Linkuri accesibilitate

Atacurile rusești ucid 16 oameni în regiunea Kiev. Ucraina spune că Rusia îi provoacă intenționat vecinele, România și Moldova

update
O femeie așezată lângă un bloc avariat în urma unui atac rusesc asupra Kievului, pe 20 august 2026.
O femeie așezată lângă un bloc avariat în urma unui atac rusesc asupra Kievului, pe 20 august 2026.

În cursul nopții de miercuri spre joi, bombardamentele rusești au provocat moartea a cel puțin 16 persoane și rănirea altor câteva zeci în capitala Ucrainei și în regiunea înconjurătoare.

În ultimele luni, beligeranții și-au intensificat atacurile de la distanță, ducând la creșterea numărului de victime civile de ambele părți în acest război care durează de patru ani și jumătate, scrie AFP.

Atacul masiv cu rachete asupra Kievului a lovit zone rezidențiale și depozite, a scris joi pe Telegram primarul Kievului, Vitali Klitschko.

Potrivit administrației militare a orașului, au fost avariate și o unitate medicală și o instituție de învățământ.

Klitschko a declarat ulterior că numărul victimelor din capitală a crescut la opt, iar 33 de persoane au fost rănite.

Un atac în districtul Brovari din regiunea Kiev a provocat moartea unui bărbat și rănirea altuia, a declarat guvernatorul regional al Kievului, Timur Tkacenko.

„O unitate industrială a fost avariată. Toate serviciile relevante se află la fața locului, lucrând pentru stingerea incendiului”, a adăugat el.

Forțele aeriene ucrainene au avertizat cu privire la rachetele rusești „Kalibr” aflate în vecinătatea satului Kagarlîk, din regiunea Kiev, care se îndreptau spre capitală.

„Rușii se pregăteau de mult timp, combinând diferite tipuri de rachete balistice, rachete de croazieră și drone, cu scopul de a provoca cât mai multe pagube infrastructurii civile”, a scris președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-o postare pe X.


Atacurile au provocat, de asemenea, reacții în statele vecine, membre ale NATO.

Comandamentul militar al Poloniei a declarat că a mobilizat aeronave și a activat sistemele de apărare aeriană menite să protejeze spațiul aerian polonez, în special în zonele de frontieră cu Ucraina.

Ministerul Apărării din România a declarat că sistemele radar au detectat în timpul nopții ținte aeriene în apropierea frontierei cu Ucraina, ceea ce a determinat decolarea de urgență a două avioane de vânătoare spaniole desfășurate în misiuni NATO și a unui elicopter al Forțelor Aeriene Române.

Ministerul a precizat că o dronă a pătruns în spațiul aerian românesc în apropiere de Galați, înainte de a se prăbuși într-o zonă nepopulată din județul Tulcea.

Mai multe pătrunderi și căderi de drone s-au înregistrat din nou și în Moldova.

Ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Andrii Sîbiha, a scris joi pe X că Rusia „a încălcat din nou spațiul aerian al Republicii Moldova și al României, în timp ce un punct de trecere a frontierei ucraineano-moldovene a fost ținta unui atac”.

„Acestea nu sunt incidente izolate. Ele fac parte din atacurile teroriste deliberate și sistematice ale Rusiei”, a adăugat el.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Acest material face parte din categoria
XS
SM
MD
LG