Aniversarea celor zece ani trecuți de la revolta tinerilor din 7 aprilie 2009 a prilejuit mai multe comentarii, evocări, interviuri, reconstituiri ale evenimentelor. Laitmotivul acestor intervenții e că Moldova „bate pasul pe loc”, „ne-am întors de unde-am plecat”, „suntem într-un cerc vicios”, „restaurația e în plină ofensivă”. Un deceniu care a debutat sângeros: asasinarea lui Valeriu Boboc în PMAN de către angajații Ministerului de Interne, moartea suspectă a altor cel puțin patru persoane, zecile de tineri molestați și torturați în comisariatele de poliție…
Republica Moldova s-a dovedit incapabilă să fructifice șansa deschisă de „revoluția Twitter”. Politicienii „pro-europeni” ajunși la putere prin sacrificiul tinerilor au eșuat în corupție și demagogie, au permis și unii chiar au participat la o nemaivăzută spoliere a avutului public.
„Dosarul 7 aprilie” este adânc îngropat. Torționarii din poliție, judecătorii „din iad” (cum li s-a spus) și șefii de la MAI, care au condus represiunea, au fost achitați și chiar avansați în rang, unii și-au dezvoltat afaceri profitabile. Identificarea celor care au orchestrat devastarea sediilor de stat pe 7 aprilie 2009 – președinția și parlamentul – se amână. Nimeni nu a avut interesul să se facă lumină, nici guvernanții, nici opinia publică. Un fost ministru al Justiției de la Chișinău sugera, cu niște ani în urmă, că adevărul despre 7 aprilie nu se va afla niciodată. Deocamdată, realitatea tinde să-i dea dreptate.
Neelucidarea evenimentelor din 7 aprilie, exonerarea făptașilor de orice răspundere penală a împins Republica Moldova sub control oligarhic, a transformat-o într-un paradis al hoților deveniți parlamentari. Zinaida Greceanîi, cea care, din postura ei de prim-ministru în aprilie 2009 amenința tinerii protestatari cu deschiderea focului, este propusă azi de Partidul Socialiștilor la funcția de spicher. În timp ce forțele politice pro-europene, cu adevărat reformatoare, se află în minoritate.
Dacă în ultimele săptămâni am trăit cu speranța că apelurile, invitațiile la dialog, vehiculate între diverse fracțiuni parlamentare, pot oferi măcar niște șanse teoretice pentru un început de schimbare, veștile de ieri au spulberat iluziile celor care considerau posibil un acord transpartinic pentru anularea sistemului mixt și votarea pachetului anti-oligarhic propus de Opoziția pro-europeană.
Niciun politician serios nu va dori să-și păteze numele printr-o asociere cu un partid pro-rus și antinațional...
PSRM a refuzat invitația Blocului ACUM și și-a lansat propriile condiții pentru formarea majorității parlamentare. Iar azi invită fracțiunile PAS și PPDA la negocieri, dar nu pentru anularea votului mixt, de pildă (o înțelegere fezabilă), ci „pentru formarea unei coaliții de guvernare”, păstrând aceleași condiții, ceea ce face imposibilă o asemenea întâlnire, pentru că niciun politician serios nu va dori să-și păteze numele printr-o asociere cu un partid pro-rus și antinațional.
Oferta socialiștilor, halucinant-restauraționistă, rimează perfect cu interesele Kremlinului. PSRM vrea limba rusă - limbă de comunicare, vrea neutralitate permanentă și puteri sporite pentru șeful statului, inclusiv trecerea SIS-ului în subordinea acestuia. Cere, de asemenea, ca președintele să poată controla politica externă și de securitate cu ajutorul a doi miniștri socialiști: de la Externe și de la Apărare.
Ministerul Apărării îndeosebi este de importanță strategică, întrucât, așa cum remarcau mai mulți observatori, ar permite rulajul militarilor ruși staționați în Transnistria prin Chișinău. În plus, un Minister al Apărării controlat de socialiști ar însemna blocarea tuturor programelor de cooperare ale Republicii Moldova cu NATO. Oferta PSRM nu conține nicio referire la nevoia de dezoligarhizare a statului, la lupta anti-corupție.
