Linkuri accesibilitate

Alexandra Pitlik (Viena): Am ajuns la o răscruce, cea mai importantă după independență


Alexandra Pitlik
Alexandra Pitlik

Chiar dacă au trecut mai mult de două decenii de când a plecat din Republica Moldova, Alexandra Pitlik urmăreşte evenimentele de la Chişinau. Din depărtare, de la Viena, unde s-a stabilit cu traiul, o îndeamnă pe președinta Maia Sandu să combată sărăcia cu care se confruntă o mare parte dintre cetățeni, şi să-i aducă pe moldoveni acasă.

Interviu cu Alexandra Pitlik (Viena)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:06 0:00
Link direct

Alexandra Pitlik: „Eu cred că am ajuns la o răscruce foarte importantă, cea mai importantă, vreau să spun, după independență. Noi acum ne hotărâm soarta, acei din țară și aceștia care suntem plecați, oricum ne doare sufletul atât pe cei rămași, cât și pe cei plecați și de data asta, ca niciodată, de noi depinde viitorul țării. Și e o importanță colosală pentru noi toți, credem sau nu credem, văd că sunt mulți pesimiști, dar totuși mai mulți sunt optimiști și mergem cu îndrăzneală spre biruință, spre schimbare. Așa nu se mai poate! Eu compar starea asta a țării noastre cu un cancer care a ajuns în stadiul al patrulea, adică să moară sau totuși să ne lecuim. Deși e foarte greu și, cum văd, mulți se revoltă că, chipurile, dna Maia Sandu timp de șase luni n-a făcut nimic. De cele mai dese ori mă mir cum mulți întreabă: „Dar ce ne-a făcut ea, ce ne-a dat în lunile acestea?”. Adică, dacă să vorbim la figurat, acest cancer oare se lecuiește peste noapte? Dacă așa să ne închipuim o boală, că suntem bolnavi, noi trebuie să căutăm lecuirea și, în primul rând, să găsim soluția și ce avem de făcut, iar asta nu se rezolvă atât de repede.”

Ca niciodată, de noi depinde viitorul țării...

Europa Liberă: Pe 11 iulie, cetățeanul, având buletinul de vot și urmând să pună ștampila, are acest bisturiu cu care poate elimina tumoarea politică, să spunem așa, la modul figurat? Dar societatea moldavă rămâne divizată, se zice că și votul are o tentă geopolitică și scindarea societății încă o dată se arată acum, când unii politicieni încearcă să-i împartă pe cei rămași și pe cei plecați. Ce e de făcut?

Alexandra Pitlik: „Până când noi nu vedem că cei plecați și cei rămași suntem o singură persoană, pe care o doare sufletul de starea în care ne aflăm, noi nu vedem lumina zilei. Geopolitica este formată cu anii de acei politicieni care au făcut această manevră de a lua privirea oamenilor, a poporului de la necazurile, de la dezmățul care este în țară și s-o îndrepte spre aceea că rușii sunt cu Moscova, găgăuzii - cu Moscova și transnistrenii sunt cu Rusia, dar noi, marea majoritate suntem pentru România, pentru americani. Iată, acest primitivism care este pompat de aceste curente mafiote, care sunt de-a lungul anilor, oamenii trebuie să aleagă, să vadă singuri, căci dacă ești orb, oricât te-ai strădui să le lămurești oamenilor, să le arăți lumina de la sfârșitul tunelului, oricum dezbinarea aceasta predomină. Și prin asta avem de pierdut noi, cei care muncesc, cei care vor schimbarea, care vor ca infrastructura satelor să fie îmbunătățită și să pornim pe altă cale.”

Europa Liberă: Mulți cetățeni spun că trăiesc o mare dezamăgire, pentru că politicienii, clasa politică i-ar fi dezamăgit. Cum se recâștigă încrederea în politicieni și, mai ales, în cei care vor și merită să ajungă la guvernare?

Alexandra Pitlik: „Cei care au fost până acum la guvernare, crezare nu mai au. Și asta este normal, asta îi firesc, că dacă să vorbesc la figurat, de 30 de ani, dacă trăiești cu un soț care te-a bătut, te-a sărăcit, a dus de la casă, au rămas copiii fără el și adică ai o șansă - vine cineva, un bărbat care se prezintă mai bine și tu ca femeie vrei să-ți faci viața, tu nu poți să te întorci la acel care timp de 30 de ani te-a înjosit, iar acum vine și cade în genunchi și-ți spune că el de azi înainte o să fie bun. Iată vreau să lămuresc acestei lumi care încă rătăcește că asta nu mai e posibil. Dacă atâția ani s-a păstrat aceste dezmăț, fărădelegi și sărăcie în țară, dacă noi nu schimbăm vectorul, dacă nu ne plasăm cu mintea, cu fapta de a vota adevărul, de a vota partidele de dreapta, noi rămânem în continuare în această mocirlă încă ani buni. De aceea, soarta este în mâinile noastre și noi trebuie să votăm acei oameni, chiar și acei tineri care sunt învinuiți de cei de stânga că tineretul nu are experiență și o să ducă țara de râpă. Dar eu mă uit cât de activi sunt acei care argumentează și-i întreb: experiență nu au la furat sau în săvârșirea fărădelegilor? În schimb, ei vor primi experiență de muncă cinstită. Și, într-adevăr, acestor tineri în care generația mai în vârstă nu prea are încredere, vreau să spun că lor le aparține viitorul și tineretul ar trebui să fie mai activ ca niciodată, ca pe urmă să nu învinuiască generația mai în vârstă că l-au votat tot pe Voronin sau pe Dodon. De aceea, eu socot că noi trebuie să votăm schimbarea.”

Acestor tineri în care generația mai în vârstă nu prea are încredere, vreau să spun că lor le aparține viitorul...

Europa Liberă: Dvs. aflându-vă de câți ani peste hotare?

Alexandra Pitlik: „De 23.”

Europa Liberă: Și credeți că viitorul Republicii Moldova e văzut în mod diferit de cei plecați și de cei rămași?

Alexandra Pitlik: „Da, eu cred că-i văzut în mod diferit. Vreau să spun că noi suntem învinuiți de mulți dintre cei de acasă și ni se spune: „Voi tăceți din gură, de atâta că voi nu sunteți aici și nu știți ce se petrece”. Dar vreau să spun că, fiind la pensie și având timp, eu urmăresc totul și pot să spun că totuși cei plecați sunt mai informați decât cei rămași acasă, chinuiți la munci, cu toate problemele lor, cu vânzări la piață, adică ei luptă pentru existența lor și privesc 2-3 canale acolo, mai ales la țară, unde li se spune că „e un pericol de război, dacă vor vota pentru DA și PAS”, de exemplu. Și eu socot că noi vedem lucrurile mai real și nu ne lăsăm manipulați. Vreau să spun că a plecat o pătură socială, oameni cu studii superioare, oameni cu scaun la cap, oameni înțelepți, dar i-a dus soarta de acasă, fiindcă n-au mai putut să rabde umilința și fărădelegile. Și acum, nu contează, ne întoarcem noi sau nu ne întoarcem, dar interesul mai mare trebuie să-l aibă acei rămași, ca să schimbe acolo viața și s-o facă pentru ei înșiși, dacă ei cred că noi nu vom reveni. Dar noi când ieșim la pensie și avem mulți care au lucrat și vor să facă investiții, însă nu investiții pentru o lună-două, ca să investească banii și după asta să le fie luate afacerile și să fie nevoiți să se întoarcă înapoi, cum s-a întâmplat până acum. Ei vor, într-adevăr, să fie stăpâni acasă și vor veni mulți, dacă acolo se va simți schimbarea.”

Europa Liberă: În opinia Dvs., ce ar însemna o adevărată schimbare și de ce insistați atât de mult pe această noțiune de schimbare?

Alexandra Pitlik: „Atât în parlament, cât și în țară să revină cei din diasporă care au lucrat ani buni în alte condiții, cărora li s-a schimbat mentalitatea și care nu că au frică de legi, dar li s-a format așa un stereotip de om cinstit – să plătească impozitele la stat regulat, să se achite cu oamenii, să se țină de cuvânt. Adică, aflându-se ani buni în străinătate, ei deja au primit acest vaccin al străinătății și știu cum s-ar putea acolo de implementat modul de viață cinstit.”

Europa Liberă: Cine merită totuși să obțină mandatul de deputat? Și aveți o închipuire, o imagine, totuși, cum acel politician ar vrea să-și folosească mandatul pe parcursul celor patru ani?

Alexandra Pitlik: „În parlament să vină oameni care deja au „pipăit” economia, au „pipăit” afacerile, juriști, adică oameni practici; să vină oameni nepătați, oameni cu experiență și oameni care să poată lua după ei toată masa de oameni, adică să insufle încrederea în oameni, că ei vor face ceva. Adică optimismul și cumsecădenia, iată, oamenii cinstiți, ca oamenii de la țară să nu spună peste patru ani că „ai fost și tu un mincinos, că ne-ai promis și n-ai făcut nimic”. Viitorii parlamentari trebuie să trăiască cu viața poporului, dar nicidecum izolați și să se mărginească numai la luatul legilor acolo, să voteze/să nu voteze și pe parcursul mandatului să se întâlnească în teritoriu cu oamenii. După cum vedem, sunt deputați care au fost și patru, și opt ani în parlament, dar oamenii nici nu știu cum arată ei la față. Iată asta-i tragedia și eu socot că așa pe viitor nu trebuie să mai fie.”

Europa Liberă: Credeți că se va pune capăt acestei dispute dintre cele două instituții importante, prezidențială și legislativă?

Alexandra Pitlik: „Trebuie să se completeze una pe alta, dar nicidecum să nu meargă în divergențe și să fie o bătălie că cineva e pentru aceste legi, cineva nu e pentru, dar împreună trebuie să știe că scopul ambelor instituții este îmbunătățirea traiului oamenilor, poporului care le-a dat votul de încredere.”

Anticipate 2021: rezultate

Alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost câștigate de Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS) iar în noul Parlament vor intra trei partide/blocuri electorale.

Pentru a accede în Parlament, partidele politice trebuiau să întrunească 5% din voturile valabile ale alegătorilor, iar blocurile electorale – 7%. Candidații independenți numai 2%.

Rezultatele parțiale, prezentate de CEC, după numărarea a 100% din voturi.

Prezența la vot a fost de 48,41 la sută.

  • Pe teritoriul R. Moldova, prezența a fost de 44,56%.
  • Peste hotare au votat pese 212 mii de persoane, aproape jumătate fiind între 26 și 40 de ani, arată datele CEC. PAS a obținut peste 86% din voturi, în timp ce Blocul electoral al Comniștilor și Socialiștilor, numai 2,47%.
  • Cei mai mulți alegători din diaspora au fost în Italia, peste 66 de mii. Urmează Germaia cu aproape 26 de mii de votanți, Marea Britanie cu aproape 24 de mii și Franța cu aproape 23 de mii. În România au votat 15.123 de alegători iar în Rusia numa 6.153.
  • La secțiile de votare alocate locuitorilor regiunii transnistrene, 62,21 la sută dintre alegători au votat pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, iar 13,59 la sută – cu Partidul Acțiune și Solidaritate. 6,25 la sută au votat pentru Partidul Șor.
  • În total, la cele 41 de secții arondate regiunii transnistrene s-au prezentat la votare 28.780 de alegători.

Previous Next

Radio Europa Liberă în alegeri

RADIO EUROPA LIBERA reamintește ca nu susține nici un partid politic înscris în cursa electorală pentru alegerile anticipate din 11 iulie 2021. Emisiunile noastre electorale, în română și rusă, oferă același condiții de exprimare tuturor candidaților, iar materialele analitice caută să prezinte cât mai exact informațiile publice despre trecutul partidelor aflate în competiție, astfel încât publicul (cititorii si ascultătorii) Europei Libere să facă o alegere informata și la scrutinul din 11 iulie 2021.

XS
SM
MD
LG