Este vorba de satele Coșnița, Pohrebea, Pârâta și Doroțcaia, toate din raionul Dubăsari, care sunt racordate la rețeaua Tiraspoltransgaz, dar în care persoanele fizice și juridice au semnat contracte cu Moldovagaz.
Șeful comisiei speciale de control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare, deputatul PAS Roman Roșca, a spus Europei Libere că aceste sate sunt aprovizionate acum din rezervele aflate în conductele magistrale.
„La sfârșitul anului trecut, Tiraspoltransgaz și Moldovagaz au semnat un protocol, care prevede că Moldovagaz va livra gaze prin rețelele Tiraspoltransgaz către localitățile care achită facturile către Moldovagaz, dar numai atâta timp cât va exista presiunea necesară de 6 atmosferi”, a explicat Roșca.
Autoritățile locale au confirmat Europei Libere că, deocamdată, locuitorii acestor sate sunt asigurați cu gaze. „Ni s-a spus că folosim acum rezervele de gaze care mai sunt în țevi și, cât timp va fi în țeavă presiune, atâta timp vom avea și noi gaz. Ne pregătim cu lemne, lumânări, reșouri, pentru că în orice moment putem rămâne fără gaz”, ne-a spus secretarul consiliului comunal Coșnița, Gheorghe Petică.
Oficial, aceste localități plătesc aceleași facturi pentru gaze și electricitate ca în dreapta Nistrului. La modul practic, însă, guvernul de la Chișinău compensează diferența dintre tarifele stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și cele din regiunea transnistreană. Acum, această diferență este de circa 16 lei pentru un metru cub de gaze și de peste 3 lei pentru un kWh.
Din 2003, pentru fiecare gospodărie erau compensați primii 300 de metri cubi de gaze și 60 de kWh, iar din 2022 – primii 350 de metri cubi și 100 kWh. Tot atunci, în 2022, li s-au alăturat alte 14 sate din Zona de Securitate, din raioanele Căușeni și Anenii Noi, care, la fel, beneficiază de astfel de compensații.
Dintre localitățile aflate în dreapta Nistrului, dar unite la rețelele de pe malul stâng, mai are gaz doar satul Copanca, din raionul Căușeni. Primarul localității, Afanasii Cuțari, spune că „presiunea e din ce în ce mai slabă” și zilnic, timp de patru ore, sunt întreruperi de curent.
Pe 6 ianuarie, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a cerut companiei Moldovagaz să asigure cu gaze naturale 14 localități din raioanele Anenii Noi, Căușeni și Dubăsari, conectate la rețelele din regiunea transnistreană, către care concernul rus Gazprom a sistat livrările pe 1 ianuarie.
- Te-ar putea interesa și: Chișinăul dispune livrarea gazelor și curentului în câteva sate unite la sistemul energetic transnistrean
Totodată, compania „Premier Energy Distribution” ar urma să furnizeze curent în satele Varnița și Copanca, conectate la rețelele electrice de pe malul stâng al Nistrului.
CSE nu a precizat cum anume va fi pusă în aplicare decizia sa, dar a cerut Biroului Politici de Reintegrare să utilizeze canalele de dialog existente între Chișinău și Tiraspol.
Anterior, administrația separatistă de la Tiraspol a refuzat orice ajutor din partea Chișinăului pentru depășirea consecințelor crizei energetice din regiunea transnistreană.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te