Linkuri accesibilitate

CEDO a condamnat Rusia pentru arestare ilegală și tratament inuman în Transnistria


Fotografie din arhiva familiei lui Oleksandr Lipovcenko.
Fotografie din arhiva familiei lui Oleksandr Lipovcenko.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Federația Rusă în cazul a doi bărbați care au fost arestați sau au făcut închisoare în regiunea transnistreană.

Oleksandr Lipovcenko, cetățean ucrainean, a fost arestat în 2015 de autoritățile de facto din Transnistria după ce a criticat regimul pe rețelele de socializare. În 2016 a fost condamnat pentru incitare la extremism la 3,5 ani de închisoare și a ispășit întreaga pedeapsă.

El s-a plâns la CEDO că arestarea și condamnarea sa au fost ilegale și că a fost deținut în condiții inadecvate: celulele erau supraaglomerate, nu a primit îngrijiri medicale și a fost forțat să urmeze un tratament psihiatric atunci când a făcut greva foamei.

„Extremistul”
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:11:38 0:00

Oleg Halabudenco, cetățean moldovean, lucra part-time lector la Universitatea din Tiraspol și a fost reținut în 2016 sub acuzația că ar fi luat mită de la un student. A fost eliberat după ce a plătit cauțiune, însă „tribunalul orașului Tiraspol” a anulat ulterior decizia și a emis un mandat de arestare pe numele lui. Bărbatul a părăsit regiunea transnistreană, dar cauțiunea pe care o plătise anterior a fost confiscată.

Invocând încălcarea dreptului la viața privată și a libertății de circulație, el s-a plâns la CEDO că nu mai poate merge în Transnistria și nu-și mai poate continua activitatea profesională acolo pentru că riscă să fie arestat din nou.

Ambii reclamanți au spus că nu au avut căi de atac în privința plângerilor lor. CEDO a constatat că le-au fost încălcate drepturile (la libertate și siguranță, la un proces echitabil, la un remediu efectiv, libertatea de circulație, interzicerea torturii și tratamentului degradant) de către Federația Rusă, și nu de către R. Moldova.

Rusia ar urma să plătească 26.000 de euro primului reclamant și 6.500 de euro celui de-al doilea, în calitate de prejudiciu moral, și câte 4.000 de euro fiecăruia, cu titlu de cheltuieli.

În 1997, atunci când a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, R. Moldova a explicat că nu va putea asigura respectarea ei în republica separatistă din stânga Nistrului, astfel că, atunci când constată încălcări comise în regiunea transnistreană, CEDO condamnă Federația Rusă, care controlează, de fapt, regiunea.

De exemplu, în 2012, CEDO a condamnat Rusia pentru încălcarea dreptului la educație a elevilor școlilor cu predare în limba română din Transnistria, însă la mai bine de 10 ani după această decizie Rusia nu le-a plătit reclamanților prejudiciul, în sumă de 1,7 milioane de euro.

  • 16x9 Image

    Eugenia Crețu

    Am absolvit Facultatea de Jurnalism la Sibiu (România) și lucrez în presa din R. Moldova din anul 2007. Am început ca reporteră la o agenție de presă, am scris pentru un site de știri, am fost editoare la ziar și am filmat reportaje și documentare TV. La Europa Liberă Moldova sunt din 2014, iar acum sunt editoare-șefă.

XS
SM
MD
LG