Când diplomația este desconsiderată: arestarea membrilor Legației României la Petrograd, 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918
Schimbările politice și ideologice de la Petrograd au afectat într-un mod radical situația internă a Rusiei. În privința politicii externe, noul guvern bolșevic – nerecunoscut de guvernele Aliate – a fost nevoit să se replieze, să se adapteze din motive tactice. Forțele sale erau prea slabe pentru a face față și adversarilor interni, și celor din afară. Prin încheierea armistițiului și prin negocierea păcii cu Centralii, Lenin și apropiații săi încercau să câștige timp în vederea consolidării propriei puteri.
Deși România nu era reprezentată la negocierile de la Brest-Litovsk, dintre Puterile Centrale și Rusia, situația ei a fost invocată uneori. Germanii erau interesați de scoaterea României din război. La 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1917, au avut loc discuții în acest sens, la Brest-Litovsk, între generalul Max Hoffmann, din partea Înaltului Comandament German, și Lev Troțki, din partea rusă. Troțki a susținut că guvernul de la Petrograd nu avea mijloace pentru influențarea comandamentului român. Hoffmann a venit cu soluții, și anume trimiterea unor agenți de încredere în rândurile trupelor române, arestarea membrilor Legației României în capitala rusă, luarea de măsuri privind anihilarea regelui și a structurilor de comandă ale Armatei Române. Agenții care aveau să fie trimiși în Armata Română urmau să fie plătiți din fondurile unor bănci germane. Supravegherea acestor persoane revenea unui german, care se ocupa de supravegherea atașaților militari Aliați în Rusia.
Imediat după această discuție, Troțki a trimis o telegramă guvernului de la Petrograd. Erau invocate acțiunile românilor contra Diviziei 49 ruse, lipsirea acesteia de posibilitățile de aprovizionare, dezarmarea unui regiment, precum și arestarea unor ofițeri austrieci invitați ai rușilor. Drept măsură de retorsiune, Troțki cerea arestarea imediată a Legației României la Petrograd și a misiunii militare românești, precum și adresarea unui ultimatum guvernului de la Iași, în vederea încetării acțiunilor contra rușilor.
Chiar în ziua de 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918, guvernul de la Petrograd – sub semnătura lui Lenin, N. Krîlenko, comandantul-șef al armatelor ruse, și N. Podvoiski, comisarul pentru Afaceri Militare – a trimis o notă guvernului român, în care erau preluate ideile lui Troțki. Erau invocate abuzurile trupelor române contra trupelor ruse, ignorarea modelului electiv al acestora, confiscarea furajelor, dezarmarea și trimiterea în spatele frontului a unor unități ruse din Divizia 49, reținerea unor ofițeri austrieci aflați în zona de front deținută de ruși. Se solicita eliberarea celor arestați, pedepsirea celor vinovați și garanții că asemenea fapte nu aveau să se mai producă. Nota se încheia pe un ton amenințător. Dacă nu se primea un răspuns în 24 de ore, guvernul de la Petrograd urma să considere că era vorba de o nouă ruptură în relațiile româno-ruse, putând recurge la măsuri militare severe.
Constantin Diamandy, ministrul României la Petrograd, aflase încă de la mijlocul zilei de 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918, de la Francis Lindley, ambasadorul Marii Britanii, despre telegrama trimisă de Troțki, de la Brest-Litovsk, care privea arestarea sa, a personalului diplomatic, consular și a misiunii militare românești. Deși i s-a propus să se adăpostească la ambasada britanică, pentru a se proteja, Diamandy a refuzat. Nu putea să-și părăsească postul, nu-i putea abandona nici pe membrii Legației, și nici pe cei ai coloniei românești. Joseph Noulens, ambasadorul Franței la Petrograd, preluase chiar în ziua de 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918, de la Diamandy, un geamantan plin cu documente importante și bani, pentru a le păstra la ambasadă.
Lenin a semnat un ordin, în numele guvernului său, prin care dispunea arestarea și depunerea în fortăreața Petropavlovsk (Petru și Pavel) a ministrului României, Constantin Diamandy, împreună cu tot personalul diplomatic, consular și cu misiunea militară română. În seara zilei de 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918, soldați ruși înarmați au pătruns în clădirea Legației României le Petrograd și i-au reținut pe ministrul C. Diamandy și pe alți oficiali români aflați în interior. Unii dintre cei vizați au fost arestați în locuințele lor. Era o violare a principiului extrateritorialității, element esențial în relațiile diplomatice între entități statale suverane.
În bastionul Trubețkoi din fortăreața Petropavlovsk au fost depuși: Constantin Diamandy, colonelul Palada, șeful misiunii militare românești, comandorul Drăgănescu, Zarifopol, secretar al Legației, locotenentul Craiu și Johann Madison, un baltic, cetățean rus, curierul Legației. A doua zi avea să li se alăture D. Arion, primul secretar al Legației, care se prezentase singur la fortăreața-închisoare, din solidaritate cu colegii săi. Nu au fost reținuți toți românii aflați cu treburi pe lângă Legația din Petrograd, ci doar cei care aveau funcții.
În timp ce încă se găsea în sediul Legației, Diamandy reușise să scrie un bilet, în franceză, adresat ambasadorului Franței, Noulens, prin care îl înștiința că fusese arestat și urma să fie dus la fortăreața Petru și Pavel. Printr-o ordonanță, înscrisul a ajuns la destinație. Chiar în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie/13 spre 14 ianuarie, Noulens l-a înștiințat pe David Rowland Francis, ambasadorul SUA, decanul Corpului Diplomatic în capitala rusă, despre reținerea lui Diamandy. Noulens și Francis s-au întâlnit și au convocat pentru a doua zi o întâlnie a tuturor reprezentanților diplomatici aliați și neutri.
Întâlnirea a avut loc la ambasada Statelor Unite ale Americii, în dimineața zilei de 1/14 ianuarie 1918. Și reprezentanții aliați și cei neutri și-au manifestat indignarea față de arestarea unui ministru aflat la post. A fost redactată o notă colectivă, semnată de toți șefii misiunilor diplomatice. Guvernul rus era efectiv somat să-l elibereze pe Diamandy. De asemenea, s-a decis ca toți ambasadorii să se prezinte in corpore la Lenin, ceea ce s-a și întâmplat în după-amiaza aceleiași zile.
Lenin i-a primit în sediul guvernului, la Institutul Smolnîi, din Petrograd. Deși Lenin și adjunctul ministrului de Externe, Zalkind, au încercat să insiste asupra conflictului dintre trupele ruse și cele române în Basarabia și Moldova, ambasadorii au refuzat să intre în acest joc. Pentru ei era importantă eliberarea colegului lor.
A fost înaintat și un aide mémoire, semnat de ambasadorii a 20 de state: Statele Unite ale Americii, Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia, Serbia, Belgia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Elveția, Danemarca, Siam [Thailanda], China, Argentina, Grecia, Brazilia, Persia [Iran], Spania și Olanda. Solidaritatea semnatarilor cu Diamandy era explicit afirmată.
Chiar Lenin avea să admită că arestarea unui ambasador nu era prevăzută în vreun tratat diplomatic și nu exista nici în cutumele diplomatice. Arestarea fusese făcută, potrivit șefului guvernului de la Petrograd, în circumstanțe excepționale. Rușii au insistat asupra faptului că trupele lor din România ar fi fost agresate de români, că oamenii lor ar fi fost dezarmați, că structurile de conducere ale unor unități ar fi fost arestate.
Reprezentanții diplomatici ai țărilor aliate și ai celor neutre au protestat cu fermitate față de arestarea lui C. Diamandy împotriva violării principiilor dreptului internațional. Ei au aminințat că în cazul în care reprezentantul României nu era eliberat imediat, exista posibilitatea ca membrii corpului diplomatic să plece din Petrograd, unde nu mai exista siguranță. Retragerea ambasadorilor din capitala rusă putea fi o lovitură nedorită pentru Lenin și guvernul său. Intervenții au avut mai ales David R. Francis (SUA), Joseph Noulens (Franța), Jules Destrée (Belgia) și Miroslav Spalajkovič (Serbia). Cu toții au fost foarte categorici. Cel din urmă a fost patetic și a folosit un vocabular care ieșea din tiparele uzuale ale diplomației, cu accente dure la adresa guvernului condus de Lenin. Reacția Corpului Diplomatic din capitala rusă avea să devină publică, jucând un rol în schimbarea atitudinii autorităților ruse.
Personalul Legației României la Petrograd a fost eliberat în dimineața zilei de 2/15 ianuarie 1918, printr-un ordin semnat de Lenin. Inițial, în ordinul de eliberare i se cerea ministrului Diamandy să intervină pe lângă guvernul de la Iași pentru eliberarea bolșevicilor ruși care erau arestați în România. Diamandy a refuzat, spunând că punerea lui în libertate nu putea fi condiționată, că nu putea trata chestiuni politice ca prizonier, că nu avea căderea de a cere propriului guvern ce să facă.
În momentul eliberării, Diamandy a fost așteptat de Noulens, ambasadorul Franței. Ulterior, reprezentantul României s-a întâlnit și cu Francis, ambasadorul SUA. Reținerea membrilor Legației României se dovedise un episod important nu doar pentru relațiile bilaterale româno-ruse, ci și pentru relațiile internaționale. Însă disputele dintre Rusia și România erau departe de a se fi încheiat.
