Infecțiile cu coronavirus în lume au afectat 87.000 de persoane, în vreme ce în China au rămas la 80.860 de cazuri, potrivit unei statistici realizate de Institutul Johns Hopkins, cu datele de până în acest moment.
Sunt peste 3.240 de decese în lume, potrivit aceleiași surse, în vreme ce în China comunistă – fără Hong Kong și Taiwan - de la începutul pandemiei s-au înregistrat 3.208, dintre care 3.000 în provincial Hubei.
Italia și în ansamblu Europa au devenit locul cu cele mai multe depistări ale contaminării cu Covid-19. Italia se apropie de 25.000 de cazuri și peste 1.800 de morți, cu o rată de mortalitate mai mare decât China, raportată la numărul de locuitori.
Europa a devenit astfel epicentrul pandemiei, potrivit anunțului Organizației Mondiale a Sănătății.
Romania, unde este deja anunțată stare de urgența pentru 30 de zile - autoritățile au confirmat, luni, 19 noi cazuri de infectare cu coronavirus. Totalul a ajuns, astfel la 158 de persoane diagnosticate și 9 vindecări.
Persoanele infectate cu COVID-19 sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună, spun autoritățile. În carantină, în România, se află un număr de 3.008 persoane, iar alte 15.546 au fost izolate la domiciliu sub supraveghere medicală. Autoritățile au deschis, până în prezent, 36 de dosare penale pentru comiterea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Școlile vor rămâne închise până după Paște.
Franța are 4.500 de cazuri și 120 de morți. Germania - 11 decese și 5.700 de cazuri. Olanda și Elveția - peste 2.000 de contaminări fiecare, iar Marea Britanie - 1.100 și 21 de morți.
În Cehia, guvernul a pus în practică restricțiile asupra cetățenilor săi, limitând mișcarea, punând, practic, Cehia în blocare virtuală. Măsurile, care au intrat în vigoare luni, 16 martie, interzic persoanelor să se deplaseze, în afară de locul de muncă sau la cumpărături pentru alimente și medicamente. Măsura va fi în vigoare până pe 24 martie. Mai multe orașe din estul țării au fost, practic, închise, afectând aproximativ 24.000 de persoane care trăiesc în zonă și în care au fost raportate până acum 25 de cazuri de coronavirus. Transportul public continuă să funcționeze, însă oficialii au îndemnat oamenii să rămână acasă cât mai mult posibil. „Nimeni nu interzice nimănui să meargă la plimbare, dar a bea cu 20 de oameni în jurul tău este iresponsabil și periculos”, a spus ministrul de interne, Jan Hamacek.
Guvernul lui Andrei Babiș a întărit, de luni, 16 martie, controalele la frontieră prin refuzul de a permite străinilor accesul în țară, în timp ce cehilor nu li se va permite să plece în străinătate.
În Armenia, guvernul a declarat stare de urgență pentru o lună, pentru a încetini răspândirea focarului de coronavirus. Decizia guvernului va trebui aprobată de Adunarea Națională înainte de a intra în vigoare.
Până în prezent, Erevanul a raportat 30 de cazuri de coronavirus. Peste 300 de persoane rămân în carantină. Nu s-au înregistrat decese. Armenia și Rusia au convenit să suspende zborurile de pasageri între cele două țări timp de două săptămâni, a anunțat serviciul de presă al guvernului armean la 16 martie. Toate instituțiile de învățământ armene sunt închise. La fel rămân închise granițele cu Iranul, dar și cu Georgia.
După China și Italia, Iranul este țara cea mai afectată...
Una dintre cele mai afectate țări este Iranul, unde autoritățile spun că boala COVID-19 a ucis încă 129 de persoane, un record de o singura zi.
În timpul unei conferințe de știri televizate din 16 martie, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Kianush Jahanpur, a făcut apel la public pentru opri drastic călătoriile în țară. Din 19 februarie și până acum, în Iran au fot anunțate 853 de victime provocate de coronavirus. Teheranul a anunțat 1.053 de cazuri noi de infecție confirmate în ultimele 24 de ore, ridicând totalul la 14.991. După China și Italia, Iranul este țara cea mai afectată de aceasta pandemie. Există suspiciuni însă că Republica Islamică - al cărui guvern este cunoscut pentru opacitatea și cenzura sa - este cu mult mai afectată decât recunosc autoritățile.
Rusia, care a fost lovită recent și de scăderea prețului petrolului și din cauza pandemiei de coronavirus, a anunțat formarea unui fond de 4 miliarde de dolari ca parte a unui pachet de măsuri pentru susținerea economiei. Primul ministru Mihail Mișustin a declarat, pe 16 martie, că noile măsuri vor include reduceri de impozite pentru companiile aeriene și companiile din sectorul turismului, împreună cu extinderea unui program care să acorde împrumuturi preferențiale întreprinderilor. Companiilor de stat, precum Gazprom și Rosneft, li se poate permite, de asemenea, să întârzie plata dividendelor cu șase luni. Bugetul federal rus pentru 2020 include primirea a 7,4 miliarde de dolari în dividende de la companiile de stat, se arată în document. Companiile de stat plătesc de obicei dividendele la jumătatea anului. Economia Rusiei depinde în mare măsură de prețurile petrolului, care au suferit cea mai mare scădere de o zi, în aproape 30 de ani, la 9 martie.
În Statele Unite, unde este declarată stare de urgență, numărul celor cu colonaviris a ajuns la peste 3.500 de cazuri și sunt 57 de decese înregistrate. Proprietarul companiei de produse de lux Louis Vuitton, LVMH, va folosi liniile sale de producție de parfumuri pentru a începe să facă produse pentru sanitizare, pentru a proteja oamenii împotriva focarului de coronavirus, informează agențiile internaționale de presă. „Aceste geluri vor fi livrate gratuit autorităților de sănătate și producția lor va începe de luni, 16 martie, a anunțat compania duminică. Fabricile companiei produc în mod normal parfum și produse de machiaj pentru mărci de lux, precum Christian Dior și Givenchy.