Teatrul Tineretului din Piatra Neamț... Probabil că nu există teatru în România care să se fi adaptat mai bine numelui pe care-l are, în cazul de față, al Tineretului. Actorii, chiar și (puținii) trecuți de tinerețe, par să șteargă bariera vârstelor odată intrați în rol. Și dacă sunt ajutați și de un text cum este „Mamă, mi-am pierdut mâna!” de Maria Kontorovich (inspirat tradusă de Raluca Rădulescu) chiar că iese un bairam tineresc pe cinste, cu sclipici, mașini de fum, karaoke, supereroi, vodcă și ruffies, bullying, selfie-uri și orgii LIVE.
Mașka (Aida Avieriței) este o fetiță de șaisprezece ani pierdută într-o gubernie îndepărtată a Rusiei, care-și dorește să fie model, vedetă, Miss Moscova, cea mai tare din gașcă. Are haine haioase, așa cum trebuie să poarte fetele de gașcă: blugi rupți, hanorac verde fluorescent, sneakers șmecheri unul cu șiret roz, altul cu verde, părul prins neglijent și un mers ca la mine în cartier.
Toate acestea sunt o armură în spatele căreia se ascunde adevărata Mașka, fata îndrăgostită de băieți imaginari, fata căreia îi place să stea la amurg pe culme, să se uite la biserica din zare, să simtă mirosul teilor, să se umple de cer. Și, desigur, să aibă reverii cu Starman (Dragoș Ionescu), supereroul copilăriei cu care străbate cerurile ca Superman cu Lois Lane. Lui îi spune gândurile ei secrete: vrea să fie vedetă, să ajungă la Moscova, să fie cea mai cea, să fie nemuritoare. Dar pentru asta trebuie mai întâi să răzbească în viața de zi cu zi.
Mama ei (Sabina Brândușe) este o văduvă muncită, fără mari fantezii, om sub vremi periculoase și grele, care nu are vreme pentru fanteziile fetiței pe care le consideră prostești, periculoase. Ar trebui educată cu palma, e sfătuită la o masă în familie, între sarmale și cinzeci de țuică. Doar așa va ajunge să se împlinească în viață așa, ca ei. Mama ei o mai scarmănă, dar are altele de făcut. Pe când avea ea însăși șaisprezece ani o năștea pe Mașka după un romanț de amor pe care familia nu contenea să-l boscorodească (soțul având cusurul esențial că murise). Însă acest copil făcut din pripă i-a dat un scop imediat și un reper în haosul vieții cotidiene. O viață banală, ordinară, în care singurul orizont îndepărtat este televizorul. Trebuie să te străduiești mai mult, îi spune stereotip fetiței sale. Uite chiar și niște handicapați reușesc să fie modele, să aibă o viață ieșită din comun, să fie o inspirație. Nick Vujicik, de pildă (speaker motivațional care s-a născut fără mâini și picioare, o afecțiune rară numită tetra-amelie) sau fata cu sindrom Down din American Horror Story, cum au reușit ei să ajungă acolo sus, să fie urmați și admirați de milioane? Ce au ei și tu nu?- o cicălește mama ei.
Dar și Mașka visează să ajungă departe. Vrea să se angajeze într-un McDonalds să facă hamburgeri în care să scuipe ca să-și bată joc de clienți. Sau vrea să fie top model ca să o facă de rușine pe Katia ( Cristina Mihăilescu) o blondă planturoasă din gașca ei, care se pregătea mergând ore în șir cu cărți pe cap să spargă ușile la concursurile de frumusețe din Moscova.
Avea și Mașka o carte, „Roșu și negru”, însă tanti Sveta (Cătălina Ieșanu) i-o zvârle mereu când o vede citind. Tanti Sveta este marea preoteasă a sexului. Și-a luat un nou vibrator să-și proclame independența față de bărbați, poartă haine provocatoare, este toată numai creme și rujuri, o femeie superioară, o amazoană. Va face femeie din ea să-și rupă bărbații gâtul uitându-se după ea. În primul rând, hainele. Hainele alea franjurate și pestrițe trebuie aruncate. Să poarte ceva trendy, să-și dea cu un ruj strident, să meargă mai șmecher, nu ca o golancă..
Sub atenta supraveghere, Mașka eclozează din vechiul înveliș. Speră ca astfel, să avanseze în ierarhia haitei, să devină femelă alfa, așa cum e Katia. Are o experiență sexuală promiscuă după ce un băiat din gașcă cu care rămâne singură la o petrecere o îmbată cu un cocktail de șampanie cu ruffies. Pierdea virginității, chiar dacă o face să plângă, îi deschide alte perspective și, consideră ea, îi adaugă autoritate suplimentară. Caută fete mai vulnerabile ca ea să se dea mare: bea vodcă, le dă din țigările bunicii (Loredana Grigoriu), le arată cum trebuie să meargă o doamnă pe tocuri stiletto.
