmează să vedem. Noi avem acele două hotărâri, din 2015 și din 2020, am auzit argumentele dnei Sandu, haideți să fim de acord, indiferent de opiniile noastre politice, viziunile, riscul că noi intrăm într-un blocaj și că Curtea Constituțională o să dea dreptate socialiștilor este unul foarte înalt.”

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG