Linkuri accesibilitate

R.Boțan: „R. Moldova s-ar putea transforma indirect într-un paradis fiscal”


Deputatul Roman Boțan în studioul Europei Libere la Chișinău
Deputatul Roman Boțan în studioul Europei Libere la Chișinău

Deputatul liberal explică de ce a demisionat din funcția de președinte al Comisiei parlamentare de securitate națională.

După ce a încercat, dar nu a reuşit să oprească noile amendamente la Legea cetăţeniei contra investiţii, prin care nu numai că se lărgește numărul celor ce vor putea obţine această cetăţenie, ci beneficiarii sunt absolviţi de nevoia cunoaşterii limbii sau Constituţiei, iar numele lor se secretizează, liberalul Roman Boţan şi-a depus demisia de la şefia Comisiei parlamentare pentru securitatea statului. Într-un interviu la Europa Liberă, deputatul a explicat motivele gestului său.

Roman Boțan
Roman Boțan

Roman Boțan: „Eu, în cadrul ședințelor Comisiei, am votat împotriva acestui proiect, dar în calitate de președinte eu semnez niște acte administrative, indiferent de opinia pe care mi-o exprim. În cazul acesta, eu am anunțat în cadrul ședințelor Biroului Permanent că refuz să semnez un asemenea proiect de lege în cazul în care nu se respectă procedurile, iar demersurile mele nu sunt luate în considerare. Mai mult ca atât, în calitate de membru al Comisiei și reprezentant al fracțiunii Partidului Liberal, sunt împotriva unor asemenea abordări. Și vă explic de ce. Conform amendamentelor propuse, numărul celor 5.000 de persoane care urmau să obțină cetățenia contra investițiilor a fost extins la un număr nedefinit de persoane care pot obține această cetățenie.”

Europa Liberă: Deci, în proiectul inițial, care de altfel a fost foarte criticat de societatea civilă, de Transparency, de CNA, era o limită, cel puțin, de cinci mii de persoane, acum s-a schimbat?

Roman Boțan: „Cinci mii de solicitanți principali.”

Europa Liberă: Ceea ce înseamnă?

Roman Boțan: „Că solicitantul principal dacă a obținut cetățenia și membrii familiei acestuia pot obține cetățenia. Deci, nu mai sunt

Cel mai grav este faptul că acești cetățeni sunt exceptați de la obligativitatea cunoașterii prevederilor Constituției și limbii oficiale a statului – limba română...

cinci mii; dacă ar fi doar soții, ar fi zece mii; dacă ar fi doar un singur copil, ar fi 30.000; dacă ar fi cu doi părinți, vă dați seama că numărul crește. Dar cel mai grav este faptul că acești cetățeni, conform acestui proiect, sunt exceptați de la obligativitatea cunoașterii prevederilor Constituției și limbii oficiale a statului – limba română. Până acum erau exceptate persoanele care au o dizabilitate pe o perioadă nedeterminată și pensionarii pentru limita de vârstă. De rând cu pensionarii și cu persoanele cu dizabilități, de la excepția privind cunoașterea Constituției și limbii oficiale a statului sunt exceptați și cetățenii care vor obține cetățenia Republicii Moldova contra investițiilor.

Un alt moment foarte dubios și straniu este faptul că decretul de acordare a cetățeniei nu va conține numele și prenumele acestor cetățeni, ci doar numărul de identificare a dosarului. Întrebarea e: De ce se dorește secretizarea numelor acestor cetățeni? Acest aspect ne pune în gardă și eu consider că, aceste momente, atunci când asemenea cetățeni imediat ce obțin cetățenia au și drepturi politice, ceea ce presupune și dreptul de a fi ales și dreptul de a alege, inclusiv drepturi aferente proprietății, de a procura, de exemplu, terenuri, mie mi se pare că asta este foarte dubios și asta generează riscuri de securitate, dar și riscuri de corupție.

Amendamentul nu asigură un filtru valoric adecvat, ba dimpotrivă, creează riscuri majore de legalizare, direct sau indirect, a mijloacelor financiare de proveniență dubioasă...

Doar să citez ce a menționat în expertiza sa asupra acestor amendamente Centrul Național Anticorupție: „Amendamentul prezentat nu asigură un filtru valoric adecvat și util statului Republica Moldova, ba dimpotrivă, creează riscuri majore de legalizare, direct sau indirect, personal sau prin persoane interpuse, a mijloacelor financiare de proveniență dubioasă”. Deci, eu personal nu vreau să fie asociat în niciun fel numele meu cu acest proiect de lege, nici măcar printr-o semnătură administrativă pe care ar fi trebuit s-o fi pus pe aceste rapoarte. De aceea, acest raport și sinteza amendamentelor au fost semnate de către vicepreședintele comisiei, dl Eugen Carpov.”

Europa Liberă: Ce avem până acum: CNA a zis că există riscul de legalizare a banilor murdari, Transparency International a zis anterior despre proiectul în sine că există riscul legalizării banilor murdari și avem un șef de comisie demisionat care zice că există riscul legalizării banilor. Cum explicați cetățeanului exact, de ce există acest risc?

Roman Boțan: „Un cetățean străin care are o anumită sumă de bani poate veni în Republica Moldova, investi în Fondul de investiții publice și obține cetățenia Republicii Moldova. Or, prin acest fapt aceste, sume de bani, conform avizului CNA, ar putea avea o proveniență dubioasă, iar prin persoane interpuse, care nu au probleme și nu prezintă pericol social, ar putea fi legalizate în Republica Moldova, iar în astfel de condiții, Republica Moldova ar putea indirect să se transforme într-un paradis fiscal, iar proiectul ia în sine exemplul maltez, unde există legislație asemănătoare.

Acest sistem maltez de acordare a cetățeniilor, unde sumele sunt de ordinul unui milion de euro, nu câteva sute de mii de euro, este unul criticat la nivelul Uniunii Europene. Să nu uităm că noi avem un acord liberalizat al regimului de vize cu Uniunea Europeană. Prin acest proiect, am putea ipotetic intra în situația în care cetățeni împotriva cărora sunt aplicate anumite sancțiuni în alte state la care Republica Moldova, deocamdată, nu s-a aliniat să obțină cetățenia Republicii Moldova contra unei investiții și, având cetățenia Republicii Moldova, să poată circula liber în statele în care au interdicții în calitate de deținători ai altor cetățenii.

În Malta există o asemenea problemă - cetățenii care au dobândit cetățenia contra investiții deja au o anumită influență asupra politicii statului...

În asemenea cazuri mi se pare că asta reprezintă un pericol pentru securitatea Republicii Moldova. În altă ordine de idei, ne-am putea confrunta cu faptul când cetățeni străini care obțin imediat și drepturi politice, fiindcă cetățeanul are dreptul de a alege și de a fi ales, să facă aceste lucruri, implicându-se inclusiv în viața politică. În Malta există o asemenea problemă, din câte cunosc eu, unde cetățenii care au dobândit cetățenia contra investiții deja au o anumită influență asupra politicii statului. Mi se pare inoportun în situația în care Republica Moldova se află într-o zonă în care există conflicte, inclusiv înghețate, dar și suntem vecini cu state în care există conflicte fierbinți, unde există lupte și mor zilnic oameni să avem o legislație în care în asemenea condiții să admitem acordarea cetățeniei în acest sens, inclusiv să secretizăm numele acestora. De ce?”

Europa Liberă: Despre acest ultim risc la care v-ați referit. Îl vedeți cumva risc și în perspectiva primului scrutin electoral?

Roman Boțan: „Am putea să facem anumite presupuneri. Hai să începem de la faptul că acest proiect de lege a eliminat obligativitatea introducerii grupei sangvine. Inițial, proiectul în linii mari se referea la aceste aspecte și la niște aspecte care veneau să îmbunătățească alte aspecte privind pașaportul electronic. În aceste condiții, cetățenii care locuiesc în regiunea ocupată de către Federația Rusă, regiunea din estul Republicii Moldova sunt cumva favorizați de a obține cetățenia, să fie încetățeniți nemergând printr-o instituție a statului, cum ar fi un spital pentru a avea o analiză și grăbind acest proces. Să nu uităm că, conform sistemului mixt electoral, din această regiune vor fi doi deputați. Nu știu cum voi putea eu să asigur informarea acestor cetățeni în calitate de membru al Partidului Liberal, fiindcă nu am acces în acest teritoriu. Respectiv, acest sistem din start este unul care presupune fraudarea.

