Europa Liberă: La 21 iulie se vor împlini 25 de ani de la semnarea Acordului moldo-rus privind principiile de reglementare pașnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Realizarea acestui act politic încheiat între două state suverane – Federația Rusă și Republica Moldova – a dus la stoparea vărsărilor de sânge în Războiul pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Moldovei. În încercarea de a soluționa diferendul transnistrean pe cale pașnică, dar după un pătrar de veac observatorii sunt și mai sceptici și cred că pe termen scurt și mediu nimeni nu va fi capabil să ofere, să propună o rezolvare durabilă. Așa să fie?
Anneli Ute Gabanyi: „În primul rând, prin acest acord, Rusia, respectiv domnul Elțin, al cărui rol a fost la fel de duplicitar și negativ pentru Republica Moldova, cum a fost de altfel și rolul mult lăudatului Gorbaciov, prin semnătura pe care a pus-o sub acest acord, Rusia a recunoscut că este parte a acestui conflict, pentru că până atunci chiar și Elțin personal în mai multe interviuri, ca și Putin de altfel în problema Crimeii, lucrurile se repetă, numai noi nu observăm, în acest caz, de asemenea Elțin spunea că nu, că Rusia nu are niciun rol, nu a intervenit în Transnistria; este vorba numai despre apărarea legitimă a poporului care trăiește acolo. Puțin ajutat de niște ofițeri ruși pensionari care tot trăiesc acolo…”
Europa Liberă: Chiar dacă tancurile Armatei a 14-a au fost implicate în acel măcel?
Anneli Ute Gabanyi: „Informațiile pe care le deținem de atunci încolo arată foarte clar că niște ofițeri și de altfel oameni politici cu foarte înalt statut din Rusia, respectiv, încă din Uniunea Sovietică au fost implicați în ducerea acestui război dur, dar nedeclarat împotriva Republicii Moldova. Și această participare a unor militari ruși și foști sovietici, de exemplu, Mihail Titov, care a fost vice-șef al Statului Major al Pactului de la Varșovia la începutul anilor ‘80, de asemenea a fost implicat direct, iar când Aleksandr Lebed, fost luptător în Afganistan, a devenit comandorul Armatei a 14-a, clar cine conduce acest război al gărzilor separatiste din Transnistria. Însă a fost într-un fel o victorie morală a Republicii Moldova decizia pe care a luat-o Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 2004, care a declarat clar că Rusia poartă responsabilitatea pentru acțiunile ilegale ale separatiștilor transnistreni, pe care Rusia i-a susținut din punct de vedere militar și politic și a participat direct la luptele armatelor de acolo. Și de altfel și după, așa se spunea în această declarație a Curții Europene, și după 21 iulie, Federația Rusă a continuat să susțină regimul separatist din punct de vedere militar, politic și economic. Deci, aici nu mai există dubii.”
Europa Liberă: După un sfert de veac de la semnarea acelui acord moldo-rus, s-a ajuns la concluzia că procesul de pacificare a urmărit scopuri diferite, dacă ne uităm la ceea ce voia Rusia și ceea ce voia Republica Moldova. Chișinăul a vrut să stopeze vărsările de sânge și a încercat să soluționeze pe cale pașnică diferendul transnistrean, iar Federația Rusă se pare că a vrut mai mult o reabilitare în fața comunității internaționale pentru acea agresiune a Armatei a 14-a și că prin rolul său de pacificator să asigure consolidarea autoproclamatei RMN, Republicii Moldovenești Nistrene, pentru ca să-și păstreze prezența militară în regiune și să-și mențină interesele geopolitice, nu?
Anneli Ute Gabanyi: „Este evident. Acele „căști roșii”, acele trupe de pacificare care au fost introduse în mod suplimentar pentru a întări prezența militară a Rusiei în Republica Moldova arată clar în ce direcție a condus Moscova interesele sale geopolitice în regiune. Și este foarte interesant să vedem cum argumentația Rusiei nu s-a schimbat; duce exact la felul de argumentație pe care rușii l-au folosit în înțelegerea pe care Kozak a încercat s-o realizeze în 2003 și în continuare există și până astăzi această încercare de a propune ca progresul negocierilor trebuie să premeargă retragerii trupelor rusești din regiune, iar dacă separatiștii, cică, nu doresc să negocieze în mod sincer, este clar că o soluție de retragere nu este posibilă, mai ales că Rusia s-a retras demult și din procesul în care negocierea retragerii trupelor s-ar fi putut realiza sub egida OSCE. Este clară atitudinea Rusiei, care de altfel s-a manifestat și în Memorandumul de la Mezenberg, unde tot așa vedem cum negociază Rusia, cum negociază și Putin în ziua de astăzi. Este într-adevăr acest conflict un conflict care a fost creat în mod artificial; este un conflict politic, departe de a fi un conflict interetnic, așa cum se spunea în primii ani, și prezența Armatei a 14-a este chiar piedica principală pentru soluția acestui conflict și este amenințarea principală pentru independența, suveranitatea și integritatea Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Dar de ce „căștile roșii” nu au mai ajuns să fie „căști albastre” în această zonă de securitate de la Nistru?
Anneli Ute Gabanyi: „Pentru că așa le este definiția. Ele n-au fost niciodată trupe de pacificare, ci trupe de menținere a tensiunilor și de intervenție în favoarea separatiștilor, după cum s-a văzut clar în anumite instanțe atunci când este nevoie sau aceste trupe simt nevoia. Este un instrument în plus care a fost introdus prin acel acord din iulie 1992, acum 25 de ani, pentru a stabiliza vechile structuri imperiale în această parte a lumii. Pentru Rusia de altfel această parte a lumii, a cărei importanță geostrategică a fost întotdeauna subliniată, începând de la Lebed până la conducătorii de astăzi ai Rusiei, iar după aderarea României la NATO și după, bineînțeles, și începerea ostilităților din Ucraina poziția geostrategică și importanța geostrategică a Moldovei au devenit și mai importante.”
Europa Liberă: Ați amintit și Dvs. că în 2003 Federația Rusă a propus conducerii de la Chișinău să semneze Memorandumul Kozak, avându-l autor pe Dmitri Kozak, o persoană apropiată președintelui rus Vladimir Putin; un plan care prevedea, chipurile, o soluționare definitivă a conflictului dintre Republica Moldova și regiunea separatistă transnistreană prin constituirea unui stat moldovenesc federal asimetric și staționarea… Atunci se spunea și despre o staționare pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor rusești pentru 20 de ani. Din când în când tot se lansează ideea revenirii la acel plan Kozak, fie și modificat… Chiar credeți că Rusia se gândește să insiste pe anumite elemente din acel plan? Mă refer la federalizare.
Anneli Ute Gabanyi: „Nu a renunțat niciodată la acest plan, pentru că acest plan se bazează pe dreptul de secesiune unilaterală a Transnistriei atunci când la Chișinău nu se urmează politica externă care este în interesul Rusiei, fie că ar implica integrarea Moldovei în NATO, fie că ar implica unificarea lor. Vorbesc despre lucruri foarte ipotetice – unificarea Moldovei cu România, dar chiar aș crede că Rusia este la fel de neliniștită într-o eventuală integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, mai ales că în ultima vreme structurile de securitate și de aderare din interiorul Uniunii Europene par a lua un nou avânt. Interesant mi se pare, totuși cred că aceasta era și întrebarea Dvs., undeva subsumată, acea propunere a garantării neutralității Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Exact, exact. Ajungem și la această dorință a șefului statului, Igor Dodon, de a obține din partea Organizației Națiunilor Unite o garanție a neutralității Republicii Moldova. Astfel, domnul Dodon încearcă să acrediteze ideea că niciodată trupe NATO nu ar avea șanse să treacă Prutul.
Anneli Ute Gabanyi: „Este foarte interesant, pentru că domnul Dodon, prin această propunere, nu propune de asemenea ca în acest caz trupele rusești de pe teritoriul Republicii Moldova - și includ în mod explicit Transnistria în teritoriul Republicii Moldova, în mod legal –, el nu vorbește de o astfel de cerere. Adică mă întreb și eu: De ce Occidentul ar garanta neutralitatea Republicii Moldova, care este de altfel o neutralitate autodeclarată, autoaleasă ca formă de existență internațională, mă întreb de ce Occidentul ar garanta, care ar fi interesul? Este și mai interesant dacă ne gândim, și acest lucru este câteodată uitat, însă îmi amintesc foarte bine că am fost la Chișinău în acea perioadă, a mai existat un președinte – domnul Voronin -, care de asemenea a propus ceva asemănător. În 2006, de fapt au fost primele mențiuni, dar el atunci a vorbit și despre retragerea trupelor rusești din Transnistria. Eu, în urma acestei propuneri, am elaborat personal o propunere pe care am și publicat-o în 2010, unde am comparat, pentru că această comparație se impune nolens-volens, o eventuală garantare a neutralității Republicii Moldova de către marile puteri, așa cum s-a întâmplat cu neutralitatea Austriei în 1955. Și multe puncte din această comparație șchiopătă foarte tare, pentru că atunci atât puterile occidentale – Anglia și Statele Unite, pe de o parte și, respectiv, Rusia erau atunci puteri ocupante în Austria și deci era o retragere din ambele părți, însă în 2010 s-ar fi putut propune Rusiei o variantă în care Statele Unite sau eventual, pentru că de fapt Statele Unite și Anglia n-au garantat niciodată explicit neutralitatea Austriei, dar în cazul Moldovei, eventual ar putea să ceară ca statele care fac parte din Consiliul de Securitate ONU să garanteze această neutralitate contra retragerii trupelor, pentru că neutralitatea Moldovei este o neutralitate defensivă. Atunci când a fost declarată și codificată, și inclusă în Constituție era clar, chiar dacă nu se spunea explicit acest lucru, că neutralitatea înseamnă țară neocupată. Deci, retragerea trupelor rusești și atunci era necesară pentru ca această neutralitate să fie realmente existentă. Aici, dacă domnul Dodon se răzgândește și zice: Hai să facem așa, puterile din cele patru puteri din Consiliul de Securitate eventual să se gândească la aceste garanții, dar numai după ce Rusia a retras, nu a promis. Promisiuni am mai avut. Și-a retras trupele toate din Republica Moldova.”
Europa Liberă: Doamna Anneli Ute Gabanyi, să vă întreb și despre această miză mare care s-a pus pe acest format de negocieri „5+2” că, în cadrul negocierilor, actorii vor găsi o variantă de compromis, vor elabora și vor pune în aplicare un statut pentru regiunea transnistreană. Credeți că mai e cu putință să se ajungă la acest numitor comun, la această reglementare a problemei transnistrene, mai cu seamă că de curând la New York fruntașul democraților, Vladimir Plahotniuc, a criticat acest mecanism, spunând că timpul trece, iar identificarea unei soluții întârzie?
Anneli Ute Gabanyi: „Aici trebuie să-i dau dreptate domnului Plahotniuc. Exact așa este. Și cum spuneam deja de mai multe ori și în programele Dvs., această definiție a statutului Transnistriei, statut special are, ca să spun așa colocvial, o barbă lungă, adică, n-are niciun fel de conținut, este un termen în care fiecare poate interpreta exact ce dorește. Problema este nu numai de a se clarifica ce înseamnă statut special, adică înseamnă Kozak, sau înseamnă eventual altceva și, în al doilea rând, important este secvența negocierilor, respectiv secvența măsurilor care trebuie luate pentru ca să se ajungă realmente la un statut, pe care de altfel partea moldovenească întotdeauna l-a definit foarte clar și rezultă din tot ce se spune la Chișinău, mă rog, în afară de domnul Dodon, bineînțeles și ai lui, că este vorba despre un statut al Transnistriei care să nu aibă influență directă asupra politicii externe și de securitate a Republicii Moldova. Cum spuneam, să nu fie acea parte dintr-o federație asimetrică care determină de fapt politica externă și până la urmă și internă a întregii republici. Dacă succesiunea măsurilor și a pașilor care vor fi luați sub control și în acest context „5+2”, care duce la o astfel de federație și la un astfel de statut bine definit în acest sens, atunci ar fi bine. Numai că am impresia că celor care participă, și nu în ultimul rând, celor din Occident le lipsește atât înțelegerea specializată pentru problematica aceasta, fie voința politică de a supăra pe anumiți interlocutori care în schimb au niște vederi foarte clare și nici măcar ascunse.”
