COP26 (Conference of the Parties, 31 octombrie – 12 noiembrie), la Glasgow, în Scoția, este Conferința Organizației Națiunilor Unite (ONU) dedicată încetinirii sau opririi încălzirii planetare. Prima conferință anuală internațională de acest tip a avut loc în 1995; de aceea anul acesta este: COP26.
Tocmai pentru a evita ca evenimentul, de dimensiuni planetare (la el participă 200 de țări), să fie deturnat de gâlceava franco-britanică în jurul pescuitului, Emmanuel Macron și Boris Johnson s-au întâlnit ieri într-un „strict tête-à-tête” tensionat, în marginea summitului G20, la Roma, al celor 20 de națiuni cele mai industrializate, inclusiv China și Rusia. Care summit, cum se știe, s-a încheiat cu o declarație comună destul de complezentă, ce include însă un angajament de compromis privind schimbările climatice. Șefii de stat și de guvern ai celor mai dezvoltate 20 de țări din lume s-au angajat să limiteze încălzirea globală la 1,5 grade Celsius... dar nu au explicat cum vor ajunge la asta în mod concret.
Cotidianul din Roma La Repubblica îl citează pe premierul italian Mario Draghi, care clamează că summitul G20 «è stato un successo». A lipsit însă de la Roma principalul poluator mondial – China, la fel cum a lipsit și Vladimir Putin, care a cerut, prin video de la Moscova, recunoașterea internațională reciprocă a certificatelor de vaccinare. Dar, cum o constată în Anglia săptămânalul duminical The Observer, rușii evită acasă la ei să se inoculeze cu Sputnik și preferă, pe cât se poate, să se îndrepte spre Vest pentru vaccinare.
Presa rusă, Moldova și Maia Sandu
Presa rusă acordă de altfel doar un interes moderat acestei vânzoleli planetare în legătură cu dereglarea climei. KommersantЪ, unul din principalele ziare de opoziție, rezumă lucrările scriind că «natura ne afectează pe toți», dar în același timp tot KommersantЪ are un foarte dinamic interviu cu președinta Moldovei Maia Sandu, în care aceasta apără integritatea teritorială a Ucrainei și explică de ce nu ia parte la summiturile regionale ale Rusiei. (Cf. despre Ucraina și blogul pe care îl țin zilnic la Europa Liberă de la tulburările de pe Maidan din decembrie 2013 încoace: Criza din Ucraina. LiveBlog.)
Putin și chinezul Xi Jinping lipsesc de altfel și de la conferința de la Glasgow (autoritarul Xi n-a mai ieșit din China de aproape doi ani, de la începutul pandemiei). Toți ceilalți lideri se află însă în drum spre Scoția, sau au ajuns deja acolo. Săptămânalul britanic The Economist estimează, în editorialul ultimului său număr, că „Glasgow va fi o dezamăgire”, dar că totuși este foarte important, pentru că, cu toate neajunsurile lor de eveniment uneori la limita mondenității, astfel de adunări internaționale la cel mai înalt nivel rămân cel mai bun forum pentru a forța o înțelegere, tocmai prin atenția mediatică generată.
Această atenție generală îi e profitabilă și lui Joe Biden, care, cum o remarcă New York Times, își ascunde astfel eșecul pe scena internă: “Îi este mai ușor lui Biden să-și convingă partenerii externi, decât membrii propriului său partid din Congresul SUA.”
Clima nu mai este un capriciu al bogaților
Cum o remarcă în același timp Washington Post, ecologia și urgența climatică păreau înainte capricii ale bogaților. Anul acesta însă, lanțul de catastrofe naturale, incendii, inundații și valuri de căldură, au arătat că umanitatea se află în pragul catastrofei globale.
Cum totul se petrece în Glasgow, principalul oraș al Scoției, unde sunt tipărite mai toate ziarele scoțiene importante, se impune o trecere în revistă a felului în care presa locală acoperă acest eveniment al „ultimei șanse” de a salva planeta, la care, pe lângă cohortele de politicieni, ONG-iști și jurnaliști sunt așteptați și 100.000 de manifestanți) și care va fi cel mai mare summit ținut vreodată în Marea Britanie.
Glasgow Times anunță astfel un marș al protestatarilor în momentul deschiderii lucrărilor, astăzi, iar asta chiar în vreme ce situația sanitară se înrăutățește în Scoția, ajungându-se la aproape 4000 noi cazuri și peste 20 de morți pe zi.
Greta Thunberg apără protestele radicale
Tabloidul din Glasgow Daily Record revelează că unii protestatari radicali au anunțat deja că vor lua polițiștii drept „ținte” și că vor face publice locurile în care sunt plasați agenții de securitate. Același tabloid (care duminica poartă titlul Sunday Mail) mai scrie că militanta suedeză Greta Thunberg sprijină protestele, cu toate că unii manifestanți anunță pe față că doresc să provoace violențe, ea afirmând că „uneori e nevoie ca oamenii să fie mânioși”.
Asta o subliniază și Süddeutsche Zeitung în Germania: Greta Thunberg apără protestele radicale.
Tot la Glasgow, ziarul național scoțian The Herald, care are particularitatea de a fi cel mai vechi ziar din lume (apărând fără întrerupere din 1783!) prezintă un sondaj care confirmă opinia exprimată în editorialul din The Economist: o majoritate a celor intervievați sunt pesimiști cu privire la rezultatul lucrărilor. Tot The Herald, într-un editorial, scrie, referindu-se la anticipatele manifestații și eventualele violențe, că „tâlhăria (thuggery) nu va salva planeta” de la încălzire și degradare. Ziarul scoțian se referă mai ales la apelurile neliniștitoare, pe rețelele sociale, la „sacrificiu” și alte asemenea mostre de bravadă deseori inconștientă.
În sfârșit, comentând summitul pentru climat de la Glasgow, Le Monde, în Franța, citează raportul proaspăt publicat al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), care constată că ultimii șapte ani au fost cei mai fierbinți din istorie înregistrați vreodată. Cât despre concentrarea de CO2, spune raportul CMM, ea este acum cea mai ridicată din ultimele trei milioane de ani!
Heat und Hitze
Dincolo de încălzirea planetară și de faptul că partidul ecologist este un membru al coaliției de trei partide care va prelua curând puterea la nivel național, Germania trece în acest moment printr-un alt soi de fierbințeală (Hitze): scandalul de hărțuială sexuală în care e implicat fostul redactor șef al celui mai vândut ziar din Germania (și din Europa): tabloidul Bild. Acuzațiile aduse lui Julian Reichelt (40 de ani) constituie ceea ce a fost numit momentul #MeToo al Germaniei.
Atitudinea lui Reichelt față de angajatele ziarului, pe care l-a preluat în urmă cu patru ani, când el avea doar 36 de ani, angajate și ziariste tratate ca personal inferior, sau chiar ca șeptel sexual, acea atitudine pune în lumină, pentru observatorii externi, o adevărată cultură macho ascunsă sub fațada de liberalism și democrație a Germaniei.
Julian Reichelt a fost dat afară, iar Bild tace despre asta (ziarul a anunțat doar, pe 18 octombrie, o „schimbare în redacție”/”Wechsel in der Chefredaktion”), dar, cum a scris-o deja la Bruxelles cotidianul flamand De Standaard, „în redacția de la Bild promoția se cumpăra prin sex”.
Pentru un ziar cu peste un milion de exemplare pe hârtie vândute zilnic (și jumătate de milion de abonamente electronice), care e citit de toate gospodinele și pensionarii din Germania, lovitura de imagine, pentru Bild, va fi greu de reparat.
UE: Parlament vs. Comisie în chestiunea statului de drept
În numărul său datat de luni 1 noiembrie, Le Monde, rezumă gestul neobișnuit al Parlamentului European de a depune, vineri 29 octombrie, un recurs în fața Curții Europene de Justiție... împotriva Comisiei Europene, deoarece aceasta încă nu a activat mecanismele instituționale prin care fondurile destinate țărilor membre sunt condiționate de respectarea statului de drept.
Este vorba, desigur, de situația specială a Ungariei și Poloniei, care se opun regulilor UE în multe domenii și împotriva cărora a fost deja declanșat (lucru extrem de rar) articolul 7 din tratatele UE, ceea ce face că cele două țări își pot pierde anumite drepturi.
Este prima oară că Parlamentul european depune în justiție un recurs împotriva Comisiei pentru că nu aplică niște reguli aflate la îndemâna sa. Asta arată atât gravitatea situației, cât și faptul că eurodeputații sunt hotărâți, în majoritate, să „forțeze mâna” Comisiei, pentru ca Ungaria lui Viktor Orbán și Polonia lui Jarosław Kaczyński să nu câștige prin nepăsarea sau indolența executivului European de la Bruxelles.
Cine este omul care l-a înlocuit pe Cioloș la Renew
Rămânând în cadrul afacerilor europene, același Le Monde face portretul noului patron al grupului europarlamentar transnațional Renew, francezul Stéphane Séjourné, care l-a înlocuit pe Dacian Cioloș plecat să se ocupe de ce mai poate fi salvat în peisajul politic românesc.
Aflăm din Le Monde că Stéphane Séjourné (36 de ani) este omul care multă vreme a fost principalul consilier și confident al lui Macron și că e unul din artizanii victoriei acestuia în 2017. El a pierdut însă mult din influență pe lângă Macron și a fost înlăturat chiar de cel mai bun prieten al său, purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal (32 de ani).
Într-un lung articol-analiză care pare mai degrabă rezumatului unui roman de moravuri și intrigi politice și diplomatice în culise, aflăm că plecarea recentă a lui Stéphane Séjourné la Bruxelles, pentru a-l înlocui pe Dacian Cioloș, este mai degrabă un exil care îl îndepărtează de cercurile puterii de la Paris (ceea ce era și scopul numirii lui acolo).
Exilarea lui la Bruxelles, scrie cu cruzime Le Monde, face din Stéphane Séjourné „prima victimă a unui sistem de selecție darwinian, cum obișnuiește să aplice Macron în jurul lui, fie din slăbiciune, fie din cinism”.
S-au retras oare cei din ABBA deoarece noua lor muzică este un dezastru?
E întrebarea, pe un ton trist dar și oarecum răzbunător, pe care și-o pune, în Anglia, The Telegraph. După ce au anunțat cu mare vâlvă că vor reveni cu un album și o serie de concerte în care vor apărea virtual, întineriți, sub formă de holograme, membrii miticului grup suedez ABBA tocmai au pus capăt tentativei de a reveni, incapabili fie să reînvie vechea nostalgie, fie să se reînnoiască precum Elton John. Ei tocmai au anunțat, așadar, că se despart iarăși, exact când trebuia să iasă primul lor album în 40 de ani.
The Telegraph trece în revistă cele câteva singles dezamăgitoare pe care le-au scos în ultimele săptămâni și subliniază că nici biletele pentru anunțatul lor concert din Londra, anul viitor, nu se prea vindeau. Concert în care ei ar fi apărut ca niște holograme tridimensionale, fiecare dintre cei patru având un avatar, sau mai degrabă un ABBAtar.
Trist, desigur, dar, conchide The Telegraph, plutește mai degrabă impresia că ei de fapt nici nu doriseră vreodată cu adevărat sa revină. Întregul lor circ mediatic în jurul unei reveniri nu a avut mai multă consistență decât anunțul, anul trecut, al rapperului american de culoare Kanye West că va candida la președinția SUA.
Uneori, simpla dorință de a rămâne în atenție se arată mai puternică decât rațiunea și decât anticiparea rușinii publice.
