Linkuri accesibilitate

„I pak dau știre”... După jumătate de mileniu, Neacșu de la Câmpulung


Transcriere Scrisoarea lui Neacșu
Transcriere Scrisoarea lui Neacșu

Anul acesta se împlinesc 500 de ani de la redactarea acelui act de naștere a limbii române scrise care e „scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung”.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:29 0:00
Link direct

Vorbind despre asta, mă întreba cineva recent cum se face că scriem azi che- și chi- și nu folosim ke- și ki-. La urma urmei, alfabetul romanilor poseda litera K, ea chiar este latinească, ba se și folosea obligatoriu în anumite cuvinte, precum, de pildă, kalendae. Da, ca în expresia „ad kalendas graecas”, la calendele grecești, adică „niciodată”, pentru că grecii nu aveau calende, sau kalende, acele zile ale lunii de la care se socoteau datele mergând înapoi cu numărătoarea.

De acolo avem cuvântul calendar, de la kalendarium, registrul, iar romanii îl scriau cu K, pentru că așa moșteniseră regulile scrierii de la predecesorii lor, etruscii. Nimic nu s-ar fi opus, așadar, ca limbile latine să folosească acea literă și altfel decât în împrumuturi savante sau recente precum kilogram, kilometru și kaki.

Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung

Cum tocmai se împlinesc 500 de ani de la scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (care, se știe, e scrisă în litere slavonești, în 1521, deși Neacșu ar fi putut foarte bine folosi literele grecești), merită amintită o carte care a tratat erudit și ludic despre chestiunea trecerii, în sec. XIX, a limbii române de la alfabetul chirilic la cel latin: e vorba de cartea lui Ștefan Cazimir, Alfabetul de tranziție (Cartea Românească, 1986).

Neverosimilul amestec de grafeme și neologisme care devenise atunci limba, atât cea scrisă, cât și cea vorbită, a întâlnit rezistență la unii. Astfel, unii n-au vrut niciodată să treacă la “X”, litera cu aspect clinic. Așa a fost Alecsandri, care și-a ortografiat numele în litere latine cum ar fi fost și în litere slavone, cu K și S: Alecsandri. Nu-l oprea nimeni să-și transcrie numele în ortografia nouă cu X. Dar Alecsandri n-a vrut, nu s-a fandosit grafic precum Negruți (Negruzzi), care a mers până la a-și italieniza numele cu -zz-.

Iar unul ca Vasile Pogor, cel în conacul căruia, pe dealul Copului, se organizau în Iași serile Junimea, era chiar cu totul împotriva scrierii latine.

Problema lui e- inițial

Și așa revenim la „scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung”. Ea a fost până acum tradițional transcrisă literă cu literă, ceea ce nu permite nespecialistului să-și facă o idee despre autentica pronunție. Limba este altminteri („aimintrea nu e”, cum spune textul, cu „aimintrea” din latină, de comparat cu fr. autrement și it. altramente) foarte curată, romană, neo-latină, cu foarte puține împrumuturi. În afară de formulele de introducere și final, care sunt în slavonă, singurele cuvinte ne-latine sunt: „a se păzi”, „slobozie” (libertate, mână liberă), „corăbii” și „oraș”.

Transcrierea simplă din slavonă, literă cu literă, dă așadar azi o idee greșită despre autentica pronunție. Un exemplu: „ieșit” scris „eșit” în „​împăratul au eşit din Sofiia”. Cuvântul era însă pronunțat „ieșit”, exact ca astăzi. Doar că româna se scria folosind normele slavei de sud, în special cele din bulgara veche, așa încât diftongul ie- la inițială era scris e-, precum în bulgară (sau în rusă, de altfel).

Astfel, în bulgară, pentru a da un exemplu, numeralul unu (1) e scris един, dar pronunția este: iedin. La fel, în rusă, în poziție inițială e- nu e niciodată vocala simplă e, ci doar diftongul ie-. Se scrie Eльцин, dar pronunția e Ielțîn, cu ie- și în niciun caz cu E-, cum greșit s-a hotărât în română (Elțîn e total greșit, corect ar fi fost doar Ielțîn).

De la această convenție slavonă unde ie- inițial se scrie e- au rămas grafiile de nume Eremia sau Epure, care se pronunțau firesc Ieremia și Iepure etc, etc.

De aceea, deși în scrisoarea lui Neacșu găsim scris în chirilice că sultanul a „eșit” din Sofia, Neacșu scria de fapt, cu covențiile grafice ale bulgarei, că sultanul a „IEșit”, cu ie-, ca astăzi, și „ieșit" în mod sigur și pronunța el.

Și a preferat să scrie cu litere slavonești mai degrabă decât grecești și pentru că alfabetul grecesc nu i-ar fi permis să scrie ă-urile și î-urile și ș-urile și toate ce-urile și ci-urile și multe altele pentru care româna avea să adopte unele reguli ortografice din italiană.

Dacă am revedea așadar textele cunoscând bine convențiile slavonei (de pildă folosirea lui ъ pentru ă, însă ъ transcris înșelător și prin acel derutant -ŭ final al substantivelor masculine, care de fapt nu se pronunța niciodată) textele ar părea deodată scrise într-un grai mai omenesc, mai apropiat de cel de azi și asta ne-ar învăța să înțelegem mai bine evoluția limbii.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG