Linkuri accesibilitate

Creşterea islamofobiei în Germania (raport)


Moschee, Berlin-Kreuzberg
Moschee, Berlin-Kreuzberg

Un raport al unei echipe de experţi, prezentat la Berlin, studiază evoluția, extinderea și implicațiile islamofobiei în Germania.

La începutul vacanţei de vară, diferitele instituţii germane prezintă rapoarte bazate pe date culese în anul precedent sau în decursul primelor 6 luni ale anului curent.

Creşterea islamofobiei în Germania
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:10 0:00

Toate aceste rapoarte analizează probleme acute ale societăţii, formulând, uneori, şi propuneri concrete. După raportul Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei (Verfassungsschutz – precum se numeşte Serviciul de Informaţii Interne din RFG), Raportul anual al Oficiului Federal contra Discriminării din Germania sau studiul despre creşterea extremismului de dreapta din Germania răsăriteană, s-a dat publicităţii şi raportul unei echipe de experţi, legat de fenomenul islamofobiei.

Coperta raportului Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei
Coperta raportului Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei

Raportul intitulat: „Islamofobia. Un bilanţ german 2023” (Muslimfeindlichkeit - Eine deutsche Bilanz 2023) cuprinde aproape 400 de pagini. Din datele prezentate rezultă că în Germania există un rasism anti-musulman, prezent în diferite segmente ale societăţii, făcând parte din realitatea cotidiană.

Ministra de interne, Nancy Faeser, subliniază în introducerea Raportului, că în Germania trăiesc peste 5 milioane de musulmani şi musulmane. Tocmai din cauza credinţei lor religioase, aceşti oameni sunt duşmăniţi, izolaţi şi excluşi, deşi trăiesc de decenii în Germania. Cu probleme similare sunt confruntaţi şi oameni care nici nu sunt musulmani, dar care sunt confundaţi cu persoane care aparţin acestei comunităţi religioase. „Când vorbim despre islamofobie”, scrie ministra, „nu trebuie să uităm că nu vorbim despre un grup abstract, ci despre unul concret, din care fac parte colegi, vecini, colegi de şcoală şi prieteni.”

Autorii raportului propun o definiţie a islamofobiei, reţinând că prin „atribuirea unor însuşiri neschimbate, generale, retrograde şi ameninţătoare” se construieşte, voluntar sau involuntar, o imagine a „străinului ostil”. Imaginea este atribuită unui anumit grup uman, considerat musulman. Această percepţie declanşează procese sociale multiple care se manifestă la nivelul discursului individual sau instituţional, devenind, uneori, chiar violent.

Echipa de experţi a fost înfiinţată cu scopul de a impulsiona combaterea islamofobiei. Totodată, a fost concepută şi ca o reacţie la atacul anti-musulman din Hanau (din 19 februarie 2020), în cursul căruia şi-a pierdut viaţa şi Viorel Păun, un rom din România.

Viorel Păun, graffiti în Berlin
Viorel Păun, graffiti în Berlin

Din analiza unor sondaje rezultă că fiecare al doilea german împărtăşeşte prejudecăţi anti-musulmane.

Antisemitismul nu a dispărut niciodată din societatea germană. Islamofobia, în schimb, este un fenomen relativ nou, instrumentalizat acum de grupuri şi partide radicale de dreapta, care în ultimii ani s-au extins. Ura contra musulmanilor, legată şi de creşterea numărului de refugiaţi, a mobilizat grupările naţionaliste radicale, bucurându-se chiar şi de aplauzele unor segmente care aparţin clasei de mijloc.

Din analizele prezentate rezultă cât de răspândite sunt clişeele anti-musulmane, ilustrate prin intermediul unor tabele tematice, bazate pe chestionare. Iată, în încheiere, doar câteva exemple. Între 37 şi 50 la sută dintre germani resping ideea de a avea un primar musulman (p. 59). Aserţiunea potrivit căreia „islamul face parte din Germania” este respinsă într-o proporţie de până la 66 la sută (p. 50). 44 la sută sunt de părere că migrarea musulmanilor în Germania ar trebui interzisă (p. 53), iar 59 la sută pledează pentru îngrădirea religiei musulmane (p. 54).

Grupul de experţi a propus, după prezentarea raportului, înfiinţarea unei instituţii guvernamentale pentru combaterea islamofobiei. Instituţia ar avea sarcini similare ca cea condusă de Felix Klein, reprezentantul guvernului federal pentru problema antisemitismului.

XS
SM
MD
LG