Un articol publicat pe blogurile Adevărul, sub semnătura lui Răzvan Munteanu, se ocupă de situația peninsulei Crimeea, sub aspectul riscurilor de securitate: peninsula ar putea deveni un „viitor teatru de escaladare a tensiunilor în relaţia cu Moscova”.
Principalele temeri vin din procesul de militarizare pe care Rusia l-a pus în mișcare acolo și care afectează inclusiv civilii : resursele de apă sunt drastic diminuate după ce „Kievul a decis, în conformitate cu Convenţia de la Geneva, blocarea Canalului Crimeei de Nord, care asigura 85% din consumul cu apă dulce al Crimeei”. Acum, apa disponibilă este folosită aproape integral pentru nevoile trupelor ruse dislocate acolo, sacrificând populația. Apoi, scrie Răzvan Munteanu, „Rusia a transformat Crimeea într-o bază militară gigantică, (una) care pune sub semnul întrebării spaţiul Mării Negre”.
„Sub pretextul deselor exerciţii militare, mai scrie Munteanu, Rusia blochează marea Azov şi o parte însemnată a Mării Negre, în ciuda normelor de drept internaţional, interzicând astfel navigarea în zonă, şicanând chiar ambarcaţiuni ale statelor riverane”. Scopul procesului de militarizare este transformarea Crimeei „într-un avanpost militar al Moscovei, (…) care să-i ofere un control total al Mării Negre, transformând-o într-un adevărat lac rusesc”. În acest fel, Rusia provoacă și, în același timp, descurajează Alianța Nord-Atlantică și își sporește „capacitatea de proiecţie a puterii în vecinătatea sa apropiată şi chiar în Mediterana de Est”.
Armata americană trebuia să se retragă din Afganistan
Politologul Cristian Pîrvulescu scrie în Observator cultural despre retragerea americană din Afganistan dintr-o perspectivă mai puțin abordată în presă de la București : câtă susținere are, mai are, această retragere în rândul americanilor. Sondajele nu arată o scădere dramatică a popularității președintelui Biden. „Degringolada de pe aeroportul din Kabul, provocată de intrarea mult mai devreme decât se calculase inițial a talibanilor în capitala afgană, a fost rezultatul unei erori de calcul, dar nu al unui eșec strategic. Dar confuzia și emotivitatea au dat tonul atât în comentariul la cald asupra evenimentelor, cât și în înțelegerea acțiunilor de politică externă americană în perspectiva duratei medii”, scrie Pîrvulescu, care spune că această decizie „poate fi mai bine înțeleasă dacă este analizată într-o cheie anti-neo-conservatoare, și nu din perspectiva neo-realismului dominant”. În viziunea președintelui american, „nu manifestarea puterii prin exercitarea forței brute, așa cum este cazul intervențiilor militare, ar fi soluția pentru relansarea rolului SUA în lume”, ci mai degrabă soft power-ul. Armata americană trebuia să se retragă din Afganistan, spune Cristian Pîrvulescu. „Neînțelegerea doctrinei Biden vine din faptul că, pentru mulți, America s-a întors însemna revenirea la vechea ordine mondială, or, pentru actuala administrație de la Washington, aceasta nu mai există și nici nu mai poate fi restaurată. Deși în Europa mulți au senzația că America a căzut de pe piedestalul său moral, pentru Biden, politica externă americană trebuie pusă în raport direct cu impactul său asupra clasei mijlocii, și nu cu interesele și iluziile elitei”.
Iulian Chifu scrie în Adevărul (la secțiunea bloguri) despre cum acționează cele trei state europene (Franța, Germania, Marea Britanie) pentru a prelua oarecum locul Statelor Unite în Afganistan. Sunt analizate în special ofensiva diplomatică a Franței în Irak și conotațiile ei, precum și considerațiile formulate recent de cancelarul german Angela Merkel.
