Linkuri accesibilitate

Anatolie Golea: În 2020 vom avea nevoie de mult pop-corn, pentru că, pe lângă lucrurile bine intenționate, va fi și mult spectacol


Președintele moldovean Igor Dodon în ședință cu guvernul zis tehnocrat
Președintele moldovean Igor Dodon în ședință cu guvernul zis tehnocrat

Ziaristul și comentatorul politic, despre ultima ședință a Consiliului Suprem de Securitate.

Președintele Moldovei, Igor Dodon, a ținut astăzi să facă mai multe declarații după ședința Consiliului Suprem de Securitate în care s-a discutat și despre „furtul miliardului” din băncile moldovene – un subiect pe care atât președintele, cât și Partidul Socialiștilor au promis că îl vor investiga și rezolva. Una din declarațiile șefului statului moldovean a fost legată de o identitate schimbată a fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, considerat unul dintre beneficiarii „furtului miliardului”.

Vasile Botnaru în dialog cu Anatolie Golea
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:40 0:00
Link direct



Europa Liberă: Domnule Golea, unora li s-a părut că Igor Dodon a adoptat un ton cam autoritar, a dat sarcini unor instituții pe care nu ar trebui să le subordoneze, odată ce se angajează să facă reformă în justiție, să dea autonomie și procurorului, și SIS-ului. Sau e o impresie greșită?

Anatolie Golea
Anatolie Golea

Anatolie Golea: „Nu cred că este o impresie greșită, toată lumea cunoaște că președintele Igor Dodon îi are în calitate de exemplu, de mentori pe președintele Vladimir Putin și pe Alexandr Lukașenko. Președintele Republicii Moldova ar vrea să conducă în același mod autoritar cum o fac acești doi președinți. Deocamdată, cred că mai are mult până la ei, dar tinde s-o facă. După cele întâmplate cu demisia guvernului și formarea unui guvern nou, cu preluarea Primăriei Chișinăului de către Partidul Socialiștilor, preluarea mai multor instituții, inclusiv așa-zise instituții de forță, cum ar fi SIS-ul, CNA-ul ș.a., președintele vrea să conducă într-un mod autoritar. Și, trebuie să recunoaștem, acest lucru place multor concetățeni de-ai noștri, care vor o mână dură, vor să fie regulă și ordine în țară. Unii chiar îl elogiază și pe Stalin, în acest sens.”

Europa Liberă: Dar cât de mult o să-i placă noului procuror, de exemplu, să i se dea sarcini, fie și în cadrul Consiliului Superior de Securitate?

Anatolie Golea: „Urmează să vedem și urmează să-l întrebăm pe domnul procuror general. Din câte cunoaștem, dl Stoianoglo este o persoană destul de independentă, cu tărie de caracter, care poate zice și „da”, și „nu”, dar urmează să vedem. Deocamdată, vedem că toate ministerele sunt sub controlul președintelui, președintele prezidează la ședințele guvernului uneori, deși nu este abilitat s-o facă, conform Constituției. Președintele convoacă în ședințe pe cine vrea și când vrea, inclusiv membri ai guvernului și șefii instituțiilor respective, SIS, CNA și altele.

În procuratură încă este prematur să spunem că s-a făcut ceva sau se face, sau nu se face, pentru că Stoianoglo are doar câteva zile în funcție...


Mai puțin vizavi de procuratură, dar în procuratură încă este prematur să spunem că s-a făcut ceva sau se face, sau nu se face, pentru că Stoianoglo are doar câteva zile în funcție. Deocamdată, este absolut clar că președintele se pregătește de alegeri prezidențiale, vrea să guverneze cu o mână dură, vrea să construiască o verticală a puterii, în vârful acestei verticale sau piramide să fie președintele.

În ceea ce ține de justiție, discursul de astăzi, după mine, este unul semnificativ în acest sens, pentru că președintele a spus că vor fi demisii, vor fi modificări, va fi schimbată comisia aceea care se ocupă de eliberarea din penitenciare înainte de termen, mai bine zis, cu cererile de eliberare. Președintele a atacat în repetate rânduri fostul guvern, a spus că nu s-au făcut anumite lucruri sau nu s-au făcut suficient de bine...”

Europa Liberă: Chiar guvernarea, nu doar guvernul! Chiar și guvernarea, a spus, de parcă n-ar fi făcut parte.

Anatolie Golea: „Chiar și guvernarea, mai ales este elocvent exemplul aeroportului. A spus că guvernul s-a adresat în judecată la 10 septembrie, dar nu a făcut nimic pentru ca acest dosar să fie pus pe rol. Mie mi-a trezit nedumerire, pentru că, dacă m-aș adresa în judecată, cu orice cauză, și judecata nu se grăbește să examineze, să pună pe rol dosarul, eu, în calitate de cetățean, ce pot face? Sau președintele, sau primul-ministru ce poate face, dacă justiția este independentă?”


Europa Liberă: Deci, în capul președintelui Dodon stă o formulă nu tocmai corectă?