În altă ordine de idei, am putea avea persoane foarte bogate care sunt cetățeni ai Republicii Moldova, care ar putea susține financiar anumite campanii, am putea ipotetic să presupunem într-adevăr și un asemenea lucru. Totuși, eu consider că cetățenii trebuie să cunoască că noi suntem delegați de dumnealor în Parlamentul Republicii Moldova să votăm legi care corespund intereselor naționale ale Republicii Moldova. Din punctul meu de vedere, acest proiect de lege, în condițiile în care se află Republica Moldova, nu corespunde acestor criterii.”

Europa Liberă: Pe cine mizați acum, cine ar putea opri proiectul? Dvs. cumva stăteați ca un scut în fața lui... Acum ce se întâmplă?

Roman Boţan
Roman Boţan

Roman Boțan: „Am fost surprins să văd faptul că s-a amânat, dl președinte Candu a amânat votul la acest proiect. Probabil, majoritatea parlamentară va examina atent celelalte prevederi, fie va veni cu o poziție în care să critice comportamentul meu, în calitate de președinte al comisiei, pentru acest fapt. De aceea, gestul meu a fost asupra faptului că procedurile în cadrul parlamentului trebuie să fie respectate. Mesajul meu, în calitate de deputat și de membru al acestei comisii, este unul pe care mi-l asum și este acela că acest proiect nu corespunde criteriilor de securitate și coruptibilitate, iar ceea ce ține de criteriile privind coruptibilitatea, asta deja n-o spun doar eu, dar și Centrul Național Anticorupție.”

Europa Liberă: Mizați cumva pe instituțiile partenere europene, care dau bani Republicii Moldova și cer pentru asta un anumit gen de comportament, mizați să se sesizeze cumva în chestiunea asta? E suficient de gravă și importantă, ca să existe interveniții?

Există o majoritate care, indiferent de poziția socialiștilor, își poate asuma în Parlament acest gest de vot, iar ceea ce este cel mai important este faptul să vedem cum va proceda președintele Dodon...

Roman Boțan: „Dumnealor au în vizor această problemă. Sunt convins că vor avea discuții cu conducerea parlamentului. Nu știu care vor fi argumentele pe care le va prezenta majoritatea parlamentară, dar vreau să atenționăm asupra faptului că interesul nostru strategic este cel de integrare europeană și atunci când partenerii ne atenționează asupra anumitor aspecte care vizează inclusiv elemente de cetățenie având regim liberalizat de vize, ar trebui să aplecăm urechea și să ascultăm cel puțin și poziția dumnealor. Și să nu procedăm în niciun caz la fel ca în cazul adoptării sistemului mixt, când, pur și simplu, s-a scuipat pe opinia partenerilor noștri de dezvoltare, dar și a Comisiei de la Veneția.”

Europa Liberă: Acum aș reveni un pic la procedură, dl Boțan. Spuneți-mi, acest proiect de lege în comisie cum s-a votat?

Roman Boțan: „Ultimul raport referitor la acest proiect de lege din data de 8 mai a fost votat cu trei voturi împotrivă și șase voturi pentru. Împotrivă fiind eu, în calitate de membru al fracțiunii Partidului Liberal; împotriva acestui proiect au votat și deputații care reprezintă Partidul Socialiștilor, unul dintre care este și vicepreședinte al Comisiei securitate națională.”

Europa Liberă: Ciudat, pentru că socialiștii au susținut această lege atunci când s-a adoptat prima dată.

Roman Boțan: „Să nu uităm că există o majoritate care, indiferent de poziția socialiștilor, își poate asuma în Parlament acest gest de vot, iar ceea ce este cel mai important este faptul să vedem cum va proceda președintele Dodon când va promulga sau nu această lege. Atunci va fi evident…”

Europa Liberă: Atunci socialiștii, chiar dacă vor vota acum împotrivă, în plen asta poate fi un gest de mimare a luptei împotriva proiectului?

Roman Boțan: „Fiindcă, de fapt, Dodon este cel care trebuie să promulge legea, eu sper ca dumnealui să identifice, să ia în considerare aspectele pe care le-am invocat și noi în cadrul discuțiilor în comisie. Eu l-am atenționat, l-am întâlnit întâmplător pe holurile parlamentului pe unul din reprezentanții președinției și i-am spus: „Chiar mi-e interesant să văd, va fi developată această cârdășie sau nu?”. Rămâne să vedem.”

XS
SM
MD
LG