Șase din 10 femei din R. Moldova au fost supuse cel puţin unei forme de violență din partea soțului sau a partenerului. În mediul urban, 57% dintre femei, iar la sate 68% au devenit victime ale violenței, arată statisticile oficiale. Fenomenul ar putea fi contracarat mai eficient dacă Moldova ar ratifica Convenția de la Istanbul - primul document juridic la nivel înalt ce prevede o abordare unitară pentru prevenirea, investigarea și pedepsirea actelor de violență împotriva femeilor și violenței domestice, inclusiv prin urmărirea penală a infractorilor. Doina Dragomir, activistă a mişcării Occupy Guguţă şi a comunităţii WatchDog, explică într-un studiu de ce Moldova ar trebui să ratifice acest document, pe care l-a semnat încă în 2017.
Doina Dragomir: „Convenția de la Istanbul este cel mai important instrument care ajută femeile victime ale violenței domestice. La momentul de față, 46 de state au semnat-o și 36 au ratificat-o. Chiar dacă cadrul nostru normativ și de politici a suferit schimbări majore de-a lungul timpului, totuși experții arată și spun că noi avem foarte multe lacune și este necesar să avem o abordare mult mai aprofundată ca să rezolvăm această problemă. Din acest motiv este necesară ratificarea convenției. Deci o abordare atât de profundă și de exhaustivă nu este, pe moment acesta este cel mai eficient instrument.”
Europa Liberă: Moldova a semnat această convenție în 2017.
Doina Dragomir: „Exact!”
Europa Liberă: De ce întârzie ratificarea acestui document? Cum vă explicați?
Doina Dragomir: „Foarte bună întrebare. Noi tot ne întrebăm, deja de trei ani tot racordăm legislația noastră. Ministrul justiției, Fadei Nagacevschi, spune că noi suntem pregătiți, cadrul legislativ a suferit iarăși modificări, a fost creat un grup interministerial, care a adus modificări la Codul Penal și la Codul de Procedură Penală, deci noi suntem pregătiți să ratificăm convenția, însă din anumite motive se tot tergiversează acest proces, noi nu înțelegem de ce. Curios este faptul că mai multe state din Europa de Est trec prin aceeași situație ca și noi. De exemplu, Ucraina a semnat convenția în 2011, atunci când ea a fost adoptată de Consiliul Europei, și până acum ei n-au ratificat-o; Lituania în 2013 a semnat convenția și iarăși nu a ratificat-o; observăm că se tergiversează în Armenia, în Rusia la fel. Și principalul motiv este Biserica, în unele țări este vorba de Biserica Ortodoxă, în altele de Biserica Catolică, care diseminează niște informații false împreună cu alte grupuri ultraconservatoare. În 2018, dacă nu mă înșel, Uniunea Europeană a fost nevoită să înceapă o campanie de informare a publicului, o campanie în care încearcă să disemineze falsurile din jurul convenției. Deci se pare că este o campanie la nivel regional în Uniunea Europeană de a discredita convenția. Și atunci, Uniunea Europeană a venit cu un set de răspunsuri la toate miturile care circulă în jurul convenției.”
Europa Liberă: Acest document, convenția a stârnit controverse în special pentru că documentul operează cu noțiunea de gen, pe care cercurile conservatoare și religioase despre care ați vorbit le consideră cumva controversate, care ar lovi, după părerea lor, în valorile creștine, tolerând, bunăoară, căsătoriile între persoanele de același gen sau schimbarea genului persoanei. Aceleași argumente le-am auzit recent invocate de activiști ortodocși din Moldova. Dvs. spuneți că acestea sunt falsuri. De ce? Cum argumentați?
Suntem pregătiți să ratificăm convenția, însă din anumite motive se tot tergiversează acest proces, noi nu înțelegem de ce...
Doina Dragomir: „Nu doar eu zic că sunt falsuri, înșiși reprezentați ai Uniunii Europene, spuneam anterior că au venit cu acest material de răspunsuri care încearcă să disemineze falsurile din jurul convenției. Convenția nicidecum nu impune o noțiune a familiei sau nu încearcă să redefinească conceptul de familie, toate falsurile care sunt în jurul convenției pot fi foarte ușor demontate cu o simplă lectură a textului. Oamenii sunt manipulați prin faptul că nu cunosc, din ignoranță este ușor să fie manipulați.”
Europa Liberă: Ce angajamente și-ar lua Republica Moldova, dacă ar ratifica această convenție?
Doina Dragomir: „Convenția de la Istanbul are un mecanism de monitorizare a implementării prevederilor acesteia. Ea este constituită din doi piloni. Deci este vorba de un grup de experți independenți, GREVIO, și este vorba de Consiliul părților, format din reprezentanți ai statelor care au ratificat-o respectiv. Și aceste două mecanisme, acești doi piloni au să vină cu rapoarte de analiză, cu recomandări, se va face schimb de bune practici între țări. Acești doi piloni ne vor ajuta să prevenim violența față de femei și violența domestică, ne vor ajuta să pedepsim abuzatorii, chiar dacă femeile își retrag plângerile, pentru că la momentul actual dacă victima își retrage plângerea, atunci nu se mai continuă pedepsirea, deci cumva rămâne în impas chestia asta. Un alt punct-cheie al convenției este faptul că încearcă nu doar să vină ca un răspuns la violența față de femei, dar ea încearcă și să prevină, să ajute statele să implementeze sisteme educaționale care ajută la schimbarea comportamentului bărbaților. Aceste schimbări, aceste reforme încearcă să arate că este inacceptabil să lovești pe cineva.”
Europa Liberă: Dar, iată, la modul practic, ce instrumente ar oferi această convenție autorităților statului pentru a preveni violența împotriva femeilor, violența domestică?
Doina Dragomir: „Din momentul în care ratificăm convenția, noi vom fi nevoiți să creăm mai multe centre pentru victimele violenței domestice. Actualmente, noi avem prea puține centre și de asemenea lumea nu este informată, mai ales în sate. Respectiv, convenția ne-ar ajuta să facem mai multe campanii de informare pentru ca să ajungem în toate colțurile Moldovei. O altă chestie care ar veni în urma ratificării ar fi crearea centrelor de asistență pentru victimele abuzului sexual, despre care la noi dacă se discută, atunci este cu foarte multe tabuuri și cu un discurs foarte toxic. Convenția de la Istanbul ne-ar ajuta să discutăm despre hărțuirea sexuală la locul de muncă, despre care iarăși la noi nu se discută, de parcă ea nu ar exista. S-ar crea linii telefonice non-stop pentru asistența victimelor, centre de asistență juridică, psihologică, centre care ajută femeile victime ale violenței să-și găsească un job, le-ar ajuta să continue procesul de educație, pentru că de foarte multe ori, după ce sunt victime ale violenței, stigma din partea societății și rușinea, și toate acestea le împiedică pe femei să-și continue, de exemplu, procesul de învățământ. Deci, fenomenul violenței față de femei este atât de tare impregnat în societate și el are atât de multe consecințe, încât el trebuie contracarat. Am să vă dau un exemplu cu care m-am confruntat zilele trecute. O prietenă de a mea a fost abuzată fizic și psihologic, și economic de fostul ei soț. Când ea îmi povestea despre coșmarul prin care a trecut, eu îi spuneam că, uite, eu scriu textul acesta despre Convenția de la Istanbul și, încercând să o liniștesc cumva, îi spun că noi suntem aproape de ratificare și, dacă noi am fi ratificat convenția, atunci tu ai fi avut acces mai ușor la serviciile de asistență juridică, pentru că acum procesul acesta este destul de anevoios. Ea nu ar mai fi fost nevoită să aștepte atât de multe zile pentru ca poliția să se ocupe de cazul ei. Deci, ea a așteptat vreo două săptămâni până a fost contactată de poliție, ea fusese în seara cu pricina și depusese plângere, au trecut două săptămâni în care ea a trebuit să comunice cu agresorul, deci chestia asta s-a lungit foarte mult și trauma prin care ea a trecut... Eu cred că noi trebuie să rezolvăm această problemă și noi trebuie să ajutăm victimele, pentru că șase din 10 femei trec prin aceste coșmaruri. Un alt lucru care este foarte grav este faptul că nu toate femeile raportează, doar unele dintre femei raportează, noi nu cunoaștem cazurile care nu sunt raportate.”
Europa Liberă: De ce nu raportează? De frică? Care ar fi explicația?
Doina Dragomir: „Decizia de a nu raporta ar părea la prima vedere irațională. Totuși este curios faptul că decizia de a nu raporta este uneori alimentată de faptul că femeile nu au încredere în organele de poliție. De exemplu, polițistul ar putea să fie prieten sau să se cunoască cu abuzatorul și atunci este această frică, este neîncredere, este lipsă de cunoștințe la mijloc, cauză care le împiedică pe femei să se adreseze. Foarte multe femei se adresează întâi familiei, rudelor și după asta, când survin cazuri mai severe, abia atunci merg la poliție. Și oricum, rușinea și stigma și, uneori, învinuirea prin care trec ele în comisariatele de poliție le descurajează să se mai adreseze.”
Europa Liberă: De ce în Republica Moldova violența domestică, violența împotriva femeilor, inclusiv cea sexuală, rămân a fi subiecte tabuizate?
Doina Dragomir: „Stereotipul precum că femeia nebătută este ca și casa nemăturată este foarte adânc impregnat în societatea noastră. Când locuiești în Chișinău, când locuiești în oraș, lucrurile acestea par foarte departe de noi, când mergi la sat însă, lucrurile stau mult mai grav. Deci, violența față de femei este atât de normalizată și glumițele sexiste și toate stereotipurile și prejudecățile care normalizează acest lucru grav, care se întâmplă cu femeile, el este peste tot și din această cauză unele femei nu-și imaginează că lucrurile ar putea să fie altfel, să se întâmple altfel. Este un fenomen foarte complex, cred eu.”
Europa Liberă: Din experiența statelor care au ratificat această convenție, cum s-a schimbat acolo situația? S-au diminuat cazurile de violență? Ce schimbări, modificări au intervenit pe parcurs?
Doina Dragomir: „Bunăoară, în cazul Franței, Franța în 2014 a ratificat convenția și în 2015 a fost lansată o campanie masivă de informare a populației cu privire la hărțuirea sexuală în transportul public. Cifrele arătau că este un fenomen foarte grav și destul de prezent în societate și, respectiv, ei au realizat această campanie, victimele au fost încurajate să raporteze cazurile de abuz, de hărțuire sexuală, iar bărbații au fost încurajați să stopeze, să intervină atunci când sunt martori la astfel de cazuri. Dacă vorbim, de exemplu, de Suedia, în ultimul raport GREVIO, Consiliul Europei vine cu propunerea ca Suedia să pună mai mult accent pe protejarea femeilor migrante. Se pare că ei cumva au ignorat un pic acest subiect și atunci GREVIO vine cu recomandarea ca să se implementeze mai multe programe de sprijin și de prevenire a violenței față de femeile migrante, femeile rome; în cazul Portugaliei, GREVIO a recomandat autorităților să colaboreze mai intensiv cu organizațiile societății civile.”
Europa Liberă: Concluzia până la urmă ar fi că nu e suficientă doar ratificarea acestei convenții?
Doina Dragomir: „Da, cu siguranță, ratificarea Convenției de la Istanbul nu este un scop în sine. Ea este un instrument care ne ajută să luptăm cu violența față de femei, care ne ajută să identificăm împreună cauzele și împreună să eradicăm acest flagel. Deci, scopul Uniunii Europene este să creeze o societate fără violență, o societate în care dreptul la demnitate al fiecărui om este respectat. Rezultatele nu vin imediat, dar noi nu ne putem permite să mai tergiversăm, să mai așteptăm și să ne facem că fenomenul nu există.”
