«Viitorul Ucrainei e în UE»... este fraza simplă, ca o constatare, prin care președintele Volodimir Zelenski, citat de The Guardian, la Londra, a comentat decizia celor 27 de șefi de stat și de guvern ai Uniunii de a acorda Ucrainei și Moldovei statutul de “țări candidate”.
„De obicei, trecerea de la cererea de aderare la statutul de candidat oficial durează ani de zile”, explică The Guardian. „Dar UE, încurajată de indignarea generală față de brutalitatea atacului rusesc, a decis să-și arate solidaritatea cu Ucraina.”
Celelalte țări care au statutul de „candidate” sunt actualmente Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia și Turcia, iar pastila este amară pentru ele, deoarece negociază de mulți ani și sunt lăsate să aștepte. Făcând din „politica lor de extindere un instrument geopolitic”, cei 27 se angajează într-un „joc primejdios”, avertizează Süddeutsche Zeitung, subliniind „prejudiciul colateral direct” cauzat de decizia celor 27 de a valida candidatura Ucrainei și Moldovei la UE. În Balcani, „resentimentele și rivalitățile naționale pot exploda în orice moment”, notează cotidianul german.
Anglia trebuie să se pregătească pentru un război cu Rusia
Specialistul în chestiunile militare al Daily Telegraph, Con Coughlin, a adoptat un ton neobișnuit pentru acest articol-analiză care atrage atenția asupra stării deplorabile în care se regăsește actualmente armata britanică.
(Spus în treacăt, The Daily Telegraph este un cotidian important și interesant și prin aceea că e unul din principalele ziare pro-Brexit, pentru care a lucrat și Boris Johnson, care a publicat acolo până în momentul în care a devenit șeful partidului conservator, Tory, și premierul Marii Britanii.)
Scrie The Telegraph: «După cumplitele pierderi pe care le-a suferit armata rusă în timpul războiului din Ucraina, liderii occidentali ar putea crede că Vladimir Putin nu mai are capacitatea de a-și amenința vecinii europeni, membri în UE sau NATO.» The Telegraph scrie însă: «Cu o rază de acțiune de 11.000 de mile și transportând între 10 și 15 focoase nucleare fiecare, Rusia are rachete despre care susține că pot zbura la viteze hipersonice în timp ce ocolesc sistemele de apărare europene existente. Forța distructivă a rachetei a determinat o prezentatoare de televiziune rusă, comentând la scurt timp după ce Boris Johnson a făcut a doua sa vizită la Kiev, pentru a se întâlni cu Volodimir Zelenski, să comenteze cu foarte mult șarm că o singură rachetă Sarmat ar fi suficientă pentru a distruge Marea Britanie „o dată pentru totdeauna”.»
Ingrijorarea ziarului poate fi lesne înțeleasă. Experții trag de mai mulți ani semnalul de alarmă, întrucât Marea Britanie nu încetează să opereze reduceri în cheltuielile militare, ba chiar anterior Cameron inițiase o serie de măsuri pentru a reduce forțele armate la efective de maximum 50.000 de oameni.
Efective atât de reduse înseamnă că Marea Britanie nu va mai fi capabilă să facă față la două conflicte simultan. Chiar și acum, voci din cadrul ierarhiei armatei Marii Britanii, putere nucleară legală, atrag atenția politicienilor că, în condițiile în care Londra menține trupe în puncte de conflict de pe planetă, cum a făcut-o în Afganistan, Irak sau Kosovo (cf. foto), capacitatea sa de reacție în fața unei ipotetice agresiuni rusești în Europa de Est ar fi extrem de redusă.
Delocalizarea refugiaților din Anglia în Rwanda
Presa britanică mai comentează și o mare înfrângere simbolică: o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a împiedicat guvernul britanic să-și pună în aplicare noua politică mult criticată de deportare a migranților în Rwanda. Un „recul foarte umilitor” pentru Boris Johnson în ceea ce cotidianul stângii intelectuale londoneze The Guardian numește o derivă spre o “formă modernă de sclavie”.
The Times anunță că Boris Johnson se va întâlni cu prințul Charles, care a catalogat politica guvernului în materie de refugiați drept “cumplită” (“appalling”), premierul Johnson subliniind însă că membrii familiei regale nu ar trebui să se amestece în funcționarea guvernului, în politică sau în justiție.
Recursul unui migrant irakian în fața CEDO a precipitat evenimentele: sensibilă la argumentele împricinatului, justiția europeană a dispus înghețarea expulzării acestuia, în așteptare ca justiția britanică să se pronunțe asupra legalității proiectului de lege pe care se bazează plănuitele deportări în Rwanda.
E complicat, totuși. Încercând să explice necazurile lui Boris Johnson, The Washington Post scrie că guvernul britanic nu poate da vina pe UE pentru eșecul rwandez, deoarece CEDO nu are nimic de-a face cu Brexitul și cu Bruxelles. Este un tribunal internațional care ține de Consiliul Europei de la Strasbourg, o instituție creată după al Doilea Război Mondial la insistențele idolului lui Johnson, Winston Churchill, în scopul impunerii unor standarde juridice internaționale.
Odată cu Brexitul, Marea Britanie nu a părăsit Consiliul Europei și nici nu a abandonat Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pe continent, săptămânalul satirico-politic francez Charlie Hebdo scrie însă, în numărul său pe săptămâna aceasta (doar în ediția pe hârtie) că următorul pas al lui Johnson va fi suspendarea deciziilor CEDO!
Până acum, singura națiune care a părăsit Consiliul Europei și a abandonat Convenția Drepturilor Omului este Rusia, care a fost de fapt dată afară din Consiliu anul acesta, după invadarea Ucrainei. Nu e sigur că ar fi o companie bună pentru Johnson.