Dar nu este suficient pentru a căpăta respectul găștii, pentru a fi iubită. Vrea să fie iubită de toată lumea, chiar și de Katia care e principalul obstacol, i se pare, în calea fericirii, în calea succesului, în calea iubirii. Se laudă cu mulții iubiți (doar trei, o corectează ironic una dintre amicele ei) apoi le arată ea cum merge cu adevărat o femeie împlinită, cum o învățase tanti Sveta. Katia transmite LIVE pe telefon doar pentru a o face de râsul Internetului punându-i piedică și scoțându-i din sutien cele două șosete îndesate să dea volum și consistență. După această umilință, Starman își face pentru ultima dată apariția.
Dar Mașka e supărată pentru că nu înțelege de ce, fiind așa bună (mai bună ca oricine, bașca nemuritoare), nu este iubită de toată lumea. Speranța ei este că va găsi ușa verde de pe strada Vișinilor, o ușă în spatele căreia se afla altă lume cu alte dimensiuni, acolo va găsi fericirea. Însă în spatele ușii verzi este calea ferată. Ideea, coaptă de mult, că trebuie să răzbească, că indiferent de obstacole, de limitările corporale, va fi mai presus de toată lumea și, deopotrivă, va fi iubită, o face să se decidă că trebuie să renunțe la o mână căci cu un singur picior nu se poate perge pe catwalk. Așa se va distinge între toți și toate, drept cel mai bun și curajos și frumos și inteligent top model cu o singură mână din lume. Va spune că a căzut pur și simplu, că a fost un accident. Singura ezitare e ce mână să sacrifice: stânga, dreapta? Stânga ar fi fost mai simplu, Mașka era dreptace. Însă dreapta are semnificații mai profunde și obstacolele adaptării la o viață fără acea mână ar fi fost chiar mai mari și de mai mare răsunet în paginile marilor reviste de modă.
Va face acest sacrificiu pentru o viață mai bună. Mai bună? Într-o lume preocupată de propria imagine sau prinsă în rețele de grup unde primează criteriile fizice, handicapul individual era irelevant ba chiar dezgustător și de evitat. Mama ei încearcă să o trateze ca pe un om normal, gașca n-o mai cunoaște. Merge la liceu la banchet, dar nimeni n-o bagă în seamă. Nici chiar Starman care se dovedește a fi un... un individ oarecare (coleg? profesor?) de care-și agățase subconștient fanteziile. Sburătorul ei. Departe de a o individualiza, handicapul o scufundă și mai mult într-o lume a handicapurilor emoționale sau sociale, când nu e pur și simplu o lume indiferentă, ostilă. În spatele ușii verzi era o altă ușă, încuiată.
Așadar, o piesă cumva moralizatoare, pe alocuri supărător-didactică, despre efectele unei vieți debusolate la marginea societății, sub influența nocivă a unor adulți iresponsabili și sub presiunea sociopată a grupului. Și e posibil ca, fără însuflețirea și talentul actorilor de la Teatrul Tineretului (Aida Avieriței și Cristina Mihăilescu merită cu prisosință mențiuni speciale), fără punerea în scenă a lui Alexandru Mâzgăreanu, fără acrobațiile (chiar așa!) cuplului Mașka/Starman, textul Mariei Kontorovich să nu fi fost mai mult decât o piesă de moravuri despre declasare, automutilare morală, sufletească și, în cele din urmă, fizică a eroinei principale. Cu doar câteva zile înainte de a fi prezentat pe scena Sălii Majestic a Teatrului Odeon, în cadrul Festivalului Național de Teatru, spectacolul a fost premiat de juriul adolescenților la Festivalul TEEN-FEST 28 septembrie- 7 octombrie) organizat de Teatrul Excelsior, la București.
„Mamă, mi-am pierdut mâna!”
Teatrul Tineretului - Piatra Neamț
REGIA: Alexandru Mâzgăreanu
DECORUL: Romulus Boicu
COSTUMELE: Alexandra Mâzgăreanu
MUZICA: Alexandru Suciu
ACROBAȚII: Marian Peter
DISTRIBUȚIA:
Mașka:Aida Avieriței
Kostia, Vladik, Mișka, Un băiat: Emanuel Becheru
Starman:Dragoș Ionescu
Katia: Cristina Mihăilescu
Dașa: Cătălina Bălălău
Sașka, Ania: Corina Grigoraș
Mama: Sabina Brândușe
Tanti Sveta: Cătălina Ieșanu
Bunica: Loredana Grigoriu
Nenea Fedea, Bunicul: Tudor Tăbăcaru
Tanti Olga: Gina Gulai
Nenea Luca: Dan Grigoraș
Petea, un băiat: Florin Hrițcu
