Linkuri accesibilitate

74 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste


Între anii 1941 și 1951 au fost trei valuri de deportări, iar istoricii apreciază că numărul total al deportaților basarabeni ar fi între 80 și 120 de mii. 
Între anii 1941 și 1951 au fost trei valuri de deportări, iar istoricii apreciază că numărul total al deportaților basarabeni ar fi între 80 și 120 de mii. 

La Chișinău au fost comemorate victimele celui de-al doilea și cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia, în zilele de 6-9 iulie 1949. Supraviețuitori ai deportărilor și oficiali au depus flori și au ținut un minut de reculegere la Monumentul „Trenul durerii” din fața gării feroviare din capitală.

„Am venit să depun flori în memoria surorii bunicii mele. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, Anastasia și Vasile Ciorbă din satul Jora de Jos au fost deportați, împreună cu cei patru copii mici, în Kazahstan. Când au revenit acasă, nu au mai găsit nimic. Mă rog să nu se mai întoarcă asemenea zile. Au avut de suferit foarte mult”, spune Sofia Godoroja Arnăut, care în fiecare an, pe 6 iulie, vine la monumentul din scuarul gării.

Tot azi, în Piața Marii Adunări Naționale a fost inaugurată expoziția „Basarabenii în Gulag”. Aici au fost aduse două vagoane asemeni celora în care au urcat în 1949 zeci de mii de basarabeni. Expoziția conține documente de arhivă, fotografii și lucruri ale deportaților - mărturii dureroase despre calvarul prin care au trecut victimele deportărilor staliniste.

„Mama mea, fiind o copilă de 11 ani, a urcat într-un asemenea vagon pentru vite. Bunica văduvă cu patru copii au fost deportați în regiunea Kurgan. În Siberia, la doar 11 ani, mama era paznic la vite. Peste un an, era ajutorul tractoristului. Imaginați-vă, o fetiță de 12 ani să facă o asemenea muncă”, povestește Elena Gâdilica Vladei.

Calvarul prin care au trecut deportații nu s-a sfârșit după ce au revenit acasă. „Când eram în clasa a III-a, la ora educativă, s-a dat exemplul că eu sunt fiică de culac și fac parte din categoria dușmanilor poporului. Mi-am luat geanta și am fugit cât mă țineau picioarele acasă”, rememorează Elena Gâdilica Vladei.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul sovietic a ridicat de la casele lor zeci de mii de țărani basarabeni. Au fost duși în Siberia, în lagăre de muncă forțată, iar averile lor au fost confiscate.

La acea operațiune au participat peste 4.000 de lucrători operativi ai Ministerului Securității de Stat al URSS, inclusiv din alte republici, peste 13.000 de ofițeri și soldați și aproape 25.000 de activiști de partid din Moldova sovietică. De asemenea, au fost mobilizate 4.000 de autovehicule, 30 de garnituri de tren cu 1.570 de vagoane pentru vite.

Între anii 1941 și 1951, au fost trei valuri de deportări, iar istoricii apreciază că numărul total al deportaților basarabeni ar fi între 80.000 și 120.000 de persoane.

  • 16x9 Image

    Eugenia Apostu

    Visul meu a fost să ajung la radio și am ajuns în 2008. Pe parcursul a 15 ani am combinat munca de la radio cu cea de la televiziune, iar în luna mai 2023 am venit la Europa Liberă, unde sunt reporteră pe domeniul drepturilor omului.

XS
SM
MD
LG