Linkuri accesibilitate

Magazinele sociale ale lui Shor şi ping-pongul cu rivalii politici (VIDEO)


Unul dintre magazinele sociale ale lui Ilan Shor din Chişinău
Unul dintre magazinele sociale ale lui Ilan Shor din Chişinău

Liberalul-democratul Iurie Ţap spune că primarul de Orhei ar frauda viitoarele alegeri parlamentare. În replică, Shor afirmă că vrea „să ajute oamenii simpli”

Pentru a doua oară în ultimele două săptămâni, suporterii primarului din Orhei Ilan Shor au luat cu asalt astăzi o conferință de presă a opoziției pro-europene ca să protesteze împotriva criticilor formulate de ea la adresa „magazinelor sociale” cu care s-a făcut cunoscut omul de afaceri devenit politician.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:11 0:00
Link direct

Mitingurile spontane ale simpatizanților lui Shor vor continua, a anunțat azi primarul de Orhei, condamnat în primă instanță pentru implicare în frauda bancară de proporții, implicare negată cu perseverenţă de Ilan Shor. În schimb, el îi critică cu aceeași recalcitranță pe deputații liberal-democrați, pe lidera PAS, Maia Sandu, și pe președintele PPDA, Andrei Năstase. El le incriminează în special că ar încerca să „saboteze” activitatea magazinelor sociale pe care le finanțează, după ce că de serviciile rețelei beneficiază circa 200 de mii de persoane, a precizat Shor.

Anterior, Maia Sandu a comentat activitatea magazinelor sociale, spunând că acestea, dar și concertele, publicitatea stradală și activismul regizat al suporterilor lui Ilan Shor ar fi finanțate din „miliardul furat”. Iar săptămâna trecută, deputatul PLDM Iurie Țap a declarat în ședința legislativului că în pofida unor prevederi din Strategia națională de integritate și anticorupție, Comisia Electorală Centrală nu a propus parlamentului revizuirea legislației în cazul încălcării regulilor de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale. Iurie Țap s-a referit la magazinele sociale deschise de partidul lui Shor:

„Ceea ce se întâmplă în țară, magazinele sociale ale Partidului Shor care au împânzit toată țara, sunt un argument grav, care, de fapt, fraudează viitoarele alegeri parlamentare. Noi, ca legislativ, suntem obligați să revenim și să vedem cum cele trei puteri luptă cu corupția.”

„Nu ne place ce se spune despre el, dar nouă ni-i a mânca”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:39 0:00

Iurie Țap a cerut audierea conducerii Centrului Național Anticorupție, însă propunerea a fost susținută doar de deputații liberali.

Astăzi, primarul de Orhei şi-a exprimat regretul că liberal-democrații încercă „să-l împiedice să ajute oamenii simpli din Republica Moldova”. Shor a reluat acuzațiile la adresa parlamentarilor PLDM, care, zice primarul de Orhei, ar fi primit bani în plic de la el. Ilan Shor s-a angajat să obțină anularea mandatelor lor de deputați:

Ilan Shor
Ilan Shor

„Vom înregistra un demers la Comisia Electorală Centrală, în baza faptului că ei nu și-au declarat veniturile în timpul campaniei electorale din 2014. Credeți-mă, am multe dovezi, le va fi din ce în ce mai vesel.”

În replică, deputata PLDM, Maria Ciobanu a spus că formațiunea sa va cere în continuare „tragerea la răspundere penală reală pentru actele grave de corupție”.

Referindu-se la revizuirea legislației electorale inițiată de guvernare, analiști politici de la Chișinău au amintit și de rolul fundațiilor de caritate care au în spate partide politice, precum cel al lui Ilan Shor, al socialiștilor și al democraților. În opinia lor, acestea sunt instrumente folosite de politicieni pentru a influența rezultatul alegerilor.

Experta anticorupție, Mariana Kalughin susține că atunci când în spatele unui proiect social stă un politician care se asociază cu un partid, evident că se țintește obținerea unor bonusuri de imagine, mai ales în campania electorală. Ea crede că se cer anumite intervenții legale limitative, așa cum se procedează în cazul cotizațiilor pentru un concurent electoral sau partid:

Mariana Kalughin
Mariana Kalughin

„Există doar anumite cote maxime care pot fi donate unui partid, și bineînțeles, prin promovarea unor proiecte private, a unor proiecte private sociale, care sunt unele populare, într-un anumit sens, parcă s-ar eluda acest maximum care e posibil să-l verși în susținerea unii partid. Or, este evident că acest lucru poate să fie utilizat pentru a face, în fond, agitație electorală.”

Experta susține că în lipsa unor prevederi legale stricte este testat discernământul alegătorului, care nu neapărat va sesiza motivația anumitor proiecte sociale derulate cu multa râvnă înainte de alegeri.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG