Linkuri accesibilitate

Guvernul abrogă deciziile care stau la baza concesionării Aeroportului Chișinău, contractul rămâne valabil


Cabinetul de miniștri a abrogat miercuri, 4 septembrie, hotărârile de guvern din anii 2012 – 2013 prin care Aeroportul Internațional Chișinău a fost concesionat pentru aproape jumătate de secol firmei Avia Invest, care ar fi aparținut controversatului om de afaceri actualmente fugar, Ilan Șor.

În pofida abrogării, contractul de concesionare rămâne deocamdată valabil, dar guvernul Sandu vrea să-l atace în justiție. Firma Avia Invest pe care Șor ar fi reușit să o vândă între timp unui investitor britanic nu a comentat deocamdată aceste evoluții.

Guvernul abrogă deciziile care stau la baza concesionării Aeroportului Chișinău, contractul rămâne valabil
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:41 0:00
Link direct


Anularea hotărârilor de guvern care au făcut posibilă concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău are drept premisă faptul că în 2013 guvernul condus la acea vreme de Iurie Leancă a nesocotit mai multe decizii ale Curţii Constituţionale ce împiedicau tranzacția. Deşi Înalta Curtea a suspendat atunci decizia guvernului şi a interzis efectuarea oricăror acțiuni pentru punerea în ei în aplicare, Guvernul Leancă a reconfirmat aprobarea concesionării activelor Aeroportului. Guvernul Leancă se afla atunci în demisie şi nu era în drept să adopte asemenea decizii, a explicat acum, ministra justiţiei Olesea Stamate.


Abrogarea acelor hotărâri ale executivului nu are efect retroactiv, contractul de concesionare rămâne valabil. Însă decizia luată miercuri, 4 septembrie, de Guvernul condus de Maia Sandu oferă autorităţilor posibilitatea de a se prezenta cu dosarul concesionării în instanţele de judecată, a precizat prim-ministra:

Ministerul Justiţiei lucrează la acest dosar cu care o să meargă în următoarele zile în instanţă pentru a cere anularea contractului de concesionare


„Şi în baza informației care a fost prezentată de comisia parlamentară de anchetă, şi în baza altor informaţii prezentate de instituţiile statului, Ministerul Justiţiei lucrează la acest dosar cu care o să meargă în următoarele zile în instanţă pentru a cere anularea contractului de concesionare.”

Darea în concesiune a aeroportului a fost deja obiectul unui litigiu la sesizarea liberal-reformatorilor. Curtea Supremă de Justiţie a statuat atunci că nu există nimic ilegal în concesionarea aerogării. Maia Sandu a spus că există nişte semne de întrebare în raport cu acea sesizare şi cu decizia instanţei.

„Chiar dacă pentru moment nu am demonstrat că acea sesizare a fost făcută cu rea intenţie, dar o să încercăm să demonstrăm şi acest lucru, dincolo de asta dosarul cu care mergem noi prevede şi alte subiecte decât cele pe care le-am văzut în sesizarea anterioară şi respectiv care au fost combătute de decizia CSJ. Noi apelăm la mai multe lucruri care s-au întâmplat, mai multe ilegalităţi care s-au întâmplat în procesul de semnare a contractului de concesionare şi nu credem că acea decizie a CSJ poate să dea peste cap acest proces.”


Comisia parlamentară de anchetă care analizează privatizările din ultimii ani, inclusiv concesionarea aeroportului, a salutat decizia Guvernului. Președintele comisiei Igor Munteanu a precizat că judecarea litigiul aparţine exclusiv instanţelor naţionale şi că guvernul va depune cel mai probabil o acțiune civilă privind anularea contractului de concesiune

„O instanţă de judecată probabil că va examina o sesizare a Guvernului şi atunci se va merge pe retrocedarea acestui aeroport în gestiunea unui administrator fiduciar al Guvernului. Probabil că în câteva zile deja se vor vedea şi acţiunile în instanţa de judecată.”

Igor Munteanu a fost cel care a vorbit primul despre posibilitatea Guvernului de a cere în justiție anularea contractului, pentru că a fost încheiat urmare a unui concurs fraudat, câștigat de o companie care nici măcar nu participase din start la competiție.

Deputatul Igor Munteanu (PAS-ACUM)
Deputatul Igor Munteanu (PAS-ACUM)

Igor Munteanu a salutat şi buna coordonare între acțiunile Guvernului și a Procuraturii, prin aplicarea sechestrului asupra cotelor părți deținute în capitalul social al companiei AVIA-INVEST, concesionara aeroportului, blocând astfel vânzarea acestora în anumite jurisdicții off-shore.

Săptămâna trecută firma NR Investments Ltd a anunţat că a încheiat tranzacția de preluare a activelor companiei Avia Invest, afiliată lui Ilan Shor, care a obţinut în 2013 în concesiune aeroportul. Anunțul a luat prin surprindere autoritățile de la Chișinău care dădeau asigurări că ar fi reușit să blocheze tranzacția.

Mai mulţi jurişti cu care am stat de vorbă spun că astfel de litigii pot să dureze ani de zile, mai cu seamă dacă ajung în instanţe internaţionale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG