Linkuri accesibilitate

Cui folosește remanierea, sau despre întoarcerea la centralismul democratic


Guvernul României înconjurat de protestatari, 10 august 2018.
Guvernul României înconjurat de protestatari, 10 august 2018.

Nici miniștrii care pleacă, nici cei care rămân nu au realizări semnificative.

Remanierea guvernamentală pare să se facă mai degrabă pe criteriul loialității, decât al performanței. Fruntașii Partidului Social-Democrat n-au căutat soluții care să răspundă Raportului critic al Comisiei Europene la adresa justiției din România, de aceea, de pildă, ministrul Tudorel Toader își păstrează fotoliul.

O parte a liderilor PSD din țară ar fi vrut însă capul acestuia, nemulțumiți că grațierea și amnistia nu au fost încă legalizate. Din perspectiva europeană, ministrul justiției ar fi trebuit mai degrabă să părăsească executivul.

De fapt, nici miniștrii care pleacă, nici cei care rămân nu au realizări semnificative.

Este celebru cazul ministrului economiei Dănuț Andrușca, propus luni de PSD spre remaniere, care n-a vrut să vorbească deloc în primele șase luni de la numirea lui, iar după aceea s-a dovedit că nu are prea multe de spus. Fostul lider PSD de Dâmbovița, dat afară recent din partid, Adrian Țuțuianu, spunea despre el că „nu poate asculta mai mult de cinci minute”.

Ministrul transporturilor Lucian Șova, care ar fi trebuit să lege Transilvania de vechiul Regat prin autostradă până la aniversarea de 100 de ani de la Marea Unire, a reușit să facă doar 28 de kilometri.

În locul lui, PSD o impune pe Lia Olguța Vasilescu, artizana controversatei reforme a sistemului de pensii, fiindcă vorbește bine și își poate convinge auditoriul și de ceea ce n-a făcut.

Victima cea mai importantă este însă Paul Stănescu, vicepremier și ministru al dezvoltării, cel care l-a adus la putere pe Liviu Dragnea, și care în urmă cu două luni a semnat o scrisoare în care îi cerea acestuia demisia din fruntea PSD pentru „a evita izolarea internațională” a României și pierderea „încrederii în PSD”. În locul lui, în acest portofoliu râvnit de orice fruntaș social-democrat, va veni Ilan Laufer, care a mai fost ministru și în celelalte două cabinete PSD de după alegerile din 2016.

Criticile la adresa lui Liviu Dragnea se înmulțesc în interiorul partidului, dar el reușește să aplice vechea tactică a centralismului democratic, pe care au folosit-o comuniștii vreme îndelungată. Adică toți membrii partidului iau parte la alegeri și dezbateri la toate nivelurile, dar cu toții urmează deciziile venite de la cel mai înalt nivel.

Această regulă, devenită tradițională în principalul partid de guvernământ de al București, duce prin tranzitivitate la eliminarea celor care nu se supun liderului și la consolidarea puterii acestuia.

Practic, remanierea decisă luni de PSD nu aduce plus valoare imaginii partidului, ci are doar rolul de a-i pedepsi pe ce cei care l-au criticat public pe Liviu Dragnea: vicepremierul Paul Stănescu și Gabriela Firea, care ocupă fotoliul Primăriei Generale a capitalei.

Ea și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al PSD, înainte de a-i fi luată, în vreme ce organizația de București pe care o conducea a fost dizolvată, dar tot după ce a demisionat, fiindu-i luat scaunul de președintă a organizației Ilfov.

Nici ea, nici vicepremierul Stănescu nu au pus în practică niciun proiect propriu, dar nu sunt marginalizați din cauza lipsei de performanță, ci din cauză că nu îi sînt fideli liderului PSD.

XS
SM
MD
LG