Dată fiind această „răsucire în front” a socialiștilor și a liderului lor informal Dodon, o televiziune a reluat fragmente din discursul lui Dodon rostit în Parlament în martie 2016, în care acesta se plângea că nicio inițiativă a socialiștilor nu a fost acceptată de majoritatea coordonată de PD, inclusiv demiterea procurorului general, și acuza lipsa de voință reformistă a puterii. Dodon declara tranșant: „Acest stat este un stat capturat de un singur partid, Partidul Democrat. Este un stat cu o guvernare oligarhică și vreau să vă promit că nu veți avea mult timp să mai stați în aceste fotolii!”
Prin contra-oferta sa PSRM a ales să întărească statul captiv, nu să lupte împotriva oligarhiei...
Aceste promisiuni nu se regăsesc azi în proiectul de guvernare al PSRM. De ce? S-au schimbat în bine lucrurile din 2016 până acum? Nici pomeneală. Pur și simplu prin contra-oferta sa PSRM a ales să întărească statul captiv, nu să lupte împotriva oligarhiei, așa cum se lăuda în campanie.
Coroborate – oferta socialiștilor și oferta lansată tot ieri de Partidul Democrat, intitulată „Pachetul Social pentru Moldova” –, lucrurile par să se îndrepte spre o alianță a PD-ului cu PSRM. De fapt, nefăcând reforme, șubrezind statul de drept, dar jucându-se de-a sperietoarea geopolitică în fața Occidentului, actualii guvernanți au ajuns într-o situație la fel de incomodă ca și socialiștii.
Alegătorii PSRM vor trăi neplăcuta revelație de a vedea că partidul lor se apropie de cei pe care Igor Dodon îi demasca în Parlament acum trei ani. Vor fi neplăcut surprinși și mulți dintre votanții PD: ei vor constata că guvernarea pro-occidentală a dlui Plahotniuc s-a aliat cu socialiștii anti-americani, care vin cu măsuri de rusificare și deschidere totală pentru propaganda de la Moscova.
O posibilă asociere a PD-ului cu PSRM nu va lăsa piatră pe piatră din agenda sa de rezistență față de Rusia, va deteriora și mai mult raporturile cu instituțiile europene, va bulversa dramatic relațiile cu România.
Și dacă oferta PSRM este greu de acceptat pentru PD – și sunt motive să credem că lucrurile așa stau –, atunci vom avea alegeri anticipate, în care PD-ul se va organiza mai bine (unii comentatori deja îl văd în ascensiune), iar socialiștii speră să-și păstreze cel puțin același număr de mandate. Nu le va fi ușor, pentru că au exclus din cerințele lor postelectorale lupta împotriva oligarhiei și pentru că ezită să denunțe sistemul electoral mixt.
Se spune că agenda PSRM este pusă la cale la Moscova. Va fi interesant să urmărim cum vor primi rușii această posibilă alianță a partidului lor – protejat și subvenționat – cu un „dușman” declarat al Rusiei, Partidul Democrat, al cărui lider se bucură de „atenția specială” a Procuraturii de la Moscova.
Unii analiști afirmă că dacă s-a developat o posibilă alianță între PD și PSRM (confirmată oportun și printr-un sondaj IMAS, în care 30% din respondenți sunt favorabili acestei coaliții), iar Blocul ACUM refuză să discute cu democrații, atunci tocmai Maia Sandu și Andrei Năstase se fac vinovați de împingerea PD-ului în brațele socialiștilor. Acești critici par să aibă tot atâta dreptate câtă dreptate au avut și cei care au îndemnat Blocul ACUM să inițieze un dialog cu PSRM pentru a vota pachetul de dezoligarhizare a țării.
Așadar, în pofida acestor opinii și apeluri ale unor activiști civici – unele doar naive, altele curajoase, „dezinhibate ideologic” și animate de bune intenții –, stânga pro-rusă și puterea oligarhică, adică cei care au colaborat, mai fățiș sau mai discret, înainte de alegeri, s-ar putea armoniza în numele unei guvernări „stabile, responsabile și eficiente”.
Ni s-a livrat un intermezzo în care Blocul ACUM a trebuit să vină cu variantele sale de reformă, să adreseze invitații tuturor deputaților „necontrolați de actualul regim” sau să invite în mod direct la discuții fracțiunea PSRM, riscându-și imaginea, pentru ca după toate aceste eforturi la orizont să se întrezărească „a patra cale”, cu sau fără alegeri anticipate. Va fi calea directă spre autoritarism, autarhie și sărăcie. Nu pentru ei, artizanii noii/vechii guvernări, ci pentru Republica Moldova.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
