Linkuri accesibilitate

Domenico STARNONE. Noduri


Domenico Starnone

Domenico Starnone Noduri
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:49 0:00
Link direct

De la Alberto Moravia la Elena Ferrante, ca să dau doar două repere, familia ocupă un loc aparte în proza italiană contemporană – exact ca în viaţă de zi cu zi! „Cel mai emoţionant roman al lui Domenico Starnone” (The New York Times), Noduri, Litera, 2018, se prezintă la rându-i ca „o meditaţie subtilă, uimitoare despre căsnicie, fidelitate, sinceritate şi adevăr” (Kirkus Reviews).

Moldova, Domenico Starnone, Noduri, august 2020
Moldova, Domenico Starnone, Noduri, august 2020

„Dacă ai uitat, distinse domn, îţi amintesc eu: sunt soţia ta”, asta da început în forţă a unei scrisori redactate de o femeie & mamă a doi copii părăsită, şi care-i pornită să-şi întoarcă soţul & tatăl copiilor ei, pe moment încurcat c-o studentă de 19 ani. Întreaga Cartea întâi se compune din fragmente epistolare ce pun în lumină drama de familie, iată-le în rezumat: „Plecând, ai distrus viaţa noastră cu tine. Ai distrus modul nostru de a te vedea, ceea ce credeam că eşti. (…) Astfel, acum, eu, Sandro şi Anna suntem aici, pradă sărăciei, unei absenţe totale a siguranţei, celei mai mari spaime, iar tu te distrezi cine ştie pe unde cu amanta ta”.

Dar abia în Cartea a doua, scrisă din perspectiva soţului („Trăim împreună de cincizeci şi doi de ani – un fir lung de viaţă făcută ghem. (…) Ea îmi organizează viaţa dintotdeauna fără s-o ascundă, eu dintotdeauna îi urmez instrucţiunile fără să protestez”), se arată de-a fir a păr toată tevatura, cu nenumărate răsturnări de situaţie – chiar dacă n-are nici un fel de remuşcări („…mă simţeam un amant lipsit de prejudecăţi”, şi ceva mai încolo: „Inauguram o formă nouă pentru relaţiile de iubire şi nu voiam să fiu unul care târăşte în casa unei tinere femei cu tot viitorul înainte moştenirea trecutului său cenuşiu”), bărbatul îşi face, primul, proces de conştiinţă, după tentativa Vandei de sinucidere („Distrusesem o existenţă, împinsesem o persoană tânără, care avea aceeaşi dorinţă ca şi mine de a se realiza pe deplin, să admită că nu mai ştie să trăiască”), dar nu se ducem baremi s-o vadă, şi nici nu-i scrie. Şi atunci vine lovitura de graţie a soţiei, acum de 76 de ani: „În mod sigur, pentru mine n-ai fost ceva unic, ceva intens. Mi-am îngăduit doar să mă consider o femeie adultă: viaţa în cuplu, sexul, copiii. Când m-ai părăsit, am suferit mai ales pentru ce sacrificasem zadarnic din mine pentru tine. Şi când te-am primit din nou în casă, am făcut-o doar ca să recapăt ce-mi luaseşi”.

…şi vine şi Cartea a treia, în care se face auzită vocea fiicei Anna, acum în vârstă de 45 de ani, mutând accentele: „Am învăţat un singur lucru de la părinţii noştri, că nu trebuie să faci copii” – dar nici ea nu are ultimul cuvânt, doar putere de sinteză: „Părinţii noştri ne-au dăruit patru scenarii foarte instructive. Primul: mama şi tata tineri şi fericiţi, copiii care se bucură de Grădina Paradisului; al doilea: tata îşi găseşte pe alta şi dispare cu ea, mama o ia razna, copiii pierd Paradisul; al treilea: tata se răzgândeşte şi se întoarce acasă, copiii încearcă să intre din nou în Paradisul terestru, mama şi tata demonstrează zilnic că e o strădanie inutilă; al patrulea: copiii află că Paradisul n-a existat niciodată şi că trebuie să se mulţumească cu Infernul.”

Noduri, 180 de pagini ale unui puzzle mobil ca un caleidoscop în mâinile unui puşti (din care categorie – prima, a doua, a treia sau a patra?).

10 august ’20

XS
SM
MD
LG