La capătul sectorului Buiucani din Chişinău, după o şosea aglomerată, se întinde un teren parţial împădurit. Ar fi o zonă foarte bună pentru odihnă, pentru plimbări, pentru o gură de aer curat. Dar acel teritoriu a devenit de multă vreme un soi de loc în care mulţi moldoveni îşi aruncă deşeurile. Mormane de gunoaie au sluţit acel spaţiu verde, l-au otrăvit şi l-au umplut de miasme pestilenţiale.
E un sector în care apar blocuri de locuinţe ca ciupercile după ploaie. Şi e de presupus că mulţi moldoveni, după reparaţiile din apartamente, îşi duc resturile de materiale de construcţii după şosea şi le aruncă acolo, printre tufari şi copaci. Priveliştea e dezolantă, arbori îconjuraţi cu gunoaie, sticle şi lăzi în crengile copacilor, resturi de mîncare şi plasticuri otrăvind pămîntul. Se pare că atunci cînd se lasă întunericul vin acolo unele maşini şi descarcă tot soiul de deşeuri rămase după reparaţii. Ăştia sunt oamenii „frumoşi şi harnici”, vorba primului preşedinte Mircea Snegur. Şi nimeni nu le face nimic. Cine să păzească acel teritoru? Nu e nimeni. Aşa că zoile şi gunoaiele se vor tot acumula acolo. Dar cîte asemenea locuri mai sunt în jurul capitalei!
Un detaliu curios pe care l-am remarcat e acela că oamenii din blocurile adiacente se plimbă şi stau întinşi pe pături acolo, adică se odihnesc printre gunoaie. Şi se pare că nu sunt foarte intimidaţi de mormanele de deşeuri. Asta e ţara. Asta e situaţia. Din 1991 nu s-a făcut mai nimic pentru a soluţiona problema gunoaielor şi gunoiştilor.
