Linkuri accesibilitate

Cine-i întocmește rechizitoriul președintelui Dodon?


Procuratura generală
Procuratura generală

Procuratura a fost sesizată în cazul videoului care pare să-l înfățișeze pe Vladimir Plahotniuc dându-i lui Igor Dodon o plasă în care se spune că ar fi fost bani.

Deputatul platformei „Demnitate și Adevăr”, Iurie Reniță, cel care a pus în circulație la 18 mai un video cu președintele Igor Dodon primind bani de la Vlad Plahotniuc, a cerut joi oficial procuraturii să investigheze incidentul deja cunoscut drept „kuliok”.

Cine-i întocmește rechizitoriul președintelui Dodon
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:18 0:00
Link direct

Până acum, șeful statului s-a apărat spunând că apariția sa este, de fapt, un abil joc – el doar se prefăcea că acceptă peșcheșuri de la Plahotniuc, dar pe ascuns îi pregătea căderea. Dar ce șanse sunt să fie cercetat cu adevărat episodul și cât de credibilă este apărarea lui Dodon?

În sesizarea înaintată Procuraturii, deputatul Iurie Reniță cere ca să fie verificată autenticitatea secvențelor video „în calitate de noi probe de corupție cu implicarea înalților demnitari de stat”. Parlamentarul afirmă că a găsit secvențele video încărcate pe un stick în cutia poștală din legislativ și nu cunoaște cine anume i le-a transmis. Procuratura, pe de altă parte, s-a pronunțat luni, după difuzarea primei înregistrări, că în acest caz nu e suficient să se autosesizeze, ci că parlamentarul ar urma să depună oficial un denunț. A doua zi, Reniță a difuzat o a doua secvență cu aceiași protagoniști și exact cu aceeași acțiune, doar că filmată dintr-un alt unghi. Deputatul s-a declarat conștient că secvențele ce i s-au pus la dispoziție fac parte „din arsenalul de materiale compromițătoare ale odiosului Plahotniuc”, dar că le-a dat publicității întrucât prezintă perfect corupția de la vârful puterii.

Din înregistrarea video, despre care președintele țării spune că ar fi trucată, rezultă că din conținutul pungii transmise de Vladimir Plahotniuc ar fi urmat să fie achitate salariile, prin urmare se poate deduce că în imagini apare un colet cu bani cash.

O sesizare la procuratură a depus astăzi și liderul formațiunii Platforma „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, solicitând investigarea presupusului caz de corupție și/ sau finanțare ilegală. Totodată, grupul parlamentar din care fac parte Reniță și Năstase a înregistrat în parlament inițiativa de a constitui o comisie ce ar elucida eventuala implicare a șefului statului în acte de corupție și îmbogățire ilicită și ar analiza dacă Igor Dodon a depășit sau nu atribuțiile constituționale. Din această comisie ar urma să facă parte deputați cu o reputație ireproșabilă, a precizat vicepreședintele legislativului Alexandru Slusari. El a spus că deocamdată inițiativa nu ar putea fi promovată, dar asta nu înseamnă că într-o săptămână nu ar putea apărea cele 51 de voturi necesare. „Cu părere de rău, el în mare parte a discreditat instituția prezidențială. Deși legile și constituția scriu foarte clar că președintele trebuie să aibă reputație ireproșabilă, dar noi am văzut altceva”.

Ion Tăbârță
Ion Tăbârță

Analistul politic de la Institutul „Viitorul” Ion Tăbârță afirmă că până acum Procuratura Generală ar fi menajat partidul președintelui Igor Dodon, declinându-și responsabilitatea atunci când a trebuit să cerceteze presupusa finanțare ilegală din exterior a campaniei prezidențiale de acum patru ani sau vacanțele de lux ale familiei prezidențiale despre care a scris cu lux de amănunte presa de investigație. De aceea, politologul dă mai puține șanse acestei investigații judiciare. Referitor la comisia de anchetă parlamentară, Ion Tăbârță spune că ar fi cu bătaie lungă și într-un context politic tumultos, când majoritatea parlamentară e la limită, s-ar putea adeveri pronosticurile lui Slusari ca peste o săptămână să se găsească cele 51 de voturi necesare pentru crearea unei comisii în legislativ.

Câte despre reacția șefului statului la acest scandal, Ion Tăbârță spune că a văzut un președinte preocupat mai curând de menținerea cotei de popularitate, astfel explicându-se turneele prin țară cu iz pronunțat de campanie electorală.

Nu a fost credibil, mai degrabă sunt niște declarații pentru electoratul său

„A făcut două declarații, una după alta, care cumva s-au bat cap în cap cu: A fost acea partidă de șah și intenționat s-a făcut pentru a-l debarca pe Plahotniuc. Nu a fost credibil, mai degrabă sunt niște declarații pentru electoratul său, pentru a face ca să nu-l piardă. Nici nu-și face iluzii că el îi va putea convinge pe cei care sunt împotriva sa. Avem o guvernare care devine destul de nepopulară, pentru modul în care gestionează pandemia, modul inconsecvent și această lipsă de clarviziune în acțiunile sale, este clar că se răsfrânge negativ. De aceea el este în acest risc de a-și pierde bazinul lui electoral confortabil și de aici aceste mesaje anume pentru a-și menține acest electoral al său”.

Ion Jigău
Ion Jigău

Sociologul Ion Jigău afirmă că, de regulă, segmentul din societate ce poate înclina balanța, variază în jur de 5, maxim 10 la sută. Aceste persoane pot fi prezente și pe rețele de socializare, dar majoritatea cetățenilor moldoveni folosesc internetul doar pentru a vorbi cu rudele de peste hotare. Jumătate din oameni nu au încredere în politicieni, iar cealaltă jumătate este disputată de toți pretendenții de pe scena politică. Și Ion Jigău este de părere că acum președintele Dodon face eforturi pentru a rămâne credibil în bazinul lui electoral. El ar avea un avantaj de partea sa, punând la socoteală și memoria scurtă, cea care face parte, în opinia sociologului, din trăsăturile naționale.

„În genere lucrurile acestea se discută undeva cam o săptămână – zece zile, după care se uită, dar ține de subiect și ține de cine va relua tot timpul subiectul și-l va ataca. Ca să se extindă trebuie să apară niște tribuni, care să fie corecți, onești și responsabili. Dacă cei care îl vor relua subiectul au cât de cât încredere, cunoaștere și notorietate în societate, atunci poate fi efect”.

Oricât de încărcat ar fi rechizitoriul, mereu se va isca întrebarea cea mai dificilă - cine ar putea să-l judece din punct de vedere moral pe președintele Igor Dodon? Cei care au cunoscut despre posibilele acțiuni de corupție, dar le-au tăinuit, ori acei care au probleme de integritate apărând în alte scandaluri precum „furtul miliardului”, concesionarea aeroportului Chișinău ș.a.? Iată de ce liderul informal al socialiștilor, conchid mai mulți experți, nu dă semne de panică și se arată hotărât să riposteze la prezidențiale dar și la parlamentare.

Previous Next

XS
SM
MD
LG