Prezent luni la Roma, la o Conferință internațională pe tema responsabilității statelor și a instituțiilor în lupta împotriva antisemitismului, papa Francisc declara citat de presa internațională: „Inamicul împotriva căruia combatem nu este numai ura sub toate formele ei, dar, în mod mai fundamental, indiferența”. „Această indiferență care ne paralizează și ne împiedică să facem ceea ce este drept, până și atunci când știm că este vorba de dreptate.” Citat de cotidianul catolic „La Croix”, suveranul pontif nota că „această indiferență este un virus primejdios de contagios într-o epocă în care sântem, mai mult ca niciodată, în același timp mai conectați și mai puțin atenți unii la alții.”
Așa cum a făcut-o recent și într-o meditație pe tema „știrilor false”, papa Francisc s-a referit la învățămintele Bibliei, exemplificând cu „atitudinea de indiferență” a lui Cain față de fratele său Abel și răspunsul pe care îl dădea lui Dumnezeu – „sânt eu păzitorul fratelui meu?” Papa comenta mai departe că acest în acest dialog din Biblie „se află rădăcina perversității, a morții care produce disperare și tăcere”.
Fără să menționeze Shoah-ul (Holocaustul) papa Francisc a amintit sentimentul pe care l-a resimțit - „urletul asurzitor al tăcerii” - cu ocazia vizitei efectuate în apropiere de Cracovia, la lagărul morții de la Auschwitz-Birkenau. O tăcere spunea înaltul pontif, ce nu lăsa loc decât pentru „lacrimi, rugăciune și cereri de iertare”.
Apelul Papei se îndreaptă în egală măsură către creștini și evrei, către statele lumii și instituțiile responsabile, pentru clădirea unei „memorii comune” a Shoah-ului pentru a o transmite generațiilor viitoare. „Aceasta este responsabilitatea noastră”, conchidea Papa Francisc, care a transmis indirect și un mesaj Poloniei și politicienilor ei ultraconservatori, aflați în prezent în centrul unei dezbateri legată de noua legislație anunțată la Varșovia, referitoare la Holocaust.
Suveranul pontif a citat scrisoare Sf. Ioan-Paul al II-lea adresată în 1998 cardinalului Edward Idris Cassidy, la acea vreme președinte al Comisiei pontificale pentru dialogul cu iudaismul. Scrisoarea, cu un titlul „elocvent” după spusele Papei Francisc, sublinia „speranța ferventă a papei din Polonia ca memoria să-și poată juca rolul, o cât de necesar, pentru a pregăti un viitor în care nici un Shoah să nu mai poată surveni vreodată”.
Proiectul de lege anunțat în Polonia, susținut de ultraconservatorii
aflați la putere, care a stârnit o adevărată furtună mai ales printre oamenii politici și diplomații israelieni, ar urma să facă ilegală orice incriminare a polonezilor în crimele comise pe solul Poloniei și prevede pedepse judiciare pentru indivizii sau organizațiile ce ar „calomnia națiunea poloneză”. Folosirea unei expresii de felul „lagărele morții poloneze” ar conduce la o condamnare cu trei ani de închisoare sau cu o amendă substanțială.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki, care susține legea, declara într-un discurs pe 27 ianuarie, ziua eliberării lagărului de la Auschwitz-Birkenau, că vinovăția și responsabilitatea pentru Shoah ar reveni exclusiv germanilor. „O forță brutală și covârșitoare a distrus națiunea evreiască și o parte din națiunea poloneză. Aceasta era o o forță germană, iar noi trebuie să numim adevărul așa cum este: da, este da, și nu, este nu”.
Pe lângă conflictul diplomatic polono-israelian, în plină desfășurare, noua legislație poloneză a dat naștere și unor luări de poziții ale unor cunoscuți intelectuali europeni. Între ele, marți, se remarca aceea a profesorului de istorie a creștinimului, de la Universitatea din Geneva, Michel Grandjean. Opiniile sale, apărute în Tribune de Geneve, sub titlul „A muri în Polonia, într-un lagăr de exterminare”, merită citate.
„Cum se întâmplă adesea – notează profesorul Grandjean – voința de a legifera în materie de istorie disimulează, probabil, alte motive, care nu sînt recunoscute. Două din ele pot fi ghicite în acest caz. Primul, veleitatea Poloniei de a redeschide contenciosul despăgubirilor de război cu Germania; trebuie amintit astfel, din timp în timp și în contratimp, că toate crimele comise pe teritoriul polonez între 1939 și 1945 ar fi opera ocupanților și numai a lor.”
Drepții între Popoare ai Moldovei
„Al doilea, îl constituie, probabil, dificultatea polonezilor catolici de a recunoaște antisemitismul lor, înainte, în timpul și după Shoah. Acest antisemitism – semnalează profesorul de creștinism de la Geneva – nu a fost sistematic, așa cum o dovedesc numele celor 6700 de polonezi înscrise printre cele ale Drepților între Popoare. Dar el [antisemitismul] a fost real: pogromul de Jedwabne, în 1941, a fost clar făcut de polonezi, iar cel de Kielce, în 1946, nu are nimic de a face cu naziștii.”
„Pentru ce să recurgem la bâtă atunci când cineva folosește o expresie istorică nefericită?” – se mai întreabă prof. universitar de la Geneva, care dă un exemplu, și echivalent eventual, mai apropiat geografic de lumea occidentală. Dacă se spune că Jean Moulin a căzut între ghearele Gestapoului lionez în 1943, se comite o imprecizie terminologică, fiindcă Gestapo-ul lui Klaus Barbie nu era o instituție a Lyon-ului. Dar să ne imaginăm o clipă că o lege ar fi promulgată mâine la Paris care l-ar trimite în închisoare pe istoricul vinovat că a vorbit de «Gestapo lionez»: s-ar vedea că se ating, cum este cazul azi în Polonia, limitele tâmpeniei umane.”
Și profesorul Michel Grandjean încheie: „Doamenlor și Domnilor politicieni, din Polonia și de aiurea, nu vă mai amestecați să legiferați în materie de istorie: nu veți ajunge decît, întotdeauna, până la catastrofe intelectuale. Lăsați istoricii să-și facă meseria.”
