Unitatea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Germania e periclitată. Unii bagatelizează astfel de afirmaţii, încercînd să răspîndească iluzia unei armonii perfecte. Furtuna politică, provocată săptămîna trecută de alegerea candidatului liberal Thomas Kemmerich în funcţia de prim-ministru al landului est-german Turingia a ajuns la Berlin unde au şi căzut capete. Kemmerich a fost ales în landtag cu voturile deputaţilor creştin-democraţi, liberali şi celor din partidul xenofob, eurosceptic şi naţionalist-autoritar, Alternativa pentru Germania (AfD). De subliniat este faptul că deputaţii AfD nu au votat pe propriul lor candidat, ci tocmai pe cel al liberalilor, susţinut şi de creştin-democraţi. Adică, omul partidelor care în mod programatic au tot afirmat că o colaborare cu naţionaliştii autoritari este exclusă.
În urma scandalului provocat de această alegere, Kemmerich a anunţat că va demisiona. În prezent este însă prim-ministru interimar, fără a avea un cabinet. Şi liderul creştin-democraţilor din Turingia, Mike Mohrung, a anunţat că va demisiona.
Creştin-democratul Christian Hirte, responsabil din partea guvernului federal pentru problemele landurilor estice, în schimb, a fost demis de către executivul din Berlin. Fatală i-a fost o felicitare adresată lui Kemmerich. „Alegerea ta ca un candidat al forţelor de centru a demonstrat că cetăţenii din Turingia s-au debarasat de alianţa formată din Partidul Stîngii, cel social-democrat şi ecologist”, a scris Hirte pe Twitter, urîndu-i lui Kemmerich „mult succes”.
Imediat după ce a fost demis, fusese înlocuit cu deputatul creştin-democrat saxon, Marco Wanderwitz, care, de acum încolo, va răspunde de răsărit.
Hora demisiilor a cuprins şi conducerea Uniunii Creştin-Democrate. Şefa partidului, Annegret Kramp-Karrenbauer, care nu a reuşit să soluţioneze criza din Turingia, a anunţat că va renunţa atît la şefia partidului, cît şi la cea de candidată la funcţia de cancelar, la alegerile generale care vor avea loc anul viitor.
Această decizie dramatică a făcut vizibilă ruptura din interiorul Uniunii Creştin-Democrate. Scandalul din Turingia a înteţit conflictul între aripa pragmatică, reprezentată de Kramp-Karrenbauer şi Angela Merkel, şi cea a ultra-conservatorilor, reprezentată de aşa-numita Uniune a Valorilor (WerteUnion). Uniunea Valorilor se autodefineşte ca „mişcarea de bază a Uniunii Creştin-Democrate şi Uniunii Creştin-Sociale [bavareze]”. Totodată, îi reproşează lui Merkel atitudinea liberală faţă de migranţi şi că ar fi adoptat o linie stîngistă. Şi această grupare ultra-conservatoare s-a grăbit să salute alegerea ca premier a lui Kemmerich. Diferite voci din cadrul acestui grup s-au pronunţat într-un stil mai mult decît îngăduitor faţă de Alternativa pentru Germania, apăsînd pe pedala anti-comunismului. Asta, pentru a-şi motiva rezervele ideologice faţă de fostul prim-ministru din Turingia, Bodo Ramelow, un reprezentant al Partidului Stîngii.
Într-o directivă programatică, Uniunea Creştin-Democrată susţine că partidul nu va colabora nici cu Alternativa pentru Germania şi nici cu Partidul Stîngii. Această poziţie intransigentă a dat naştere unei dileme care complică ieşirea din criza politică în care se află acum partidul.
Vicepreşedinta organizaţiei creştin-democrate din landul Schleswig-Holstein, Karin Prien, a spus că partidul ar trebui să considere Alternativa pentru Germania drept un duşman politic, iar Partidul Stîngii - drept un adversar politic. În același timp, ea a sugerat ca la viitoarele alegeri ale unui prim-ministru, parlamentarii creştin-democraţi să nu fie supuşi disciplinei de partid. Asta ar însemna pentru Turingia, că unii dintre ei ar putea să voteze şi pe candidatul Stîngii. Dacă ar fi ales, acesta ar putea forma un viitor guvern împreună cu social-democraţii şi ecologiştii. Ideea nu e agreată la Berlin. Deocamdată, însă nimeni nu are vreo soluţie cum va putea fi depăşit blocajul din Turingia.