Europa Liberă: Acum, autoritățile de la Chișinău și Kiev par a fi mai hotărâte și chiar prin acțiuni concrete încearcă să supravegheze hotarul moldo-ucrainean, inclusiv pe segmentul transnistrean. Ce-i drept, o reacție bolnăvicioasă a venit din partea autorităților de la Tiraspol. Președintele nerecunoscutei Transnistrii, Vadim Krasnoselsky, spune că între Moldova și Ucraina se fac puncte de trecere comune în condițiile de conflict, adică când nu e clară soarta regiunii transnistrene. Și el mai adăuga că funcționarii care au întreprins aceste acțiuni au luat în considerare escaladarea conflictului și se întreba: De ce după 25 de ani de la coexistență în pace între Transnistria, Moldova și Ucraina se reaprinde fitilul care poate exploda oricând? Ce credeți Dvs. despre această declarație dură a liderului de la Tiraspol?
Anneli Ute Gabanyi: „Îi înțeleg furia. I-o înțeleg perfect, pentru că ar fi fost de mult necesar ca Republica Moldova să închidă acea frontieră către Ucraina din foarte multe puncte de vedere, pentru ca să semnalizeze prin acest fapt că este frontiera teritoriului legitim al Republicii Moldova. Și până acum nu a existat colaborare din partea Ucrainei, din diverse motive. Acum, din cauza unei situații noi în care se află Ucraina, acest lucru a devenit posibil. După părerea mea, a fost de mult necesar să se facă acest lucru. Și cât de necesar a fost dovedește reacția domnului Krasnoselsky. Îl înțeleg, cum spuneam.”
Europa Liberă: Și el continuă să mizeze pe sprijinul Moscovei, pentru că guvernul rus continuă să acorde ajutor economic, financiar regimului separatist de la Tiraspol.
Anneli Ute Gabanyi: „Este exact explicația pentru care Rusia construiește statutul acelor republici nerecunoscute din Donbas pe modelul transnistrean. Este numai o diferență de câțiva ani, însă este exact pârghia prin care Rusia încearcă în perspectivă să controleze politica Ucrainei, iar în momentul în care s-ar putea să ajungă un Dodon ucrainean la putere la Kiev, bineînțeles că lucrurile s-ar rezolva. Atunci această gaură s-ar închide, bineînțeles, imediat. Dar atâta timp cât în Ucraina încă, din fericire și sper mai multă vreme, nu este la putere un potentat care se află în grațiile Rusiei, acest lucru va putea să fie evitat.”
Europa Liberă: Dna Gabanyi, deci, lăsați să se înțeleagă că va mai mocni mult acest conflict transnistrean?
Anneli Ute Gabanyi: „Importanța geopolitică pentru Rusia a regiunii în general nu a încetat. Și tare mă tem că în condițiile în care legăturile între țările Uniunii Europene, chiar și, ca să spun așa, situația legăturilor cam complicate între Statele Unite și Rusia nu au găsit o dezlegare, tensiunea va continua și ar fi nevoie de un mare efort de înțelegere și de o foarte puternică voință politică din partea liderilor occidentali să pună problema. De exemplu, să pună problema pretinzând, nu așa cum a făcut NATO recent, că respectă teoretic, bineînțeles, de mult neutralitatea Moldovei, dar încercând să folosească această propunere ca un fel de pârghie, de asemenea, mâner pentru a vedea dacă atât Republica Moldova, cât și Transnistria, cât și Rusia sunt decise să folosească acest tip de avantaje pentru a ajunge la o retragere a trupelor. În orice caz, un lucru este cert – Rusia nu-și va retrage niciodată trupele din Transnistria și nu va renunța la acest pod, ca să spun așa, într-o regiune aproape de NATO, dacă nu vede că are un interes foarte-foarte mare pentru a face acest pas. Fără interesul Rusiei de a se retrage de acolo, și momentan nu văd altul decât într-adevăr menținerea neutralității Moldovei și menținerea sigură, nu văd alt interes pe care ar putea să-l aibă.”
