Linkuri accesibilitate

Criza politică. Ce spun procurorii?


Sediul Procuraturii Generale
Sediul Procuraturii Generale

Consiliul Superior al Procurorilor, care s-a întrunit luni în ședință, a amânat luarea unei decizii în cazul alegerii viitorului procuror general. Consiliul trebuia să recepționeze dosarele selectate de comisia de concurs de pe lângă Ministerul Justiţiei şi să adopte un regulament intern ce să stabilească criteriile următorului filtru de selecţie. Cum concursul inițiat a fost anulat de ministra justiţiei Olesea Stamate, procurorii nu pot să avanseze. Cum se raportează procurorii la disensiunile din actuala majoritate parlamentară?

Criza politică. Ce spun procurorii?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:48 0:00
Link direct


Cei mai mulţi procurori se abţin să-şi prezinte public punctul de vedere pe marginea crizei politice ce ar putea duce la căderea guvernului Maiei Sandu. În discuții informale însă nu se feresc să spună că ceea ce se întâmplă este o confruntare dintre Blocul ACUM şi PSRM pentru a obține control asupra funcţiilor-cheie din sistemul procuraturii. La mijloc ar fi, din punctul lor de vedere, tranzacționări sau târguieli politice, la care nu le permite să participe nici legea, dar nici deontologia profesională.

Preşedinta Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc, a evitat și ea declaraţii tranșante. A menționat totuși că în concursul anulat de ministra Olesea Stamate pe lângă Ministerul Justiției nimeni nu a înaintat nicio recuzare înainte de desfășurarea acestuia, iar fiecare membru a evaluat candidații aşa cum a considerat de cuviință.

Un regulament care va fi în contradicție cu prevederile legii...

Consiliul la acest moment nu poate să se dea cu părerea, doar când va avea înregistrată la secretariat lista sau dosarele candidaţilor atunci se va expune într-o şedinţă ordinară a Consiliului Superior al Procurorilor. Nu putem să adoptăm un regulament care va fi în contradicție cu prevederile legii”.

Fostul procuror Petru Bobu, cel pe care îl acuză şefa Guvernului Maia Sandu că ar fi subestimat principalii candidați, respinge criticile ce i se aduc. El spune că a votat pentru profesionişti din domeniu şi pledează ca Consiliul Superior al Procurorilor să înainteze șefului statului candidatul la funcţia de procuror general. Pentru Petru Bobu a trezit semne de întrebare că acea comisie din care a făcut parte a fost convocată de două ori pentru a-şi revedea decizia.


„Fiecare putere vrea să aibă un procurăraş în buzunărel, adică fiecare forţă politică care este cocoţată în frunte vrea să aibă procurorul ei. Iată care e şi motivul acestei bătălii. Procurorii vor să fie procuror general un procuror. De-acum îmi fac nişte concluzii, am dreptul? S-au raportat rezultatele cuiva, acel cuiva n-a văzut pe cineva în listă [şi a zis]: Ian mai vedeţi voi, revizuiţi”.

Fiecare putere vrea să aibă un procurăraş în buzunărel..


Un alt fost procuror de la Ungheni, Ion Procopciuc, cu experiență de peste 27 de ani de activitate în Procuratură, în prezent avocat, afirmă că oamenii oneşti şi modeşti din sistem, capabili să ducă reformele la capăt, ar fi plecat sau au fost plecaţi din sistem, în schimb a fost încurajată gruparea care avea o anumită înțelegere cu fosta putere politică. El împărtășește părerea că selecţia comisiei de experţi de pe lângă Ministerul Justiţiei a fost aranjată, chiar dacă optează în continuare pentru alegerea viitorului procuror în baza unul concurs public.

„De 30 de ani, de când e Republica Moldova, funcția de procuror general totdeauna a fost un punct de bătaie dintre politicieni şi cred că aşa şi o să rămână”.

Europa Liberă: De ce după fiecare schimbare de guvern politicienii îşi dispută şi caută, ei zic, procurorul independent care să facă reforme?


„De-atâta că nu-s cinstiți. Ei să fie cinstiți, onești – dar să pui politica şi onestitatea împreună asta-i… Dacă ar fi aşa, nu ar fi probleme”.

Mai mulţi procurori cu care am vorbit sub protecția anonimatului spun că indiferent de starea de spirit din mediul procurorilor și promisele filtre de meritocrație, deznodământul va fi impus de politicieni, pentru că îşi face efectul cercul vicios construit cu migală de cei aflaţi la putere din 1991 care au reformat, depolitizat, demilitarizat sau intervenit în fel şi chip pentru a menţine această verigă în stare obedientă. Unii experţi sunt de părere că doar o persoană din exterior ar fi în stare să rupă acest nod gordian.

Previous Next

XS
SM
MD
LG