Războiul din Ucraina a scos în prim-plan problema transnistreană, R. Moldova fiind acum într-o situație fără precedent, care-i oferă oportunități pentru a soluționa conflictul înghețat de mai bine de 30 de ani, a declarat, într-un interviu la Europa Liberă, șeful Comisiei Unificate de Control, Alexandru Flenchea.
Autoritățile de la Chișinău nu ar trebui să rateze momentul, așteptând finalizarea războiului din Ucraina, mai crede Flenchea, ci să se așeze „la masă” cu marile puteri și să participe la construcția noii arhitecturi de securitate din Europa.
Potrivit lui, comisia pe care o conduce oferă un pretext quasi-legal ca Rusia să-și mențină prezența militară în R. Moldova. În același timp, Chișinăul nu se poate retrage din acordul de pace din 1992, pentru că, în acest fel, și-ar pierde puținele pârghii și accesul în Zona de Securitate.
- Despre „atacul terorist” împotriva mai multor „oficiali” transnistreni: Asemenea situații trebuie prevenite pentru că vin într-un context de securitate foarte dificil. Această bombă informațională vine exact pe fundalul acestei escaladări continue.
- Despre reacțiile „autorităților” de la Tiraspol la războiul din Ucraina: Din prima zi de război, Krasnoselski și administrația lui, mai puțin Ignatiev, au evitat să vorbească despre război, niciodată nu au zis că există război sau „operațiune militară specială”. Cu excepția lui Ignatiev, care, de fapt, reproduce fidel mesajul Moscovei.
- Despre reacțiile „tot mai anemice” a moldovenilor la amenințări: E vorbă de o suprasaturație de informație alarmistă. La un moment dat, mintea omului, pur și simplu, refuză să o perceapă și să reacționeze, pentru că poți să-ți ieși din minți dacă de fiecare dată îți faci valiza când Maria Zaharova sau Peskov, orice politician de la Chișinău sau Tiraspol fac declarații amenințătoare și provocatoare.
- Despre „oboseala și incertitudinea” locuitorilor de pe malul stâng: În noul context, lumea vrea pace. Cred că acesta e lucrul care-i unește pe toți moldovenii, indiferent dacă sunt în dreapta sau în stânga Nistrului. Toți vor pace.
- Despre misiunea de menținere a păcii: Această operațiune de menținere a păcii, așa-zisă, această prezență militară în Zona de Securitate și această Comisie [Unificată de Control], de fapt, și-au atins scopurile și rezultatele în primul deceniu. Amenințări de ordin militar nu există, care să vină de la vreuna din părți. În principiu, misiunea și-a epuizat rolul.
Europa Liberă: Cu puțin timp în urmă, așa-numitul minister al securității de stat al regiunii transnistrene a anunțat că ar fi prevenit un atac terorist împotriva mai multor „oficiali” din republica nerecunoscută și că acțiunile ar fi fost pregătite la indicația Serviciului de Securitate al Ucrainei. Dumneavoastră cum calificați aceste evenimente? Dispuneți de detalii?
O bombă informațională, într-un context de securitate dificil...
Alexandru Flenchea: Eu am să mă abțin de la orice comentarii și declarații până vor fi informații oficiale. Nu putem interpreta ca și oficiale declarațiile lui Ignatiev sau ale lui Gurețki, așa-numitul procuror al regiunii transnistrene. Ceea ce aș putea să adaug aici este că asemenea situații, situații exclusiv informaționale, pentru că, pe moment, putem vorbi doar despre ceva ce s-a întâmplat exclusiv în spațiul informațional. Nu știu ce s-a întâmplat sau ar fi urmat să se întâmple în Tiraspol. Asemenea situații trebuie prevenite pentru că vin într-un context de securitate foarte dificil. Vedem o escaladare informațională continuă în ultimele trei-patru săptămâni, care vizează țara noastră nemijlocit, și o asemenea informație, o asemenea bombă, dacă vreți, informațională vine exact pe fundalul acestei escaladări continue. Asemenea situații trebuie prevenite și singura modalitate de a le preveni este un contact strâns între Chișinău și Tiraspol pe dimensiunea de securitate.
Europa Liberă: La sfârșitul lunii februarie – începutul lui martie, au fost mai multe declarații referitoare la regiunea transnistreană. Majoritatea au fost lansate de Moscova și au creat panică în societate. Totodată, dacă e să urmărim pozițiile oficiale, vedem că R. Moldova vrea o rezolvare pașnică, Ucraina e pregătită pentru orice scenariu, Moscova e gata și ea „să intervină și să-și apere conaționalii” din regiune. Cum calificați dumneavoastră acum situația în regiune? Cât de reală este o provocare militară?
Alexandru Flenchea: Contextul de securitate sau, mai bine zis, de insecuritate profundă durează deja de 12 luni, de la începutul agresiunii la scară largă a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Respectiv, tot ceea ce se întâmplă în regiunea noastră, în jurul țării noastre și nemijlocit în țara noastră pe dimensiunea militară și de securitate, inevitabil, trebuie privit în contextul acestui război. Or, războiul convențional pe care-l duce Rusia împotriva Ucrainei direct și împotriva restului lumii, are o puternică componentă de război informațional, se operează cu dezinformări, pentru a induce în eroare inamicul. Același lucru îl face și Ucraina, în mod evident. Doar că trebuie să înțelegem că acest război al dezinformărilor vizează mai multe țări, nu doar Rusia și Ucraina și mai multe țări sunt nevoite să facă parte din acest război de dezinformare.
Tiraspolul nu depinde doar de Moscova...
Europa Liberă: Nu aveți o disonanță când urmăriți reacțiile celor din Transnistria la tot ce se întâmplă în jurul lor? Pe de o parte, vedem că nu au o poziție clară vizavi de războiul din Ucraina. Pe de altă parte, când este vorba de „provocări în regiune”, așa-zisul lider tace, dar negociatorul principal, Ignatiev, vine cu acuzații că Chișinăul se militarizează, că pregătește provocări. Dumneavoastră înțelegeți ce vor așa-numitele autorități, pentru ce pledează?
Alexandru Flenchea: Eu disonanță nu am, dar disonanțele, cu siguranță, există la Tiraspol. Din prima zi de război, Krasnoselski și administrația lui, mai puțin Ignatiev, au evitat să vorbească despre război. Niciodată nu au zis că există război sau „operațiune militară specială”. În general, nu au comentat acest subiect. Mai mult decât atât, în 2014, după anexarea Crimeii, începutul războiului în Donbass, exact același lucru a fost, exact aceeași poziție. În pofida faptului că era altă administrație atunci la Tiraspol, pur și simplu, pretindeau că subiectul nu există, că nu are loc un război chiar în țara vecină. E ușor de explicat și ușor de înțeles. Dar Tiraspolul nu depinde doar de Moscova. În special în condițiile actualului război, depinde tot mai mult de Chișinău și Kiev. Rusia este departe, Ucraina și Chișinăul sunt chiar aici. Krasnoselski și administrația lui ar trebui să fie foarte atenți și precauți. Și asta fac. Cum ați spus corect, cu excepția lui Ignatiev, care, de fapt, reproduce fidel mesajul Moscovei. Concluziile pe care trebuie să le faceți sunt la suprafață.
Europa Liberă: Aceste atacuri informaționale, lansate în jurul regiunii transnistrene, au semănat panică în R. Moldova, în Ucraina, în țările europene. Și Moscova într-un fel a avut de câștigat până aici, pentru că, din ceea ce vedem, ea dictează regulile jocului. R. Moldova se conformează sau își ajustează cumva tacticile, reacțiile?
Alexandru Flenchea: Nu sunt de acord că Moscova dictează jocul. Că încearcă să-și impună propria agendă în restul lumii, da, e adevărat. Nu ar fi adevărat că restul lumii acceptă agenda Moscovei. Din păcate, am ajuns să trăim într-un război aproape mondial nedeclarat și nu neapărat convențional, într-un război hibrid mondial, care afectează toate țările fără excepție, lucru confirmat inclusiv săptămâna trecută la summit-ul G20 din New Delhi, India. Toți sunt afectați, suntem afectați și noi. Războiul declarațiilor, dezinformarea, informații false, amenințătoare, de intimidare, fac parte din acest război și, din păcate, au devenit o rutină, inclusiv diplomatică, din toate părțile.
Europa Liberă: Cum ar trebui să reacționeze cetățenii Republicii Moldova când văd asemenea declarații, că s-ar pregăti un atac terorist, că s-ar pregăti o invadare?
Societatea reacționează tot mai anemic și la declarațiile venite de la Moscova, la declarațiile cu amenințări directe...
Alexandru Flenchea: Eu cred că locuitorii țării noastre și-au luat doza de antidot informațional și antidot împotriva fricii de război în primele săptămâni sau două-trei luni ale războiului, încă anul trecut. Pentru că, într-adevăr, era foarte multă tensiune în societate, mulți și-au făcut bagajele, au plecat. Cineva s-a întors, cineva nu s-a întors. Acum, dacă observați, societatea reacționează tot mai anemic și la declarațiile venite de la Moscova, la declarațiile cu amenințări directe, dar și la declarațiile care se fac aici, la Chișinău. Dacă vreți, e vorbă de o suprasaturație de informație alarmistă. La un moment dat, mintea omului, pur și simplu, refuză să o perceapă și să reacționeze, pentru că poți să-ți ieși din minți dacă de fiecare dată îți faci valiza când Maria Zaharova sau Peskov, orice politician de la Chișinău sau Tiraspol, fac declarații amenințătoare și provocatoare.
Europa Liberă: Asumându-și integrarea europeană, autoritățile moldovene au scos la suprafață o retorică despre reintegrarea regiunii transnistrene, despre statut. Este o retorică populară acum. Cum au privit moldovenii din dreapta Nistrului acest discurs și cum l-au privit cei din stânga? Cât de deschiși sunt locuitorii de pe ambele maluri pentru această reintegrare?
Alexandru Flenchea: Transnistria, ca și conflict nesoluționat înghețat, ca și entitate separatistă, aflată în afara controlului legal al autorităților constituționale, este o problemă, puțin spus, care există indiferent și independent de faptul că este ea sau nu recunoscută de autorități și actori politici. Țara noastră rămâne în continuare separată, divizată. Nu ca și societate, dar ca și stat, ca și instituție, din punct de vedere de funcționare a legii, [R. Moldova] este o țară divizată. Acest lucru afectează pe fiecare om în parte și fără excepție, indiferent că trăiește cetățeanul pe malul drept sau pe malul stâng [al Nistrului] și indiferent dacă conștientizează acest lucru sau nu. Foarte mulți oameni, zeci și sute de mii de oameni, au înțeles acest lucru încă în 2020, atunci când, sub pretextul pandemiei, Transnistria s-a închis, s-a autoizolat, această decizie a afectat foarte mulți oameni. Acești oameni au înțeles că conflictul acesta nerezolvat vizează pe fiecare. Și mai nou, acum un an de când a început războiul, toată lumea și-a amintit că avem o Transnistrie, un conflict nerezolvat, avem armată rusă acolo, avem armată transnistreană. Fiecare este vizat.
Asta a avut și efecte pozitive, în sensul că lumea, într-un final, a conștientizat că nu putem amâna rezolvarea conflictului. Noi trebuie să ne reîntregim țara pentru ca să eliminăm această sursă continuă nu doar de amenințări, dar și de incertitudini cu privire la viitorul țării noastre și dezvoltarea noastră în continuare. Și lucrul acesta este valabil și pentru oamenii de pe malul drept, și pentru oamenii de pe malul stâng. Credeți-mă, marea majoritate a oamenilor din stânga Nistrului au obosit și ei de incertitudine, de actuala stare a lucrurilor, când nu-ți poți planifica viața, când nu-ți poți apăra drepturile. Lumea a obosit și vrea deja o soluție. Și mai important, în noul context, lumea vrea pace. Cred că acesta e lucrul care-i unește pe toți moldovenii, indiferent de sunt în dreapta sau în stânga Nistrului. Toți vor pace.
Europa Liberă: Dacă e să vorbim despre soluții, cunoaștem că au existat vreo 15 strategii și planuri de reintegrare, de-a lungul a 30 de ani, dar n-au avut niciun succes. Planul de reintegrare pe care îl pregătesc autoritățile de la Chișinău acum și colegii dumneavoastră din cadrul Biroului de Reintegrare cât e de real să devină unul aplicabil în condițiile curente, unul care să aducă rezultate?
Alexandru Flenchea: Actualele condiții, de fapt, ne oferă un cadru pozitiv și pentru rezolvarea acestui conflict. Suntem într-o situație fără precedent, în sensul bun al cuvântului, ca și context, ca și oportunități și potențial pentru rezolvarea acestui conflict. Noi n-am avut asemenea situații cum este cea de la începutul războiului. Timp de aproape trei decenii, în Europa a fost pace, stabilitate, liniște, un echilibru de interese și de influențe. Europa se simțea bine cu resurse energetice ieftine din Rusia. Toată situația aceasta rezulta în faptul că nimeni nu avea nicio intenție de a amenința această stabilitate și acest echilibru de forțe și, respectiv, conflictul rămânea înghețat. Nimic din cele enumerate mai sus nu mai există acum: nici stabilitate, nici pace, nici resurse energetice rusești pentru UE. De fapt, asistăm la demolarea sistemului vechi. Arhitectura veche de securitate din Europa a fost demolată. Cea nouă este în proces de construire. Noi trebuie să fim parte a acestui proces, implicându-ne la această etapă, pentru că, după ce se termină războiul, prea târziu lucrurile vor fi aranjate atunci. Respectiv, dacă nu ești la masă, ești pe masă. Noi vrem să fim la masă. Noi putem miza doar pe puterile și, cel mai important, pe inițiativa noastră. Să așteptăm până se termină războiul și atunci să vedem ce facem ar fi o strategie greșită.
Europa Liberă: Ce ține de activitatea Comisiei Unificate de Control, care sunt dificultățile acesteia? S-au schimbat din februarie 2022? Cum are loc dialogul cu trimișii Transnistriei și Rusiei?
Alexandru Flenchea: Comisia propriu-zisă, această operațiune de menținere a păcii, este o dificultate și o problemă în sine. Tonalitatea... Eu nu pot compara din experiență proprie, pentru că am început să lucrez nemijlocit în comisie deja la aproape 10 luni – un an de la începutul războiului, dar, oricum, din concluziile la care am ajuns, nici tonalitatea discuțiilor nu s-a schimbat principial. Nici în ultimul an, nici în ultimii 10 ani, nici în ultimii 20 de ani. Această operațiune de menținere a păcii, așa-zisă, această prezență militară în zona de securitate și această comisie, de fapt, și-au atins scopurile și rezultatele în primul deceniu.
În principiu, misiunea și-a epuizat rolul. A prevenit orice tentativă de reluarea a războiului și după care, deja în 1998, era un proces foarte activ de negocieri pentru identificarea unei soluții politice a conflictului. Gata, nimic altceva ce ar putea să facă această misiune ca să acopere rezolvarea conflictului. Vorbim despre un instrument care nu este adecvat situației. Amenințări de ordin militar nu există, care să vină de la vreuna din părți. Gândiți-vă, vorbim despre posturi de pacificatori, amplasate în zona de securitate, care sunt trilaterale – acolo sunt militari ruși, moldoveni și transnistreni. Și timp de 30 de ani, niciodată niciunul din ei nu a tras, nu se împușcă, nu au conflicte între ei.
Comisia propriu-zisă, această operațiune de menținere a păcii, este o dificultate și o problemă în sine...
Europa Liberă: Acum comisia cu ce se ocupă?
Alexandru Flenchea: Cu rutină obișnuită.
Europa Liberă: De ce gen?
Alexandru Flenchea: Gen, audierea rapoartelor interminabile ale observatorilor militari. Rapoarte în care nu vedem nimic nou, în fiecare săptămână. Și am început să lucrăm, să schimbăm această stare a lucrurilor, pentru că, de fapt, ceea ce am văzut și văd în continuare e că rapoartele săptămânale au unul și același text și el migrează dintr-un raport în altul fără modificări. Se schimbă doar data documentului, localități geografice. Este un lucru absolut inutil, care consumă resurse. De fapt, asta tot are un singur rol – să servească drept pretext quasi-legal ca Rusia să-și mențină militari în țara noastră. Încercăm să schimbăm această stare a lucrurilor pentru că de ce să ajutăm Rusia să-și mențină...
Europa Liberă: Poate renunța R. Moldova?
Alexandru Flenchea: E o întrebare populară: de ce să nu ieșim din acordul din 1992, să-l denunțăm și rușii să plece? Denunțăm acordul, rușii o să plece? Ce ar putea fi mai umilitor și mai jenant decât asta? Să denunțăm acordul, rușii, evident, nu pleacă de acolo, rămân acolo, ne retragem doar noi, pierzând prezența noastră militară în Zona de Securitate, care ne dă pârghii să contrabalansăm cealaltă prezență militară, să menținem situația sub control. Să pierdem noi acces în toată Zona de Securitate, inclusiv pe malul stâng? Să pierdem acel acces, să pierdem capacitatea de a monitoriza situația acolo? Acum, ne place sau nu ne place (nu ne place în linii mari), dar acest acord din 1992, cât de imperfect ar fi (și el este mai rău decât imperfect), el menține militarii Federației Ruse și ai regiunii transnistrene în Zona de Securitate, într-un cadru previzibil, în care ei pot acționa.
Dacă am denunța astăzi acordul fără a avea un plan de rezervă, ce facem după asta? Cum asigurăm securitatea? Asta ne dă doar de pierdut, pentru că am pierde toate pârghiile politice, militare, de monitorizarea situației de securitate și de asigurare a acestei securități, prin militarii noștri care-și fac serviciul în Zona de Securitate, pe ambele maluri ale Nistrului. Am pierde tot asta.
Europa Liberă: Recent, președintele Parlamentului a spus că tot mai mulți tineri părăsesc regiunea transnistreană și aleg să se stabilească pe malul drept al Nistrului, din motive de siguranță. E adevărat? Despre ce cifre este vorba?
Războiul a precipitat lucrurile și a determinat și mai mulți oameni să plece...
Alexandru Flenchea: Exodul populației din stânga Nistrului, într-un sens mai larg depopularea și a țării noastre în ansamblu, nu este ceva nou și nu cred că cineva este șocat că pleacă tinerii din toată țara noastră și, probabil la o scară mai mare chiar, din stânga Nistrului. Războiul, într-adevăr, a precipitat lucrurile și a determinat și mai mulți oameni să plece. Haideți să spunem direct, sunt bărbați de vârste diferite. Riscul, real sau virtual, contează pentru percepțiile oamenilor. Dacă oamenii au percepția de insecuritate, dacă oamenii consideră că ar putea să fie recrutați, mobilizați în orice clipă, ca să lupte în războiul din Ucraina, asta-i determină să plece. Repet, nu contează dacă riscurile sunt adevărate sau sunt false, așa cred oamenii, acestea sunt fricile lor, asta este percepția pe care o au a evoluției, dinamicii de securitate. Este rău pentru toți, toți au de pierdut. Țara noastră în ansamblu are de pierdut din cauza acestui război, din cauza unui milion de motive pe care nici nu am cum să le enumăr acum.
