Linkuri accesibilitate

Crimeea la cinci ani de la debarcarea „omuleților verzi”


Lângă Sevastopol, peninsula Crimeea. 16 martie 2019

Anton Naumliuc, reporterul Europei Libere, a vizitat orașul Sevastopol și a stat de vorbă cu oamenii despre așa-zisa „primăvară din Crimeea”.

Crimeea la cinci ani de la debarcarea „omuleților verzi”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:45 0:00
Link direct


Fredonând imnul Rusiei și fluturând stegulețe, locuitorii orașului Sevastopol au marcat în luna martie cinci ani de la anexarea Crimeii.

Anton Naumliuc, reporterul Europei Libere, a vizitat orașul și a stat de vorbă cu oamenii despre așa-zisa „primăvară din Crimeea”, căutând să înțeleagă și dacă imnul Rusiei nu le acoperă cumva nemulțumirile.

Din punct de vedere financiar, Sevastopol a pierdut în urma anexării peninsulei. În buget, nu se mai încasează plăți din partea Flotei Mării Negre. Marinarii s-au trezit brusc „acasă”, deci nu mai primesc bani pentru serviciul „în străinătate”. La cinci ani după anexare, oamenii sunt nemulțumiți. Se plâng de construcțiile neterminate din oraș, de salariile mici și de nepăsarea autorităților.

„E mai rău decât era pe timpul Ucrainei. În 2014, am încercat timp de două luni să ajung la medicul terapeut de sector. Am renunțat pur și simplu”, povestește o femeie gesticulând. „Mă tratez cu plante, mă tratez pe internet, îmi stabilesc singură diagnoza și, slavă Domnului, am supraviețuit! Asta nu știrbește din bucuria mea, provocată de „primăvara rusă”. Eu sunt recunoscătoare lui Putin, întregului popor rus, pentru că ne-a susținut...”

„Uitați-vă pe site-ul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă și veți vedea ce salarii sunt oferite locuitorilor din Sevastopol: între 12 și 15 mii de ruble [n. red: între 160 și 200 de euro]. Oamenii lucrează pentru acești bani, deoarece trebuie să supraviețuiești, să asiguri cumva existența familiei”, completează o altă locuitoare din Sevastopol.

„Sunt mulțumit că sunt în Rusia. În fiecare dimineață, când mă trezesc, mă bucur că sunt acasă, în Rusia, nu undeva aiurea...”, spune un alt bărbat. O altă bătrână spune hotărât: „Da, suntem pentru Rusia, dar împotriva dezordinii din orașul nostru Sevastopol. Vrem să transmitem acest mesaj lui Putin”.

Cu ocazia aniversării, Vladimir Putin a vizitat peninsula Crimeea și a inaugurat două centrale electrice. Una dintre ele în Sevastopol. Ele vor produce exact atâta energie electrică cât se importa în peninsulă din „țara vecină”, Ucraina, a spus liderul rus.

Anexarea ilegală a Crimeii a avut loc în scurt timp după înlăturarea președintelui pro-rus al Ucrainei, Viktor Ianukovici, pe 20 februarie 2014. În peninsulă au debarcat forțe ruse deghizate sau „omuleți verzi”, după cum li s-a spus, organizându-se rapid un referendum. Popularitatea lui Putin a crescut spectaculos, chiar dacă referendumul nu a fost recunoscut de comunitatea internațională, iar anexarea este calificată drept „ilegală”.

Occidentul și Ucraina acuză Rusia de încălcarea dreptului internațional, aplicându-i sancțiuni, atât pentru anexarea Crimeii, cât și pentru sprijinul militar acordat separatiștilor pro-ruși în războiul declanșat ulterior în estul Ucrainei. Înainte de aniversare, Uniunea Europeană a repetat că nu va recunoaște anexarea ilegală a peninsulei.

Militarizarea tot mai mare a Crimeii și portului Sevastopol are un impact negativ asupra securității în Marea Neagră în întregime...

Șefa politicii externe europene, Federica Mogherini, a declarat: „Susținem în totalitate Ucraina, suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia. În ultimii cinci ani, au avut loc încălcări sistematice ale drepturilor omului, în special în rândurile minorității tătare. Cerem ca aceste violări să fie investigate. Militarizarea tot mai mare a Crimeii și portului Sevastopol are un impact negativ asupra securității în Marea Neagră în întregime.”

Mogherini a cerut eliberarea militarilor și a vaselor militare ucrainene capturate la sfârșitul anului trecut de Rusia în apropierea Strâmtorii Kerci. Sancțiunile împotriva Rusiei au fost extinse din nou pe 15 martie atât de Uniunea Europeană, cât și de Statele Unite și Canada.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG