Linkuri accesibilitate

Peste 300 de mii de persoane vor beneficia de majorarea pensiei minime (Dan Perciun/ PAS)


Deputatul PAS, Dan Perciun, președintele comisiei parlamentare pentru protecție socială, Chișinău, septembrie 2021.

De pe 1 octombrie intră în vigoare pensia minimă majorată la 2 mii de lei pe lună pentru stagiul complet de cotizare. Deputatul PAS, Dan Perciun, președintele comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate şi familie, a precizat – într-un interviu cu Europa Liberă – că la baza deciziei stă principiul că toți cei care au un stagiu complet de cotizare trebuie să aibă o pensie cel puțin la nivelul minimumului de existență. Aceasta este regula pe care noi vrem s-o punem la baza sistemului nostru de pensii. În condițiile Republicii Moldova, 75 la sută din toți pensionarii sunt sub acest plafon”.

Deputatul a precizat că „308 mii de pensionari au să-și vadă pensiile majorate și în total – 428 de mii de persoane au să vadă, în general, o creștere a veniturilor”.

Perciun a reamintit că majorarea pensiei de minime este și baza de la care se calculează o serie de alocații sociale, care vor crește acum. „În Republica Moldova de pensia minimă depind nu doar pensiile pentru limită de vârstă, depind și pensiile minime pentru dizabilitate, care la fel toate vor fi majorate destul de semnificativ.” Acestea vor crește „cu 600 de lei pentru dizabilitate severă, este de 891 și crește la 1.500, pentru dizabilitate medie – de la 831 la 1.400 și pentru dizabilitate accentuată 1.000 de lei o să fie acum”, a mai spus Dan Perciun, în interviul cu Europa Liberă.

Va crește și alocația pentru cei care nu se califică pentru o pensie de stat, de la circa 594 de lei, la 1.000 de lei pe lună.

De anul viitor, mai precis din aprilie 2022, indexarea pensiilor ar trebui să reflecte și creșterea economiei, nu numai să acopere sau compenseze pentru majorarea prețurilor. „Până acum indexările, începând cu 2017, au funcționat doar ca o compensare a pierderii puterii de cumpărare” a explicat deputatul Dan Perciun.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG