Linkuri accesibilitate

De ce vine vicepremierul rus Dmitri Kozak la Chișinău?


Întrevederea dintre Dmitri Kozak și Igor Dodon la Moscova din 29 ianuarie 2019
Întrevederea dintre Dmitri Kozak și Igor Dodon la Moscova din 29 ianuarie 2019

Vizita ar putea avea legătură cu negocierile dintre socialiști și democrați, care nu ar fi agreate de Moscova.

Se apropie data la care preşedintele moldovean Igor Dodon va trebui să ia o decizie importantă: fie numeşte un premier, dar asta doar cu condiţia că partidele parlamentare vor ajunge la o înţelegere, fie dizolvă Parlamentul şi declanşează alegeri anticipate. Pe acest fundal, şeful statului moldovean anunţă, de la Nur-Sultan, capitala kazahă, unde participă la un summit al Uniunii Economice Eurasiatice, o vizită la Chişinău la începutul săptămânii viitoare a vicepremierului rus Dmitri Kozak. Kozak este de aproape un an reprezentant special al Kremlinului pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu R. Moldova, dar nu a fost încă în R. Moldova în acest mandat. De ce a a apărut această necesitate acum, când situaţia politică de la Chişinău a intrat în linie dreaptă înaintea anticipatelor?

De ce vine vicepremierul rus Dmitri Kozak la Chișinău?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:47 0:00
Link direct


Solicitat de noi, consilierul prezidenţial pentru politică externă, Aureliu Ciocoi, ne-a spus că vizita nu este deocamdată confirmată, prin urmare nu ne poate da detalii despre agendă.

Anunţul că Dmitri Kozak va călători la începutul săptămânii viitoare la Chişinău a fost făcut de Igor Dodon pe Facebook de la Nur-Sultan, capitala kazahă, unde preşedintele participă la un summit al Uniunii Economice Eurasiatice. Igor Dodon a mai anunţat că vizita lui Kozak a fost convenită la o întrevedere a sa, în marginea summit-ului din Nur-Sultan, cu liderul rus Vladimir Putin şi că tot săptămâna viitoare, probabil după primirea la Chişinău a lui Kozak, ar urma să se vadă cu Putin din nou, la Forumul Economic Internațional din Sankt Petersburg.

Nu este exclusă aşadar posibilitatea, cred analiştii politici de la Chişinău, ca vizita lui Kozak să aibă legătură directă cu criza politică de la Chişinău.

Nicolae Negru, editorialist al „Ziarului Naţional”:

E posibil să fie un Narîşkin 2, e posibil să fie vorba de o negociere cu PD...

„E posibil să fie un Narîşkin 2, e posibil să fie vorba de o negociere cu PD, e posibil ca Kozak să ceară anumite garanții pentru formarea unei alianţe între PD şi PSRM. Cred că în asta vede Plahotniuc acum salvarea şi o să admită nişte concesii, care nu o să fie în favoarea R. Moldova.”

Anatol Ţăranu, analist şi fost ambasador moldovean în Rusia:

„Eu nu exclud că în relaţia pe care o are PD cu socialiștii şi care se consumă în subteran una din problemele-cheie e reglementarea politică în Transnistria. Tocmai de asta Dodon insistă ca în viitorul Guvern poziția de viceprim-ministru responsabil pentru reintegrare să aparțină socialiștilor.

Eu cred că aceasta e una din condiţiile Moscovei. Faptul că nu avem încă o coaliţie PD-PSRM s-ar putea datora nedorinței democraților de a accepta formula de reglementare propusă de Moscova. Şi Kozak acum vine ca să înţeleagă mai bine ce se poate face ca acest lucru să se întâmple. ”

Din momentul numirii sale în iulie 2018 în calitate de reprezentant special al Kremlinului pentru relațiile comerciale cu Republica Moldova, Dmitri Kozak nu a vizitat încă niciodată Chişinăul, doar l-a primit de mai multe ori pe Igor Dodon la Moscova. Ultima data, în ajunul alegerilor parlamentare, Dodon şi Kozak ar fi discutat la Moscova, cum o recunoștea însuşi Dodon, despre nevoia „liberei participări” la alegeri a locuitorilor regiunii transnistrene. Toată lumea a înţeles atunci că Dodon a încercat să se asigure de intervenția Kremlinului pe lângă liderii de la Tiraspol ca votul transnistrenilor să fie în favoarea socialiștilor la scrutinul parlamentar, ceea ce însă până la urmă nu s-a întâmplat.

Oricum, acel anunț al președintelui Igor Dodon ar arăta, la părerea observatorilor, că subiectele politice şi electorale nu au lipsit de pe agenda sa de discuţii cu Kozak, un demnitar rus asociat în primul rând la Chişinău cu problema transnistreană.

De această data, convingerea multora e că subiectul politic ar putea fi de fapt scopul de bază al vizitei lui Kozak. Mai ales că nu ar fi prima dată când Rusia ar admite astfel de intervenții directe în disputele politice din R. Moldova, pentru a sprijini formarea unei coaliții favorabile sie la Chişinău, spun analiştii.

Cazul pe care îl invocă ei e cel din 2010, când, în timp ce la Chişinău se coaliza o alianță de stânga, președintele Dumei de Stat, Serghei Narîșkin, venise la Chișinău pentru a oficializa acea coaliție dintre comuniști și PD, dar în ultimul moment s-a format totuşi o majoritate de centru-dreapta – Alianța pentru Integrare Europeană.

Acum se poate întâmpla exact invers, admit analiştii, s-au purtat negocieri pe dreapta pentru a se forma până la urmă o coaliție de stânga.

Rusia - au insistat vreme îndelungată experții - s-a opus ca socialiștii apropiați președintelui Dodon să facă alianță de guvernare cu Partidul Democrat al lui Vlad Plahotniuc. Necunoscuta acum e dacă această poziție a Kremlinului a suferit sau nu schimbări şi care ar fi prețul pe care îl va plăti R. Moldova pentru o eventuală înțelegere între socialiști şi democrați, o înțelegere care ar fi agreată de Rusia.

Previous Next

XS
SM
MD
LG