Linkuri accesibilitate

Guvernul modifică sistemul de impozitare în favoarea persoanelor cu venituri modeste


Comisia Europeană a anunţat că a reluat sprijinul bugetar acordat Republicii Moldova.

Ministrul de finanțe al Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, măsurile pe care le va lua ministerul pe care îl conduce pentru a majora bugetul de stat şi pentru a elimina anumite legi care favorizau doar o anumită categorie de oameni sau o anume ramură a economiei. Doamna Gavrilița a vorbit despre anularea scutirilor de taxe la jocurile de noroc, la anularea unor facilități pentru industria turismului și la mărirea accizelor pentru tutun. Vor fi majorate şi taxele pentru poluarea mediului, precum cea pentru plastic – care va creste cu 50 %.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:48 0:00
Link direct

Sistemul de impozitare va fi modificat, de la 1 ianuarie 2020, în favoarea persoanelor cu venituri modeste: moldovenii cu venituri de la 20 mii de lei și mai mari nu vor mai beneficia de scutirea personală anuală, dar cota unica de 12 la sută la impozitul pe venit nu va fi majorată. Astfel va fi restabilită echitatea socială, a precizat ministrul Natalia Gavriliţa. Tot din ianuarie 2020 va fi eliminată posibilitatea de deducere a sumei până la 500 de mii de lei la estimarea venitului impozabil, dacă venitul a fost estimat indirect, decizia fiind calificată de ministrul de finanțe drept „un soi de amnistie”.

Natalia Gavriliţa a dat asigurări că salariile și pensiile vor fi plătite la timp și integral după rectificarea bugetară care va fi prezentată Guvernului până la finele săptămânii. Rectificarea de buget e necesară pentru acoperirea unui supra-cost pentru personal, de peste un miliard de lei, generat de reforma salarială operată în grabă la finele lui 2018 de guvernul Filip. În cadrul rectificării, care a fost convenită cu FMI, peste un miliard de lei vor fi redirecționați de la bugetul de stat către bugetele locale pentru a acoperi cheltuielile salariale.

Ministrul finanțelor a dat asigurări că salariile și pensiile vor fi plătite la timp și integral după rectificarea bugetară...

Natalia Gavrilița a spus că deficitul bugetar va creşte puţin, depăşind 5 miliarde de lei, dar va fi parţial acoperit din finanţări externe. În rectificarea bugetară a fost inclus un suport bugetar din partea UE, în valoare de 1,4 miliarde de lei. Autoritățile speră să obţină o tranşă în valoare de 46 de milioane de dolari din asistența FMI, ca urmare a deblocării acordului cu FMI, îngheţat după mai multe decizii controversate ale vechii guvernări, între care amnistia fiscală şi de capital. Guvernul mizează şi pe un împrumut din partea României în acest an, iar la şedinţa cabinetului de miniştri s-a decis iniţierea negocierilor pentru trei acorduri de finanţare din partea UE, unul fiind destinat combaterii corupţiei, a spus Natalia Gavriliţa:

„Este un acord care permite accesarea a circa 8.5 milioane de euro care vor fi folosite pentru sensibilizarea cetăţenilor referitor la riscurile corupţiei. De asemenea va fi suport acordat autorităţilor statului care se ocupă de combaterea corupţiei şi recuperarea bunurilor infracţionale. Va fi suport pentru elaborarea unei noi strategii anticorupţie.”

Scutirile de impozite la produsele petroliere comercializate în zonele de control vamal vor fi eliminate. Vor fi anulate şi facilitățile fiscale care nu au scopul de echitate socială, cum ar fi înlesnirile pentru jocurile de noroc și pentru parteneriatele publice-private, dar și eliminarea cotei de 10 la TVA pentru hotele, restaurante, cafenele şi revenirea la cota anterioară de 20 la sută. Totodată vor fi anulate tichetele de masă introduse doi ani în urmă la inițiativa spicherului de atunci Andrian Candu.

Comisia Europeană a anunţat că a reluat sprijinul bugetar acordat Republicii Moldova...

„Felul în care au fost planificate aceste tichete de masă nu sunt orientate spre cetăţean. Aceste tichete de masă vin de fapt să crească veniturile angajatului fără ca să fie plătite impozite sau asigurările medicale, sociale. Este de fapt o modalitate de a reduce din salariu impozabil al persoanei fizice care nu duce la creşterea acestor plăţi sociale şi medicale”, a declarat Natalia Gavrilița.

Partidul Democrat a criticat politicile fiscale anunțate de noua guvernare. Reprezentanții PD susţin că dublarea cotei TV pentru hoteluri, restaurante şi cafenele va avea un impact negativ, deoarece domeniul va reveni la activitatea „tenebră”. Fostul spicher democrat Andrian Candu a subliniat că aceste majorări de taxe şi impozite vin după ce guvernarea PDM le-a redus, a acordat scutiri fiscale cetățenilor cu venituri mici și a implementat proiectul tichetelor de masă ca măsuri pentru bunăstarea moldovenilor.

Comisia Europeană a anunţat azi că a reluat sprijinul bugetar acordat Republicii Moldova, alocând suma de 14,5 milioane de euro pentru a susține punerea în aplicare a Acordului de liber schimb, finanțarea programelor de educație și formare profesională și punerea în aplicare a Planului de acțiune pentru liberalizarea regimului de vize.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

AntiNostalgia – privind spre viitor

Zece documentare, zece dezbateri publice si mult mai multe reportaje despre trecutul comunist și viitorul țărilor și comunităților din Europa Centrală și de Est. „Cu cât privești mai departe în spate, cu atât vei vedea mai departe în viitor” (Winston Churchill)

XS
SM
MD
LG