Ruperea relațiilor diplomatice dintre Rusia Sovietică și România, 13/26 ianuarie 1918

Confruntările militare din Moldova de la vest de Prut, intrarea trupelor române în Basarabia și luptele cu trupele ruse bolșevice au determinat autoritățile de la Petrograd să adopte o atitudine mai dură față de guvernul de la Iași. La 13/26 ianuarie 1917, Sovietul Comisarilor Poporului al Republicii Ruse a hotărât ruperea relațiilor diplomatice cu guvernul de la Iași, membrii Legației și reprezentanții autorităților române urmând să fie expulzați. Tezaurul României, depus la Moscova în 1916-1917, era confiscat, sub pretextul că devenise „intangibil pentru oligarhia română”, sovieticii asumând păstrarea sa și promițând restituirea ulterioară către poporul român. O prevedere îi era rezervată generalului Dmitri Șcerbacev, șeful nominal al trupelor ruse de pe frontul românesc, care era declarat „dușman al poporului” și în afara legii.

Comisariatul Afacerilor Străine de la Petrograd a somat Legația României și Misiunea Militară, la 15/28 ianuarie 1918 (alte surse indică data de 22 ianuarie/5 februarie), să părăsească teritoriul rus în termen de zece ore. Românii – 75 de oameni, dintre care aproximativ 20-25 de soldați și marinari – au fost urcați într-un tren și apoi trecuți în Finlanda. Au nimerit în plin război civil, care opunea gărzile albe celor roșii. În cele din urmă, la 27 ianuarie/9 februarie 1918, românii au ajuns la Stockholm. De acolo, făcând un larg ocol prin Marea Britanie, Franța, Elveția și Austro-Ungaria (armistițiul și apoi pacea separată făcuseră posibilă tranzitarea Imperiului), aveau să ajungă în România

Ruptura din ianuarie 1918 a creat practic o stare de război între Rusia și România, chiar dacă nu declarată în mod explicit. Această situație avea să rămână valabilă între cele două părți pentru următorii 16 ani. Tezaurul României nu a fost restituit decât în parte în anii 1935 și 1956 , și anume arhive istorice, acte de proprietate, registre contabile ale unor bănci, o mică sumă de lei din timpul războiului, o colecție numismatică, tablouri, gravuri, desene, obiecte bisericești etc. Însă aurul (lingouri și monede diverse), titlurile bancare și bijuteriile reginei nu au fost înapoiate României niciodată. Această situație a provocat discuții oficiale româno-ruse ciclice, precum și dezbateri publice nesfârșite. Refuzul Kremlinului de a restitui tezaurul nu a făcut decât să alimenteze neîncrederea românilor față de Rusia, oricum tradițional foarte ridicată.

Conducerea bolșevică a Rusiei constituise o Comisie pentru Lichidarea Contrarevoluției Române, compusă din 11 membri, între care Gheorghi Cicerin (care îndeplinea și funcția de președinte), Cristian Racovski, Mihail Gheorghiu Bujor, Mihail Mihailovici Brașevan etc. Comisia era subordonată Consiliului Comisarilor Poporului. Protocolul ședinței Sovnarkom din 15/28 ianuarie 1918 conține o anexă, Către Consiliul Comisarilor Poporului. Raportul Comisiei pentru Lichidarea Contrarevoluției Române. Textul privea situația din Moldova (de la vest de Prut) și Basarabia. În vederea înăbușirii „contrarevoluției române”, Comisia amintită a propus crearea, la Chișinău, a unui Colegiu Autonom Superior Ruso-Român pentru Problemele Românești și Basarabene. Acesta urma să fie format din reprezentanți ai organizațiilor locale probolșevice, în mod explicit Rumcerod, sovietele dintre Basarabia și din Chișinău, Partidul Social-Democrat din România (teritoriul ocupat și Moldova) etc. Comisia recomanda ca în Colegiu să intre mai mulți militanți din România, Basarabia și Rusia: Cristian Racovski, Mihail Gheorghiu Bujor, Mihail Mihailovici Brașevan, Viliam Bernardovici Spiro, Aleksandr Konstantinovici Voronski, Fedor Ivanovici Kulea (Poleanski) și Anatoli Grigorievici Jelezniakov.

Colegiului Autonom Superior urmau să i se aloce cinci milioane de ruble, din fondurile guvernului rus. În aceeași zi de 15/28 ianuarie 1918, Lenin a pus o rezoluție pe documentul prezentat mai sus, prin care dispunea ca lupta împotriva contrarevoluției din România să fie susținută cu resurse românești confiscate. Cele cinci milioane de ruble alocate acestui scop urmau să fie luate din tezaurul românesc aflat la Moscova; se considera preferabil ca un milion să fie dat în bancnote românești. Un detașament de marinari și soldați avea să fie trimis, sub comanda lui Jelezniakov, cu misiunea de a gestiona fondurile necesare trupelor ruse de pe frontul românesc și flotei ruse a Mării Negre.

Bolșevicii erau preocupați de susținerea unei schimbări „revoluționare” în România – în teritoriul neocupat al Moldovei – și în Basarabia. A fost realizat chiar un proiect de decret, anexat la un alt protocol al ședinței guvernului Lenin, din 18/31 ianuarie 1918. Guvernul de la Petrograd saluta înființarea „Guvernului Socialist Româno-Basarabean al Sovietelor”, cum era numit, și punea la îndemâna acestuia tot aurul și toate bunurile guvernului român de la Iași care se aflau pe teritoriul Rusiei. Miroslav Spalajković, reprezentantul diplomatic al Serbiei în capitala rusă, a trimis o telegramă către guvernul său, la 23 ianuarie/5 februarie 1918, în care descria cele întâmplate cu membrii Legației românești la Petrograd. Printre altele, el atrăgea atenția că bolșevicii plănuiau provocarea unei „revoluții” în România, în urma căreia această țară să formeze împreună cu Basarabia „o republică română unică”, în cadrul Republicii Federative Ruse. Însă evenimentele aveau să se desfășoare într-un mod diferit față de planurile radicalilor ruși și români.

Luptele românilor cu trupele ruse bolșevice în Basarabia, ianuarie-februarie 1918

Ruperea de către guvernul de la Petrograd a relațiilor diplomatice cu guvernul de la Iași s-a produs în aceeași zi – 13/26 ianuarie 1918 – cu pătrunderea primelor trupe române, din Divizia 11 infanterie, în Chișinău. Trupele ruse bolșevice nu au opus nicio rezistență în capitala Republicii Democratice Moldovenești, ci au preferat să se retragă spre Bender/Tighina O defilare a trupelor generalului Ernest Broșteanu a avut loc în oraș la 14/27 ianuarie 1918, însă fără participarea vreunui oficial oficial basarabean.

Unități din Divizia 11 infanterie au ocupat și Benderul la 20 ianuarie/2 februarie 1918, după ciocniri cu trupele ruse, capturând mari depozite cu materiale de război și feroviare. Luptele nu au încetat decât pentru scurt timp, un contraatac prin surprindere al rușilor ducând la reocuparea orașului de către aceștia, în noaptea de 22/23 ianuarie (4/5 februarie) 1918. Întărite cu unități din Divizia 11 infanterie și Divizia 2 cavalerie, trupele române au reocupat localitatea, la 25 ianuarie/7 februarie 1918, obligându-i pe ruși să se retragă dincolo de Nistru, după ce ambele părți au avut morți, răniți și dispăruți/prizonieri. O grupare românească a traversat râul, la 27 ianuarie/10 februarie 1918, și a ocupat pentru o perioadă localitatea Dubăsari.

Divizia 1 cavalerie a ocupat Bălțiul, la 23 ianuarie/5 februarie 1918, după unele ciocniri cu detașamente ruse și moldovenești, apoi Soroca, la 1/14 februarie 1918. În același timp, la sud de Chișinău, între 18-21 ianuarie/31 ianuarie-3 februarie 1918, Divizia 2 cavalerie a dezarmat mai multe regimente ruse de infanterie. Soldații ruși din componența acestora au fost trecuți dincolo de Nistru, iar basarabenii au fost trimiși acasă.

În sudul Basarabiei, la 11-12/23-24 ianuarie 1918, Divizia 13 infanterie a ocupat orașele Reni, Cahul și Bolgrad. După 21 ianuarie/3 februarie 1918, în zonele Cahul, Taraclia, Bolgrad și Ismail s-au înregistrat ciocniri între trupele române și cele ruse. Bătălia cea mai importantă avea să se dea în intervalul 27 ianuarie-3 februarie/9-16 februarie 1918, la Vâlcov, în apropierea vărsării în mare a brațului Chilia, unde era o importantă forță rusă de marină. Ambele tabere au utilizat trupe de marină și de uscat, vase de luptă și artilerie, înregistrând pierderi. După ce românii au reușit să obțină controlul asupra legăturii terestre către Cetatea Albă, rușii s-au îmbarcat pe nave și au plecat spre Odesa și Sevastopol. Trupele române aveau să ocupe Cetatea Albă la 23 februarie/8 martie 1918.

Până la sfârșitul lunii februarie/începutul lunii martie 1918, trupele române preluaseră controlul asupra celei mai mari părți a Basarabiei, excepție făcând partea de nord, zona Hotin, ocupată de austro-ungari. Și la Tighina/Bender, și la Vâlcov, de partea rușilor au luptat și detașamente formate din socialiști, soldați dezertori și muncitori români, din „batalioanele revoluționare”, constituite de „Comitetul Militar Revoluționar Român” de la Odesa. Puțin cunoscute, aceste structuri politice și militare merită însă o atenție specială.