Anatolie Golea: „Nu tocmai constituțională. Guvernul ar fi trebuit să facă ce? Să se adreseze în justiție? Și tocmai președintele, cu o zi înainte de asta, spunea că în judecătorii este haos din cauza luptei între clanuri. Și în acest discurs a spus la fel: Din cauza luptei dintre clanuri este haos...”

Europa Liberă: A folosit cuvântul „bardak”, chiar.

Anatolie Golea: „...și judecătoriile nu reușesc să examineze dosarele. Dânsul a spus că sunt trei mii de dosare care-și așteaptă examinarea, inclusiv nu știu câte sute sau mii la Curtea Supremă de Justiție. Deci, este evident faptul că judecătoriile pur și simplu nu se isprăvesc. Și dacă nu au pus pe rol un dosar, nu este poate din rea-voință, este din cauza faptului că sunt inundate cu dosare.


Deseori îmi puneam întrebarea: de ce în Republica Moldova sunt 600 și ceva de procurori și numai 400 de judecători? Mi se par alogice aceste cifre, dar, mă rog, asta e. Pentru a ridica eficiența justiției, ar trebui de făcut ceva ca să devină activ Consiliul Superior al Magistraturii. Acest consiliu este unul legal, recunoscut de Comisia de la Veneția și de Uniunea Europeană, dar vedem că noul ministru al justiției boicotează ședințele consiliului și din această cauză... Spre exemplu, la ultima ședință, dacă mai era o persoană, era ședința valabilă, era cvorum. Dar n-a fost să fie. Și aici am observat că procurorul a participat la această ședință, însă ministrul justiției nu.”

Europa Liberă: Deci, ministrul vrea și el să depindă cumva de el, să încline balanța?

Anatolie Golea: „Eu de aici fac concluzie că ministrul a primit girul de la președinte să nu meargă la ședințele acestui consiliu, pentru că trebuie reformat sau reformatat, sau numiți oameni noi.”

Europa Liberă: E o bănuială rezonabilă, așa cum spun ei?

Anatolie Golea: „Iar procurorul nu a primit sau nu a executat asemenea indicații. Dl Stoianoglo a fost la ultima ședință.”

Europa Liberă: Voiam să vă întreb următorul lucru: dacă totuși în capul intențiilor președintelui stă refacerea echității, adică este ghidat de bunele intenții – și vă dau exemplu, el s-a sesizat la îngrijorarea în legătură cu interceptările, iată, a cerut pe cinci ani statistici și așa mai departe și, foarte războinic, cere socoteală pentru interceptări –, aceste bune intenții nu justifică oare acest stil mai categoric, să-i spunem așa?

Anatolie Golea: „M-am gândit și eu că intențiile sunt într-adevăr bune, de a face ordine, în justiție inclusiv, pe de o parte, dar pe de altă parte, aceste intenții se bat cap în cap cu unele acțiuni. Am observat că, de această dată, spre deosebire de alte cazuri, când a fost reînnoită componența Consiliului Suprem de Securitate, președintele nu a dat publicității decretele, cum o face de obicei, decretele despre numirea noilor membri. Iar această ultimă ședință a Consiliului Suprem de Securitate a avut loc în componență nouă.

De fapt, încă o dată este demonstrat că există alianța celor două partide, PSRM și PD...


Am observat că membru al consiliului este dl Alexandru Jizdan, fostul ministru de interne. Președintele a declarat că din cele peste 10 mii de interceptări partea leului este a Ministerului de Interne. Și aș fi vrut să aflu dacă președintele l-a întrebat pe fostul ministru de interne, dacă l-a întrebat ce s-a întâmplat, cum se întâmplă? Pentru că fostul ministru de interne a devenit președintele Comisiei de securitate și ordine publică, este responsabil de ordine în țară, nu? Și este și vicepreședinte al Partidului Democrat. De fapt, încă o dată este demonstrat că există alianța celor două partide, PSRM și PD. Și cei de la PSRM, și președintele, care este liderul neformal al acestui partid, ar trebui să-și adreseze unele întrebări sau să le adreseze colegilor din PD: „V-ați reformat? V-ați curățat? V-ați presărat cenușă pe unde se presară?” Pentru că aceste interceptări au fost făcute, sunt sigur, nu fără știrea ministrului. Nu din capul lor au făcut acei ofițeri, chiar dacă unora, am înțeles, le-au fost intentate dosare penale. Apar întrebări!

Eu admit că președintele este sincer în anumite tendințe de a face ordine și în ceea ce ține de interceptări, și în ceea ce ține de darea în căutare a lui Vlad Plahotniuc, de preluarea sau de rezilierea acordului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. Sunt lucruri binevenite, se încadrează în logica evenimentelor în derulare, atât doar că toate aceste lucruri trebuie făcute în conformitate cu legea, și nu по понятиям”, când vine indicația din vârful piramidei.”

Europa Liberă: Deci, vorba cu pavajul, drumul pavat cu bune intenții...

Anatolie Golea: „...duce într-o anumită direcție. Unde ne va duce, în iad sau în rai, rămâne să vedem, cert este faptul că pentru anul viitor vom avea nevoie de foarte mult pop-corn, pentru că, pe lângă lucrurile bine intenționate, va fi și mult spectacol.”

XS
SM
MD
LG